miercuri, 23 ianuarie 2013

La mulţi ani prietene Emil Domuţa!


                       S-a născut la 24 ianuarie 1959, de Ziua Principatelor Române, în satul Asuajul de Jos aparţinător comunei Asuajul de Sus, într-o familie înstărită de ţărani. Fiind un băiat curios, de mic a învăţat tainele scrisului şi cititului iar la şcoală de abia aştepta să ajungă. Câtă istorie universală, a României şi locală – a Ţării Codrului cunoaşte EMIL DOMUŢA (foto) cred că puţini mai sunt astăzi în România.
      Emil Domuţa este scriitor, istoric de marcă, etnolog de frunte al Maramureşului, nu degeaba profesorul Pamfil Bilţiu îi este naş de cununie, staroste, jurnalist şi dascăl de excepţie al atâtor generaţii de elevi al Colegiului Naţional „Gheorghe Şincai” din Baia Mare. Actualmente, de vasta lui experienţă pedagogică şi istorică beneficiază elevii din Şcoala Gimnazială Asuajul de Sus.
           Profesorul Emil Domuţa deţine o impresionantă colecţie de poveşti şi povestiri dar şi o colecţie muzeală locală impresionantă. A publicat 12 studii de istorie a culturii maramureşene în diverse anuare ale muzeelor din Cluj Napoca, Alba Iulia, Zalău şi Baia Mare.
Fost inspector şef al Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Maramureş, ex-director al Muzeului de Istorie din Baia Mare, director plin al cunoscutului Ansamblu Naţional "Transilvania", prietenul meu Emil, este cel mai vechi colaborator al revistei "Izvoare Codrene”, alături de regretatul Ion Burnar şi fondatorul ei, poetul Vasile Dan Marchiş.
        La ceas aniversar, Redacţia „Izvoare Codrene”, Cenaclul Scriitorilor Maramureş, familia mea din Lucăceşti, îi urează domnului profesor Emil DOMUŢA multă sănătate, putere de muncă, succes în toate proiectele Domniei sale şi un sincer LA MULŢI ANI FERICIŢI!

                                                                           Gelu DRAGOŞ

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu