Pe timpul grevei, profesia m-a îndemnat să fiu solidar cu greviștii din preuniversitar. Parțial, da, în totalitate, nu. Din mulțimea revendicărilor, nevoia majorării salariilor mi s-a părut singura justificată. Am luat în calcul argumentul studiilor superioare ale profesorilor și importanța muncii prestate de cadrele didactice pentru societate. În raport cu alte categorii de bugetari cunoscute, și la fel de școlite, salariile profesorilor sunt incomparabil mai mici. Din spirit de breaslă, cu tot respectul purtat greviștilor, majoritatea revendicărilor au fost deplasate. Era vorba de hrana suplimentară normată și plătită din bani publici, analize medicale gratuite, ochelari gratuit (poate de soare) sau zile de concediu, care oricum sunt plătite. Nici condițiile de muncă din școli nu ar trebui să facă obiectul unor revendicări. În majoritatea școlilor, ele sunt corespunzătoare și eforturile primarilor de a investi în infrastructura școlară nu pot fi neglijate. Dacă discutăm de cauzele degradării calității învățământului de mult trebuiau identificate, însă au lipsit curajul, competența și voința decidenților politici. Pe parcursul grevei, eveniment de durată, nu am sesizat intenția greviștilor de a se gândi ca măcar generațiile următoare de cadre didactice și elevi să lucreze într-o altfel de școală. Care presupune eficiență și condiții de așa natură, încât să formeze oameni instruiți, bine pregătiți în meserie, profesie și utili societății. Profesorii nu au înțeles că salariile ca afară nu ar fi compatibile cu școala noastră din țară. De ani de zile, liderii de sindicat spun că guvernanții nu s-au ținut de cuvânt și nu au acordat învățământului 6% din PIB. Au dreptate, însă la o adică, în ce direcție s-ar putea duce banii? Firește, nu în salarii, ci în investiții făcute în tehnologia didactică, amenajarea de cabinete, laboratoare și ateliere școlare. În ultimii ani, în școli nu a mai intrat un fir de material didactic necesar pentru lecțiile unde se impune observația. Elevii s-au săturat de teorie, simt nevoia să fie antrenați în activități practice, atractive, încât să vină cu plăcere la școală. Care continuă să fie a profesorilor, nu a elevilor, așa cum îmi spunea în urmă cu peste zece ani un elev mai hâtru. La întâlnirea cu liderii de sindicat, președintele țării a abordat greva din poziția omului politic, aflat la cel mai înalt nivel. Ca fost profesor meditator și inspector școlar general, cunoștea în detalii multiplele probleme vulnerabile ale școlii de ieri și de azi. În postura de președinte, altceva putea să facă și nu a făcut. Încă din primul mandat avea obligația să pună în fața miniștrilor educației nevoia stringentă de reformare a întregului învățământ, rămas în organizare și conținut de pe vremea comunismului. Context în care, odată cu trecerea anilor, treptat puteau fi eliminate toate consecințele colaterale și negative ce derivă din actualul sistem. În fruntea cărora tronează eterna poveste a meditațiilor, școală similară statului paralel. Chiar dacă guvernul ar dubla sau tripla salariile profesorilor, pentru societate, școala nu ar fi mai eficientă, că de performanță nu poate fi vorba. Avem exemplul sectorului sanitar, unde în urmă cu patru ani O. Vasilescu i-a umplut de bani pe doctori. Spre bine nimic nu s-a schimbat, din contră, obiceiurile proaste s-au amplificat, iar serviciile medicale au rămas aceleași. Pentru reorganizarea și restructurarea învățământului, este nevoie de strategii bine gândite pe parcursul a cel puțin două decenii. Când guvernanții sunt incompetenți și în sectoarele bugetare pun căruța înaintea boilor, societatea și țara sunt condamnate să meargă într-o direcție greșită. De pe urma grevei, eveniment eșuat cu mult zgomot făcut degeaba, școala nimic nu va avea de câștigat. Din mulțimea și diversitatea părerilor contradictorii apărute în timpul grevei, cu altă ocazie, unele merită discutate.
prof.
Vasile ILUȚ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu