duminică, 4 ianuarie 2026

Smerenie multă, dragoste și bunătate la Mănăstirea Kato Xenia


Grecia m-a fascinant dintotdeauna prin miturile sale despre zei, eroi și creaturi mitologice, povești care m-au inspirat în primele scrieri, atunci când am publicat cele două romane. Dar în realitate, Grecia este un spațiu încărcat de istorie și de spiritualitate,  apreciat atât de istorici și cercetători, cât și de pelerini ortodocși din toată lumea. Personalități precum Platon, Aristotel sau Alexandru cel Mare, au marcat antichitatea greacă. Leagănul civilizației europene, cum adesea a fost considerat spațiul elen, este și locul unde s-a dezvoltat Biserica Creștină. Când am ajuns prima dată în Grecia am descoperit că, ceea ce mi-am imaginat eu, era total diferit de ceea ce, era în realitate.  Așezată pe Riviera Olimpului, Paralia Katerini te încântă cu un peisaj frumos, de pe plaja Marii Egee poți admira în zare Muntele Olimp, care nu este atât de spectaculos cum credeam eu. Timp de câteva zile, în care am mers în excursiile opționale printre care o vizită la Meteora, am încercat să înțeleg unde este povestea și unde se situează realitatea.  Dorința de cunoaștere, bucuria de a vedea ,, cu ochii mei ”, m-au  determinat să merg într-un pelerinaj creștin, anul următor. Cronologic, creștinismul a fost adus în Grecia de Sfântul Apostol Pavel, cu toate că apostolicitatea Bisericii se sprijină, de asemenea, pe Sfântul Andrei care a propovăduit Evanghelia și a suferit moarte mucenicească în Patras, pe Sfântul Apostol Tit, însoțitorul lui Pavel, care a propovăduit Evanghelia în Creta, pe Sfântul Apostol Filip care, după tradiție, a vizitat și a propovăduit în Atena, pe Sfântul Luca Evanghelistul care a primit moarte mucenicească în Teba, pe Sfântul Ioan Teologul care a fost exilat în Insula Patmos unde a primit Apocalipsa ce constituie ultima carte a Noului Testament. Tradiția spune că Maica Domnului însăși a vizitat Sfântul Munte în anul 49 d.Hr.. Astfel, Grecia este prima țară europeană care a primit Evanghelia lui Hristos. Au urmat și alte pelerinaje pentru a mă convinge că ,, fiecare palmă de pământ grecesc ” spune o poveste. Am vizitat majoritatea mănăstirilor care conțin moaștele marilor sfinți, precum: Nectarie, Spiridon, Grigorie, Dimitrie izvorâtorul de mir. Mi-am dorit să colind pe Acropole dar timpul petrecut la Atena a fost foarte scurt. Multe și frumoase au fost emoțiile trăite, minunate au rămas amintirile acelor clipe binecuvântate. Un loc aparte în sufletul meu este dedicat Mănăstiri Kato Xenia. Acolo, Maica Andreea, o româncuță smerită și cu multă dragoste de Dumnezeu, ne-a primit cu bunătate și bucurie, ne-a povestit despre istoria locului. Iar potrivit ,  https://www.sihastriaputnei.ro/recomandari/manastirea-kato-xenia... << Mănăstirea Kato Xenia din Grecia se află în apropierea orașului Almiro, la o distanță de 7 kilometri de autostrada Tesalonic-Atena. Mănăstirea adăpostește icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului numită „Panaghia Xenia” și o parte din Brâul Maicii Domnului, informează Ziarul Lumina. Maicile de la Mănăstirea Kato Xenia au reușit să ridice pe solul arid al Greciei o mănăstire cu adevărat deosebită închinată Maicii Domnului. Mănăstirea este așezată pe un deal, încă verde, ferit parcă de razele arzătoare ale soarelui. Pe dealul geamăn se văd trei cruci, o mică golgotă, unde în fiecare an, în Vinerea Mare, se face o procesiune în amintirea Patimilor Mântuitorului. Mănăstirea încântă prin arhitectura specifică Greciei, țiglă roșie, ziduri din piatră și chilii vopsite în alb. Biserica mănăstirii este închinată Sfântului Ierarh Nicolae. În vecinătatea ei sunt așezate chiliile cu paraclisul icoanei „Panaghia Xenia” și care mai adăpostește racla cu Brâul Maicii Domnului și părticele de sfinte moaște. Curtea interioară a corpului de chilii este invadată de vegetație, o armonie între verdele copacilor și coloritul florilor care te duce cu gândul la mănăstirile de maici din țara noastră.

„Străina”

Numele mănăstirii este în directă legătură cu icoana Maicii Domnului, având Pruncul în brațe, icoană ce este făcătoare de minuni, datând din perioada iconoclastă (secolul VI), când cinstitorii sfintelor icoane erau persecutați, iar icoanele erau distruse. Pentru a fi salvată din mâna prigonitorilor, icoana a fost pusă într-un cufăr și aruncată pe mare. Voia Maicii Domnului a fost să ajungă în vechea așezare a actualului port Ahilio, unde a strălucit cu raze de lumină. Astfel a fost găsită ca o comoară, localnicii numind-o „Străina” – „Xenia”, fiindcă nu știau de unde vine. În locul unde Maica Domnului a binevoit să fie descoperită icoana, creștinii au ridicat o mănăstire. Existența sfântului lăcaș a fost pusă în pericol pentru că, fiind la malul mării, pirații au atacat-o în nenumărate rânduri, umplând biserica cu paie și dându-i foc. Deși focul a ars întreaga așezare sfântă, icoana a trecut prin foc fără să ardă, însă ca semn al minunii săvârșite a fost înnegrită de fum. Din fața numeroaselor atacuri ale piraților, călugării au luat icoana Maicii Domnului și s-au refugiat la Mănăstirea Panaghia Chisiotisa, care astăzi se numește Ano Xenia (Xenia de sus). Sfânta icoană a poposit aici până în anul 1750, când, din cauza atacurilor turcilor asupra mănăstirii, monahii au luat icoana și au construit un metoc la 12 kilometri mai jos cu hramul Sfântului Ierarh Nicolae, purtând numele Kato Xenia (Xenia de Jos). În anul 1980, în urma unui mare cutremur, mănăstirea a fost distrusă în întregime. Din cauza instabilității terenului pe care a fost construită mănăstirea, autoritățile timpului nu au aprobat refacerea pe același loc, motiv pentru care s-a început reconstrucția la un kilometru mai jos. Până astăzi, Mănăstirea Kato Xenia este unul dintre cele mai cunoscute locuri de pelerinaj din întreaga Grecie, atât pentru icoana făcătoare de minuni „Panaghia Xenia”, cât și datorită faptului că adăpostește, din secolul al VI-lea, și două bucăți din Cinstitul Brâu pe care Maica Domnului l-a purtat pe când era în viață. Acesta a fost adus de la Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte Athos și este păstrat în racla din argint făurită în Țara Românească în secolul al XVIII-lea. Hramul mănăstirii este pe 23 august, ziua în care se sărbătorește icoana Maicii Domnului „Panaghia Xenia”, când mii de pelerini din toată lumea, care caută mila Maicii Domnului și mijlocirea ei la Tronul lui Dumnezeu, vin să-i aducă cinstire Preasfintei Născătoare de Dumnezeu>>. A doua oară când am ajuns la Mănăstirea Kato Xenia, maica Andreea ne-a așteptat cu un sirop de fructe, mai multe prăjiturele și cu multă bucurie. Orice cuvânt românesc răsună în jurul său îi aduce aminte de țara sa, de copilărie, de părinți. Dar Dumnezeu a hărăzit-o cu darul a sluji la Mănăstirea Maicii Domnului așezată în această parte de lume unde mii de credincioși își găsesc alinare. Îi ofer o carte cu Patriarhul Justinian Marina în care este prezentată și Mănăstirea Suiești, ctitorită de curând în localitatea natală a marelui ierarh vâlcean și o primește cu mare sfială. Vorbind despre Vrednicul de pomenire Patriarhul Justinian Marina, maica Andreea ne ascultă cu mare atenție. La un moment dat spun și despre activitățile sociale desfășurate în centrele de copii și dorința mea de a le oferi o vacanță în Grecia. Am să vorbesc cu Maica Stareță de aici și poate vă oferim și noi sprijin, ne încurajează Măicuța. Despre stareța mănăstirii, maica Nimfodora părintele Pimen Vlad spunea...,, este o stareță cu viață sfântă. Pot spune chiar, o stareță care mi-a ajuns la suflet. Ea are smerenie multă, dragoste și bunătate. Nu o să o vedeți niciodată țipând, supărată, nervoasă, mânioasă, ci întotdeauna plină de dragoste și bunătate. Așa conduce ea mănăstirea și pe celelalte maici, cu răbdare, cu smerenie și cu dragoste”. De această turul mănăstirii l-am făcut alături de maica Antonia, o româncă sfioasă și evlavioasă. Plec de acolo cu multă bucurie în suflet și speranța că data viitoare voi reveni împreună cu copiii din centrele sociale.  

Zenovia Zamfir



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu