- ȚARA și EROII -
Motto:
„O ȚARĂ avem și noi sub soare / Și-o râvnesc dușmani destui, / Dar prin vremuri asupritoare / N-am lăsat-o nimănui” (George Coșbuc-Opere)
1. „Descoperiți și-n plecăciune mă rog la bunul Dumnezeu, / Vă ierte de-ați făcut păcate și dacă sufletul vi-i greu, / Și-n raiul ne-ncăput vă pună să veșniciți cât lumea fie / Pe voi, eroii țării mele, ce-mi însfințiți străbuna glie”. Și-o lacrimă cât bob de rouă vă las pe soclul ros de vânt / Și-un muc de sfântă lumânare la nerostitul nost, cuvânt, / Că voi ați fost de sorți aleșii, din ceia mulți și pătimiți / Să fiți eroii țării mele, urcați la ceruri și-nsfințiți”.
Mircea Dorin Istrate (1945 -),
poet imnolog creștin, colonel
patriot S.R.I.
+ + +
2. „Cântați „EROI”, imnul martirilor, care de zeci de veacuri au sângerat pentru libertatea de azi. Cântați lauda vitejilor, care în singurătate și uitare au apărat de veacuri patria daco-romană de azi. Preamăriți, „EROI” întorși din moarte, pe „EROII” prieteni care acolo departe, pentru gândul nostru, tot așa de puternic ca pentru gândul lor „au biruit prin moarte”.
Vasile Pârvan(1882-1927),
istoric și arheolog
+ + +
3. „Cel ce pentru lege,
pentru ţară moare, / Îşi priveşte moartea ca o sărbătoare. Să mori spre-al
ţării bine nobleţea-ndatorează, / Acela este nobil ce moare pentru ţară! PENTRU
PATRIE ŞI LIBERTATEA EI, / MOARTEA OSTAŞULUI ESTE O MĂRIRE! Căci ostaşul care
moare / Pentru ţară este un soare.”
Dimitrie Bolintineanu (1819 - 1872),
scriitor şi poet.
++ +
4. „EROII ... „De ce-au murit EROII?/ Mă-ntreb adeseori,/ Că nu văd nici un bine/ Pentru acest popor. De-atâţia ani de zile/ Răul a trecut în rău/ Şi nici o îndreptare/ Pentru popor nu văd./ De s-ar scula EROII/ Să vadă ce-au făcut,/ Şi-ar lua fiecare/ O sabie şi-un scut./ Şi-ar fulgera de-a dreptul/ Lumea din temelii,/ Să-ţi înţeleagă rostul/ Pentru care au murit. Căci nu ăsta e scopul/ Pentru care au luptat/ Şi pentru care EROII/ Viaţa şi o-au dat. Români de mămăligă/ Voi ce mai aşteptaţi?/ Să moară din nou tineri,/ Copii nevinovați. Zdrobiţi cu mămăliga,/ Pe toţi ce vă jupoaie,/ Şi scoateţi ţara aceasta,/ Din mlaştini, din noroaie./ Că-n România noastră/ Sunt oameni şi isteţi,/ Capabili să alunge/ Pe hoţi şi pezevenchi. Să ne mâncăm noi singuri/ Rodul nostru bogat,/ Să nu ni-l ieie nouă,/ Acei ce n-au lucrat. Că de-a plesni pământul/ Celor care-au murit,/ Nu veţi scăpa nici unul/ Să nu fiţi pedepsiţi. PENTRU CE-AU LUPTAT EROII,/ Mă gândesc cu-nfrigurare,/ Dacă cei aleşi de-acuma/ Ne privesc cu nepăsare. Te rugăm Părinte Sfinte,/ Ca să vezi ce-am pătimit!/ Că ne vând ca pe o marfă,/ Şi ne fac din nou robiţi.
Maria Burian - „Eroii se răsucesc în mormânt"
Cu dragoste creștină,
Părintele Ilie Bucur Sărmaș, Mureș
Prof. Olimpia Mureșan, Ulmeni, Maramureș

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu