Un apostol mirean

                                  de Gheorghe Pârja

La mijlocul lunii iunie, din acest an, a încetat din viață etnologul, teologul și, mai presus de toate, Omul lui Dumnezeu, cum a fost numit Costion Nicolescu. Ne va lipsi discursul său, strălucirea intelectuală, bucuria vieții din cărți și conferințe. I-am citit cu mare interes cărțile, iar aflarea tristei vești m-a întors în amintire, adică în vremea când l-am întâlnit pe acest prieten sincer al clericilor și mirenilor, lucrător în via Domnului și trăitor jertfelnic al adevărului evanghelic. Eram student și la sugestia scriitorilor Ioan Alexandru, Gheorghe Pituț, Nichita Stănescu, Mircea Micu și alții, mergeam, mai ales seara, la Biserica Sfântul Silvestru, din Capitală, unde ne primea cu brațele deschise Părintele Galeriu, mare profesor de teologie, unul dintre cei mai importanți duhovnici ai Ortodoxiei românești.

A fost un predicator desăvârșit, un model de creștin milostiv care, de multe ori, se întorcea acasă desculț, pentru că își dăruia încălțările sărmanilor. Aici, într-o atmosferă de evlavie și rugăciune, l-am întâlnit pe Costion Nicolescu, pe atunci inginer proiectant la o instituție bucureșteană. S-a înfiripat între noi o prețuire reciprocă, cu binecuvântarea marelui duhovnic. Ne-am revăzut de câteva ori, mai ales când era muzeograf la Muzeul Țăranului Român. Eu i-am rămas un cititor fidel, vrăjit fiind de spiritul lui filocalic și de trăirea în lumina Învierii. El a adunat în candela sufletului comori din frumusețea Ortodoxiei, pe care le-a dăruit semenilor săi prin cărți, studii, articole, conferințe.

A publicat numeroase cărți de teologie, antropologie și etnologie, abordând teme legate de credință, tradiții, identitate românească. A obținut titlul de doctor în teologie la Institutul de Teologie Ortodoxă „Saint Serge”, din Paris. A explorat profund viața și spiritualitatea țăranului român, punând accent pe dimensiunile culturale și religioase ale acestuia. A fost un om îndrăgostit de Dumnezeu și a trăit credința în această îndrăgostire. În tinerețe, cam atunci când ne-am cunoscut, se simțea prins în preajma poetului Ioan Alexandru. Apoi a stat alături de părintele Stăniloaie, despre care a scris o carte. Un om care s-a simțit acasă în vechea cultură țărănească, cultura Învierii, cultura de slăvire a lui Dumnezeu prin frumusețe, trăită și generată cu un nesfârșit firesc.

Aici ne-am întâlnit în simțiri. A fost un om care și-a tras toată nădejdea din Biserică, dar care nu era lipsit de îndoieli întru ale credinței. A fost un om care s-a simțit bine în preajma marilor părinți duhovnicești. Cărțile lui stau mărturie. Un om care, structural, a pus mai mult preț pe trăire decât pe informare. Un om care nu a știut să refuze. Cred că a fost un om pe care Dumnezeu nu l-a părăsit niciodată. Deci un om cu sete vitală de frumusețe. A crezut în prietenie și în poezie. Un om al credinței. A aflat că suferă de o boală și trebuie operație. A hotărât să meargă la Sfântul Munte. Când a ajuns la Vatoped, a întâlnit sute de icoane minunate cu Maica Domnului.

Și-a ales una, lângă care s-a rugat. În preajma ei s-a simțit deodată foarte bine. S-a așezat lângă ea, era cu ochii pe ea și se simțea foarte bine. Părea că îi răspunde. Se simțea ca un adolescent care își vede pe cineva foarte drag. Și boala a fost amânată, povestea Costion într-un interviu. Capitolul la care ținea foarte mult din Scriptură este Cântarea cântărilor, pentru că are un suflu de libertate și, în același timp, o curăție și un avânt primenitor. La primii poeți creștini, și în Noul Testament, în Biserică, relația noastră cu Dumnezeu este asemuită cu cea dintre mire și mireasă. Bucuria asta vine din săltarea inimii. Până la urmă, totul e a trăi. A trăi, trăire, treime spunea Cos­tion.

Cărțile lui sunt o minune în acest sens. A avut pe lângă prieteni de excepție și o familie de excepție, care i-a vegheat ultima parte a vieții, sfârșită la 79 de ani. Patriarhul Daniel l-a numit „mărturisitor misionar al dreptei credințe prin cuvinte și fapte luminoase.” Închei cu spusă a cretanului Nikos Kazantzakis, plăcută lui Costion: „I-am spus migdalului: frate, vorbește-mi despre Dumnezeu! Și migdalul a înflorit!” A fost un apostol mirean al dreptei credințe, un fiu ascultător al Bisericii, într-o societate, socială și culturală, aflată în schimbare: „Mi-a plăcut afirmația lui Costion: „când te duci la Dumnezeu, cred că cu asta te duci: cu câți prieteni ai adunat și cât ai iubit în viață.” Și aici ne-am întâlnit pe o pajiște largă.

Da, am învățat multe din cărțile lui Costion!