Omenirea, încotro? Oameni debusolați nu mai înțeleg mersul lucrurilor și mersul lumii! Ce fel de oameni va locui planeta peste o sută de ani? Pentru că astăzi se merge pe ideea de a-l transforma pe om într-un robot, care poate fi controlat, care poate fi manipulat etc. Mai mult, se are în vedere înlocuirea omului cu IA și cu roboți. Până unde se va merge cu modernitatea și cu tehnologia? Se distruge copilăria, identitatea, familia, comunitatea, statul etc. Cu ce vor fi înlocuite? Unele dintre acestea nu pot fi înlocuite cu nimic, de pildă copilăria. Ea este esențială pentru devenirea unui adult cu reale posibilități de a visa, de a crea, de a-și imagina.
Cea mai mare crimă a modernității este distrugerea copilăriei. Obligarea copiilor să meargă la creșă de la 2-3 ani, la grădiniță de la 4-5 ani și apoi la școală de la 6 ani. Încă de mici, copii sunt pregătiți pentru a intra într-o lume a consumismului. Plictiseala rapidă a copiilor de jucăriile primite pentru că acestea nu sunt imaginate și create de ei. Jucărie după jucărie, păpuși, mașinuțe și tot felul de jocuri. O mentalitate a consumismului în așa fel încât de la cumpărarea unei jucării să se gândească deja la următoarea..., la următoarea și tot așa. Apoi, telefoanele mobile, internetul, ecranele etc. Și toate acestea trebuie înlocuite imediat cu altceva..., cu altceva. S-a creat o idee a copilăriei bazată pe consum. Și, încetul cu încetul, copilăria le este furată, iar identitatea lor tot mai confuză. Nu mai știu cine sunt și de unde vin. Copiii nu mai au timp să viseze, să creeze. Încotro merg, nu se știe... Și devin prizonierii acestei lumi, incapabili să construiască ceva din interiorul lor. Aceasta este cea mai gravă acuzație adusă umanității. Ce se va alege de acești tineri?
Ce se întâmplă cu un astfel de copil? Nu mai are obiceiurile unui copil și anume: simplitatea, curiozitatea, puritatea, cercetarea, neținerea de minte a răului, bunătatea, generozitatea, dorința de a visa, dorința de a crea, dorința de învățare și creștere continuă, perseverența, sinceritatea, bucuria senină. Acestea îl ajută pe copil să se dezvolte echilibrat și armonios, să-și construiască și să-și dezvolte o lume a lui. Copilul își dezvoltă o capacitate specială de a fuziona cu obiectul: îl percepe instantaneu și din afara lui, fără să apeleze la analiză. Un astfel de copil ne învață nevinovăția, puritatea, smerenia, bunătatea, sinceritatea și ne aduce la acel stadiu de uimire, de stare harică necesară oricărui început, oricărei căutări, oricărei deveniri. Există și un paradox în faptul că atunci când ești copil dorești să devii adult cât mai repede, iar când ești mare, ai vrea să mai fi copil.
Pe lângă aceasta părinții le fură și libertatea lor de a se mișca, de a gândi, de a alege. Până și școlile unde învață sunt o alegere a părinților. Sunt supravegheați permanent ca niște pușcăriași. Pe vremea copilăriei mele, plecam dimineața de acasă și veneam seara. Ne jucam, alergam, ne loveam, ne spărgeam capul, ne mai certam..., dar totul era trecător, viața mergea înainte. Azi, nu ai voie să visezi, nu ai voie să creezi, nu ai voie să gândești și să-i formezi propriul univers. Apoi, la vârsta de 14 ani vine rebeliunea și călătoria spre maturitate. O încercare a lor de a-și crea propriul univers, propriile reguli. Și aici vin în contradicții dificile cu părinții. Ei vor una, părinții vor alta. Și, de aici apar neînțelegerile...De aceea, se impune ca o necesitate, restituirea copiilor lumea lor plină de vise, de imaginație și de povești: copilăria.
Ștefan Popa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu