10.06.2025 Conf. univ. dr. N. Grigorie Lăcriţa
„Lăcomia
câştigului nu
are limite în spaţiu şi în timp pentru rapacitatea ei.
Singurul
ei obiectiv este de a produce şi a consuma.
Nu
are milă nici pentru natura frumoasă şi nici pentru fiinţele umane vii.
Este gata ca, fără cruţare, să distrugă frumuseţea şi să ucidă viaţa - transformându-le în bani.” (Rabindranath Tagore[1]).
Cuprins:
1. Deficitul bugetar
2. Datoria externă
3. Efectul, în timp, al
deficitelor bugetare și al datoriilor externe, care se mențin de mulți ani și
care sunt mereu în creștere.
4. Efectul, în timp, al
efectuării de cheltuieli mai mari decât veniturile și al împrumuturilor, care
se mențin de mulți ani și care sunt mereu în creștere, pe exemplul unei
familii.
5. Una dintre soluțiile
esențiale de rezolvare: impozitarea progresivă
Bibliografie
România a ajuns într-o
foarte grea situație economică și socială, printre cauzele principale fiind (1)
deficitele bugetare, care se mențin de mulți ani, și (2) datoriile împovărătoare,
mereu în creștere.
1. Deficitul bugetar reprezintă situația financiară în care
cheltuielile publice ale unui stat depășesc veniturile pe care acesta le
colectează într-o anumită perioadă de timp, de obicei un an fiscal.
În ultimii 5 ani, deficitul bugetar al României s-a apropiat, în fiecare
an, de aproape 10%, precum de 9,20% în anul 2020, 8,65% în anul 2024 etc.
În anul 2024, veniturile statului au fost de 574,60
miliarde (mld) de lei, iar cheltuielile au fost de 727,32 mld de lei, deficitul bugetar fiind de 727,32 – 576,60 = 152,72 mld de lei,
care reprezintă 8,65% din Produsul Intern Brut (PIB), de 1.764 de miliarde de
lei, adică de aproximativ 353 de miliarde de euro.
2.
Datoria externă a României a ajuns,
în anul 2024, la peste 186 miliarde de euro, respectiv de circa 930 mld de lei,
ceea ce reprezintă circa 55% din PIB.
Atâta timp cât cheltuiești
mai mult decât îți sunt veniturile, acest „deficit
bugetar” se acoperă din împrumuturi de la alții.
3. Efectul, în timp, al deficitelor bugetare și al
datoriilor externe, care se mențin de mulți ani și care sunt mereu în creștere.
Cu cât te împrumuți mai
mult, cu atât îți crește datoria totală.
Până la urmă și cei care te
împrumută (creditorii) își pun problema cu privire la tine, cel care te
împrumuți și te tot împrumuți, „dacă mai
ai credibilitate”, adică „dacă mai
ești solvabil”, dacă mai poți să-ți plătești datoriile.
Strategiile creditorilor
sunt foarte diferite:
1) unii nu-ți mai acordă
împrumuturi;
2) alții te împrumută, dar
la dobânzi tot mai mari, tot mai împovărătoare,
3) alții (inclusiv state
și/sau instituții financiare internaționale) și-au stabilit o strategie, bine
gândită: de a te împrumuta, în inconștiența ta, până când ajungi în situația de
a nu-ți mai putea plăti datoriile, până intri
în incapacitatea de a plăti datoriile externe, intrând în colaps financiar.
Ajuns într-o asemenea
situație, de faliment, creditorii trec la executarea silită a ta.
Pentru a scăpa de acest
faliment:
1) începi să-ți „privatizezi” din bogățiile țări, pe care
străinii le cumpără mai pe nimic;
2) ajungi în situația de a
nu prea mai avea nimic al tău în propria ta țară.
Situația este cu adevărat
deosebit de gravă pentru o țară care nu prea mai are în proprietatea sa nici
chiar propriile sale bogății, ale solului, ale subsolului, de interes strategic
etc.
4. Efectul, în timp, al efectuării de cheltuieli mai mari
decât veniturile și al împrumuturilor, care se mențin de mulți ani și care sunt
mereu în creștere, pe exemplul unei familii.
Pentru a înțelege mai bine
problema (1) deficitului bugetar și (2) al datoriei externe a țării noastre, vom
porni, prin similitudine, de la un caz concret, de la cel al familiei lui „Dorel”,
la care, an de an, de mai mulți ani:
1) veniturile = 57.000 de lei,
2 cheltuielile = 73.000 de lei,
3) diferența dintre venituri și cheltuieli = 57.000 –
73.000 = 16.000 de lei care, an de an, a fost acoperită din împrumuturi de la
bănci (pentru a simplifica exemplul, excludem împrumuturile de la persoanele
fizice care, uneori, sunt mult mai împovărătoare și mai periculoase).
Cum băncile erau foarte ademenitoare și lingușitoare
cu împrumuturile oferite, Dorel cu soția sa au ținut-o dintr-un împrumut în
altul.
„Oamenii lacomi ademenesc pe cei săraci cu vorbe linguşitoare
şi-i păgubesc de bunurile trebuincioase.”
(Esop).
După un timp datoriile au ajuns
așa de mari că băncile nu numai că nu l-au mai împrumutat pe Dorel, dar au
ajuns să-l someze să-și plătească datoriile.
Din cauză că Dorel nu și-a plătit
datoriile, băncile au trecut la executarea sa silită, vânzându-i, la licitație
publică, apartamentul în care locuia,
Cum din vânzarea apartamentului
nu s-au acoperit toate împrumuturile contractate (de la mai multe bănci), s-a
trecut la recuperarea diferenței prin vânzarea și a celorlalte bunuri din
dotare familiei lui Dorel, precum autoturismul etc.
Pe înțelesul omului obișnuit, cam
aceleași sunt efectele în timp și pentru un stat cu deficite bugetare și cu
datoriilor externe, care se mențin de mulți ani și care sunt mereu în creștere.
5. Una dintre soluțiile esențiale de
rezolvare: impozitarea progresivă
Impozitarea progresivă, sau impunerea în cote
progresive (crescătoare), constă în faptul că, pe măsură ce venitul impozabil
creşte, impozitul se calculează cu o cotă tot mai mare (progresivă,
crescătoare).
Deci, esenţa impozitării progresive constă în faptul
că procentul (cota) de impozit creşte pe măsură ce creşte şi venitul.
Ca urmare, ponderea (în %) a impozitului în venit este crescătoare, nu
este constantă precum în cazul impozitării pe bază de cotă unică.
Altfel spus, în cazul
impunerii progresive, cota de impunere (rezultată din
raportarea impozitului la venitul impozabil) este corelată cu capacitatea
contributivă, adică cu puterea de plată a fiecăruia, fapt pentru care este
considerata cea mai echitabilă formă de impozitare, fiind aplicată în (aproape)
toate ţările dezvoltate din lume, în frunte cu SUA.
Termenul de „progresiv” (din sintagma „impozitarea
progresivă”) trebuie
interpretat numai prin prisma principiilor de echitate fiscală, și nu prin
prisma aspectelor sentimentale, emoţionale și/sau politice.
Caracteristic impunerii în cote progresive este faptul
că nivelul cotei procentuale de impozit nu rămâne constant, ci creşte pe măsura
sporirii veniturilor și a bogăţiei materiale impozabile.
Spre exemplu, este contrar
autenticilor principii de echitate fiscală, economică și socială, să aplici
aceeaşi cotă unică de impozite:
1) şi asupra venitului de 600 de euro pe lună,
în echivalent de 3.000 de lei, care reprezintă salariului de bază minim brut pe
ţară garantat în plată în anul 2023, încasat de 1,897 milioane de persoane (în
general din familii cu un singur venit, care mai au în întreţinere mai multe
persoane, unele bolnave etc.), din numărul total de salariaţi activi de circa
5.265.000, și
2) şi unor venituri exorbitante, precum
de 151.851 de euro, de 72.000 de euro, de 68.000 de euro etc., obținute în
numai două luni, tot de câte o singură persoană[2], numai dintr-o singură sursă de venit, în afară de mai
multe altele pe care le-au mai avut persoana respectivă și a cărui soţie a mai
obţinut și ele venituri deosebit de mari, din mai multe surse.
Asemenea veniturile
exorbitante, obținute de o singură persoană, în numai două luni, au intrat în
atenţia și a Preşedintelui României Traian Băsescu, care, printre alte grave
acuzații aduse acestora, a mai făcut și afirmația că aceștia sunt cei mai bine
plătiți din lume pentru incompetenta lor: „Nu găsim alții mai bine plătiți decât
ei. Niciunul nu are competențe …”.
Vorbe au fost și vorbe au
rămas.
Asemenea venituri
exorbitante sunt încasate numai și numai de salariații plătiți din banii
publici.
În sistemul privat, unde
veniturile sunt într-o deplină corelație cu efectele benefice ale muncii
depuse, nu se înregistrează asemenea venituri exorbitante, iar dacă ar exista,
ar fi pe deplin justificate.
Numai că, în cazul a
numeroși salariații plătiți din banii publici, care au obținut asemenea
venituri pe cât de mari, pe atât de nejustificate, s-a dovedit ulterior că
aceștia au fost incompetenți, corupți și frauduloși, fapt pentru care au și
ajunși la închisoare, mass-media relatând frecvent despre unii dintre aceștia.
În condițiile în care oamenii lacomi din
conducerea instituțiilor statului sunt și mulți și puternici, inclusiv prin
a-și face legi speciale pentru propriul interes, în mod sigur că nu se vor
aplica autenticele principii de echitate fiscală, economică și socială, precum
prin introducerea impozitării progresive.
„Oamenii lacomi ademenesc pe cei săraci cu vorbe
linguşitoare şi-i păgubesc de bunurile trebuincioase.” (Esop).
În perioada 2001 - 2004, în țara noastră
s-a aplicat, cu foarte bune rezultate, din toate punctele de vedere,
impozitarea progresivă.
Nici din partea organelor
fiscale, și nici din partea contribuabililor, nu au existat nemulțumiri, și cu
atât mai mult nu au existat proteste, precum că nu eram pregătiți pentru
aplicarea unui asemenea sistem de impozitare.
Acum, după ce s-a căpătat o
asemenea bogată experiență, și când informatizarea s-a dezvoltat foarte mult,
atât în activitatea organelor fiscale, cât și a contribuabililor, aplicarea
impozitării progresive este mult mai simplă și mai ușoară.
Dar numai dacă se vrea, dacă
există voință politică.
Dacă nu se vrea, este
foarte ușor să aduci tot felul de argumente politicianiste, inclusiv că nu
suntem pregătiți pentru introducerea impozitării progresive, că nu avem digitalizare,
că ….
6. Impozitarea progresivă în SUA și în
țările dezvoltate
În SUA, de aproape 100 de ani,
veniturile din muncă se supun numai și numai impozitării progresive.
Numai că, frauduloșii
demnitari de lux, când este vorba de apărarea propriilor lor interese, grav
afectate prin introducerea impozitării progresive:
1) nu mai sunt nici pro-americani,
americani care, de aproape 100 de ani, aplică numai impozitarea progresivă,
2) nu mai sunt nici pro-occidentali,
occidentali care, de peste o jumătate de secol, aplică numai impozitarea
progresivă,
3) ei sunt numai pro-ruși,
care practică, de zeci de ani, numai impozitarea pe bază de cotă unică.
În lucrarea „Economie politică” de Paul A. Samuelson[3] şi William D. Nordhaus, tradusă în limba română şi
publicată de Editura Teora, se găsesc şi următoarele precizări cu privire la
cota maximă de impozitare din Statele Unite ale Americii care, în timpul celui
de-al Doilea Război Mondial, a ajuns până la 94% (sublinierile îmi aparţin):
1. La pagina 385 din această carte se prezintă
următoarea menţiune a fostului preşedinte Ronald Reagan (care, înainte de a fi
președinte, a avut o carieră de actor la Hollywood), însoţită de comentariul
autorilor cărții: „‹‹Am început să
fac bani realizând filme în timpul celui de-al Doilea Război Mondial››, obişnuia să
spună Reagan. ‹‹În acea vreme, impozitul pe venit ajunsese la 90%››. Dacă examinaţi […] veţi constata că actorul Reagan
se situa pe partea cealaltă a curbei în timpul celui de-al Doilea Război
Mondial, când cotele maxime de impunere depăşeau 90%.
Dar, prin 1980, cota marginală maximă de
impunere aplicată asupra veniturilor era de numai 50%; reacţia preşedintelui părea să se aplice unei generaţii mai
vechi de lucrători”.
2. La pagina 372 Samuelson precizează: „Pentru a
obţine bani în vederea susţinerii efortului de război, cotele de
impunere au crescut rapid, ajungând până la 94%. După război, impozitul pe venit a continuat să fie
cel mai important impozit federal. Totuşi,
cota de impozit plătită de persoanele cu cele mai mari venituri a fost redusă
la 70% în 1965, la 50% în 1982, ajungând la 28% la sfârşitul anilor 80, pentru
a creşte din nou în 1993 la 40%”.
În
prezent, veniturile din muncă se supun numai impozitării progresive pe baza unui barem cu 7 tranşe, cota maximă fiind de 39,6%[4].
Toate țările cu o puternică
dezvoltare economică și socială aplică impozitarea progresivă, aceasta fiind considerată ca
fiind forma de impozitare prin care se asigură înfăptuirea autentică a principiilor de echitate fiscală, economică și
socială.[5]
„Ţineţi minte aceste lucruri şi fiţi oameni!
Veniţi-vă în fire, păcătoşilor.”
(Isaia 46:8), şi fiţi conştienţi de faptul că „Ticăloşia
câtorva este o nenorocire pentru toţi”. (Syrus, 663).
„Cine are minte, să ia aminte!”.
„Cine are urechi de auzit să audă”.
(N. T., Luca, 8.3). Amin !!!
Bibliografie
Paul
A. Samuelson. Cartea „Economia”, publicată pentru prima dată în 1948 şi
reeditată de 24 de ori, a fost cel mai bine vândut manual din Statele Unite
pentru aproape 30 de ani. Ulterior a fost tradus în 20 de limbi, iar în prezent
se mai vinde în 50.000 de exemplare anual.
Grigorie N. Lăcriţa
(coordonator): 1. Impozitarea veniturilor din muncă. Editura Sitech, Craiova,
2004. ISBN 973-657-645-9. 124 pg. 2. Impozitarea progresivă. Editura Tehnică,
Bucureşti, 2010. ISBN 978-973-31-2367-5, 260 pg. 3. Impozitarea progresivă sau
pe bază de cotă unică? Editura Sitech, Craiova, 2010. ISBN 978-606-11-0722-3,
150 pg.
https://neotax.eu/user/pages/pdfs/About%20country%20-%20USA%20RO%20version.pdf
[1] Rabindranath Tagore este numele europenizat al lui Rabindranâth Thâkur (n. 7 mai 1861, Jorosanko, Calcuta - d. 7 august 1941) fost scriitor și filosof indian din provincia Bengal, supranumit Sufletul Bengalului și Profetul Indiei moderne, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1913.
[2]A se vedea fie și numai https://www.zf.ro/zf-24/in-scandalul-salariilor-asf-contraataca-publicand-veniturile-obtinute-in-trecut-de-membrii-csa-si-cnvm-numiti-de-pdl-12121968; https://www.dailybusiness.ro/finante-banci/basescu-cere-parlamentului-revocarea-imediata-a-intregii-conduceri-asf-este-o-cloaca-98515/
[3] Paul A. Samuelson, născut pe 15 mai 1915 în Gary, Indiana, decedat la
13 decembrie 2009, la vârsta de 94 de ani, este primul american laureat al
Premiului Nobel pentru Economie (1970) şi unul dintre cei mai iluştri
economişti al secolului al XX-lea. Samuelson a explicat economia keynesiana
preşedinţilor americani (cel mai important student al lui fiind John F.
Kennedy), liderilor mondiali, membrilor Congresului şi Consiliului Rezervei
Federale. El a fost consultant pentru Trezoreria Statelor Unite, pentru Biroul
pentru Buget şi a făcut parte din Board-ul de Consilieri Economici ai mai
multor preşedinţi americani. Samuelson este autorul unuia dintre cele mai
utilizate manuale şcolare din istoria educaţiei economice americane. Cartea
„Economia”, publicată pentru prima dată în 1948 şi reeditată de 24 de ori, a
fost cel mai bine vândut manual din Statele Unite pentru aproape 30 de ani.
Ulterior a fost tradus în 20 de limbi, iar în prezent se mai vinde în 50.000 de
exemplare anual.
[4] Vezi, spre exemplu https://neotax.eu/user/pages/pdfs/About%20country%20-%20USA%20RO%20version.pdf
[5] Grigorie N. Lăcriţa (coordonator): 1. Impozitarea veniturilor din muncă.
Editura Sitech, Craiova, 2004. ISBN 973-657-645-9. 124 pg. 2. Impozitarea progresivă.Editura Tehnică,
Bucureşti, 2010. ISBN 978-973-31-2367-5, 260 pg. 3. Impozitarea progresivă sau pe bază de cotă unică? Editura Sitech, Craiova,
2010. ISBN 978-606-11-0722-3, 150 pg.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu