joi, 15 ianuarie 2026

Școala Gimnazială Mireșu Mare: „Gânduri pentru Eminescu...”

 


Joi, 15 ianuarie 2026 la Școala Gimnazială Mireșu Mare, director prof. Dorca Raul, director adjunct Zah Monica, consilier educativ, prof. înv. primar Filip Mădălina, bibliotecar Mogoș Ruxandra, s-a desfășurat Proiectul educațional „Gânduri pentru Eminescu” la care au participat elevii școlii noastre din ciclul primar și gimnazial.

În acest an, mai mult ca niciodată, toți învățătorii, profesorii de limba și literatura română (prof. Buteanu Nicoleta și Costin Ileana), diriginții s-au implicat în manifestări comemorative în cinstea celui care a fost numit „Luceafărul Poeziei Românești” ori ”Poetul Nepereche” - Mihai Eminescu.

Se împlinesc 176 de ani de la nașterea Eminului iar elevii au recitat din creația marelui poet, au cântat pe versurile lui, au organizat expoziții de volume sub semnătura lui, expoziții de desene, au urmărit filmulețe despre viața și activitatea poetului din Ipotești.

Gazdă bună, ca de fiecare dată, Centrul de Documentare și Informare al școlii, acolo unde elevii mirișeni și-au îmbogăţiţ cunoștințele despre Poetul Național, au învățat să-i aprecieze opera poetică, de romancier și jurnalist. Au învățat ce înseamnă un moment omagial și să-ți iubești valorile țării, fiindcă  Eminescu este: "O figură clasică încadrată de niște plete mari negre, o frunte înaltă și senină, niște ochi mari - la aceste ferestre ale sufletului se vede că cineva este înăuntru: un zâmbet blând și adânc melancolic. Avea aerul unui sfânt coborât dintr-o icoană” (I. L. Caragiale).

Pentru copiii mirișeni Mihai Eminescu este o apariție de-a dreptul fascinantă, venit dintr-o icoană la care se roagă seara mamele lor!

Activități similare s-au desfășurat și la Școala cu clasele I-IV Lucăcești, coordonator prof. înv. primar Dragoș Ana și Școala cu clasele I-IV Tulghieș, coordonator ed. Hote Maria.

GDL



   




„Eminescu e întruparea literară a conștiinței românești, una și nedespărțită”. (Nicolae Iorga)

2 comentarii:

  1. Mare bucurie mare! Vasile Dan Marchis alaturi de Doru I. Pop, considerați printre cei mai mari poeți români contemporani!

    RăspundețiȘtergere