vineri, 2 ianuarie 2026

Doar pentru 0,7% din PIB s-a făcut atâta tămbălău?

 


„Circula o istorioară pe vremuri. Zice că Stalin moare și se întâlnește cu țarul Nicolae al doilea. Și țarul îl întreabă: „Ia spune, Iosif Vissarionovici, Rusia tot așa mare e?” „Tot mare, da!” răspunde Stalin cu mândrie.
„Și mujicii tot rău o duc?” „Rău, rău.” „Și rebelii, tot în fundul Siberiei?” „Siberia n-are fund, dar da, tot în Siberia.”
„Și vodca, tot patruzeci și cinci de grade?” „A, nu, vodca are cincizeci de grade.” „Păi bine, Iosif Vissarionovici, și pentru cinci grade de vodcă ați făcut voi revoluție???”.
Așa și noi acuma. „România tot așa căciulită?” „Tot!” „Oamenii tot nemulțumiți?” „Tot, da.” „Și tot cu otuzbiru (luare cu forța n.n.) ?” „Tot cu otuzbiru.”
„Și deficitul, tot de 9,1% din PIB?” „A, nu, nu, deficitul e 8,4%!”.
Bine, întrebăm noi atunci, păi am făcut reformă, am scăzut lefurile și pensiile și am mărit taxele, doar pentru 0,7% din PIB, adică de la 9,1 la 8,4 (ceea ce e cam tot aia)? Mai bine măream și noi țuica cu cinci grade…
Ar fi totuși o diferență, că discuția asta nu e ca ailaltă, se duce între vii, pe asta chiar o trăim…”

(Varujan Vosganian, fost parlamentar, fost ministru pe Facebook)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu