joi, 31 ianuarie 2013

POESIS - IOAN DRAGOŞ



 „numele tău e ca ploaia venită la timp
înaintea celor mai de dimineaţă cuvinte
te iubesc cu o iubire
care nu e rotundă
dormi în mine
şemineul ne trimite căldură
cresc nemişcat în grădina ta
miezul sâmburelui ţâşneşte din duritatea sa
văd speranţa
trecătoarea aceasta vizibilă
de unde vii aş vrea să-ntreb
lângă lumina vinovată
răsturnată în toate zarurile lumii
în stânga cuvintele
în dreapta puterea spune virgil
nu te gândi la roţile desprinse din mecanismul ancestral
vin târziu bucuriile calde
ca de pe mări naufragiaţii
fiecare are o pată
unii-n gând alţii de plată
numele tău
e ca ploaia venită la timp
îţi aminteşti
izbuteam să simţim unisonul acela
scrie la pagina treizecişidoi
unisonul acela ciudat
care ne lega
dezlegându-ne
de restul întâmplărilor”

       (unisonul şi nota de plată)

„ieri în drum spre casă
pe lângă ojt
mă opreşte vasile hauşi
de dimineaţă încerc să vând o carte
şi nu reuşesc
costă numai treizeci de lei
sânge în cutia pandorei
de ce le-ai împachetat şi legat cu sfoară îl întreb
îmi alunecă din mână răspunde
n-am decât cincisprezece lei îi spun
lasă că restul mi-i dai altădată
hai să hohotim împreună
etern e tot ce poate fi iubit
mai nou nu cinez ci halucinez
azi după masă
sună la uşă doi bărbaţi şi mă întreabă
aţi auzit că se vorbeşte de sfârşitul lumii
ce părere aveţi
sunt ocupat le-am răspuns
poate altădată
mai nou nu cinez ci halucinez
mereu amestecăm legumele printre zilele săptămânii
gellu întreabă
de ce experienţa cea mai directă
vorbeşte indirect
sfârşeala merelor pe rafturi
porunci şi tipare lângă neistovite mirări
mă bucură deplin alcătuirea ta
hai să hohotim împreună”

        (ziua şi noaptea sunt una)

„veniţi căci iată toate sunt gata
deschide poarta cea mai apropiată
primul fum primul foc
rezerve de iubire
îmi plac aceste grădini
acum îmi pregătesc dimineţile
am călătorit mult
pentru că am visat mult
spune ioanid
un pahar bucuros să fie golit
totul transcris în setea hârtiei
prin strâmtoarea zilelor
pielea întinsă a lucrului bine făcut
am visat mult
aşa te-am văzut între oglinzile zilelor tale
ceremoniile paşilor
primejdios semn de carte
ţâşnind printre pagini
cine nu ştie să petreacă în tinereţe
nu ştie nici ascet să fie
scrie în colierul porumbiţei
împrospătaţi-vă sufletul cu cele trecătoare
ca să nu ruginească
trupul exersat ştie adeseori mai multe
decât creierul lenevit
probe de încercare vara şi iarna
cartea funciară/starea civilă
serviciul de pază
ca să pot învăţa să uit
sărac lipit cuvântului ca ioan
primejdios semn de carte
prin strâmtoarea zilelor”

        (probele ascetului)

„faptele noastre trăiesc tot mai departe de noi
hârtiile şi titlurile de dobândire
măsoară avuţia
ce libere timpuri spune arhitectul
îmi puteam permite să aleg creioanele la întâmplare
să cobor în staţii necunoscute
acum întâlnirile
foşnesc mai tumultuos ca larousse-ul
iubirea te pune în mişcare
ca greutăţile calculate un orologiu
veghez şi ascult
faptele noastre trăiesc tot mai departe de noi
totul expus şi totul codificat
m-am gândit ca soldatul
să-ţi scriu
bărbatul ce trăieşte numai din zdruncinături
iubirea îl pune în mişcare
ce libere timpuri
cu inima ghem să aştepţi
să se sfârşească eternitatea
exerciţii de libertate
goluri rotitoare
zgomot de nuci sparte/deschidere către viitor
horinca şi pâinea pe masă
o hore cu noduri
până la trepte viitorul e sigur
aceste minunate ţesături ne taie răsuflarea
vom căpăta cu timpul răbdare
şi nădejdea şi credinţa de altădată
ne vom alege creioanele la întâmplare
vom coborî în staţii necunoscute”

        (zdruncinăturile codului)

„pe degetele tale număr căderea frunzelor
şi zeii adormiţi pe băncile parcurilor
între pahare înalte
pasul nu se mai clatină
zodia însăşi presimte extazul
lăsării la vatră
urmează lungi nopţi de germinaţie
pentru noi cultivatorii de plante
ne odihnim pe straturile de melancolie
când aud un poem
seminţele germinează mai uşor mai cu plăcere
sunete ciudate cad din cornul abundenţei
doamne dă bine
rău la nime
aşa mă salut dimineaţa la intrarea de serviciu
cu şoferul de la drumuri şi poduri
număr căderea frunzelor
şi zeii adormiţi pe băncile parcurilor
ne privim atât de tare
încât ceilalţi se apără cu scuturile
arta apărării se învaţă în fiecare zi
îmi iau inima în dinţi
deschid şi ultima fereastră
să vă pot auzi să mă puteţi auzi
te trezeşti dimineaţa
împovărat de o conştiinţă curată
dispus să-ţi duci gândurile
până la capăt
doamne dă bine
rău la nime”

     (arta apărării de o conştiinţă curată)

„unde trupul este frumos
acolo rareori mintea este nevinovată
zăbrelele fiecăruia sunt altele
atâtea sărbători în care mai vreau să petrec
şi nici măcar un strigăt
se face cald şi umed şi bine
într-o cădere lungă m-am trezit departe
în catedrală sfinţii tot mai albaştri
în livadă merele sunt de aur
orice lucru frumos zdrobeşte
nicio zi nu ne cruţă de veştile bune
între zăbrele
se face cald şi umed şi bine
vom merge mult mai departe
şi mult mai repede
să-ţi spun tot ce nu-ţi pot spune
din pricina atâtor ziduri
tot ce ştiu
e de ei născocit
zidul de sticlă permite dorinţa
şi interzice mângâierile
îndeletniciri strânse în jurul unei cumpene
profitul înghite pierderi triumfătoare
mă însemnezi cu o căldură
pe care numai eu o simt
se face cald şi umed şi bine
nicio zi
nu ne cruţă
de veştile bune”

       (veşti nevinovate şi merele de aur)

„vine vremea să deschidem
păstăile în care locuim
înainte ca stările să devină cuvinte
scrie gellu
pe scările palatului
o goană drept spre ţintă
se conturează parabole înfricoşătoare
te bucuri de tristeţea ta
ca alţii de fericire
sufletul tău cu reacţie
nu zboară decât în formaţie
semne de pace
somnul adoarme în baioneta santinelei
muza e gospodină
ce ştie poetul despre lumea aceasta
despre zacuscă murături compoturi
fereastra este cel mai util lucru din casă
pe acolo îţi pleacă sufletul la plimbare
e vremea să deschidem
păstăile în care locuim
semnul din naştere
sau marca fabricii
nu pot fugi am rădăcini
ca pătrunjelul ca mărarul
gard viu şi aspre porunci
îmi pregătesc dimineţile
tot ce-mi place mie spune sylvia
este pistonul în mişcare
mor după el
atât de frumoase petele de vin vechi
şi mereu această mare aprindere a sticlei”

     (pete de vin vechi pe baioneta santinelei)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu