miercuri, 30 ianuarie 2013

EDITORIAL IZVOARE CODRENE


FMI, Spitalul de Urgenţă, Copos şi nea Gigi
       
          În sfârşit îmi place şi mie o dată de FMI deoarece cere măsuri ferme de absorbţie a fondurilor europene guvernului Ponta, numai că nu trebuie să uităm că în acest an avem cea mai mare datorie de returnat iar de suferit tot românul de rând o să sufere.
Foaie verde de mărar,
Grea e viaţa în spital!”.
                Asta spunea mai dăunezi un hâtru care tocmai ieşise din spital. Dacă n-ar fi de plâns şi adevărat ceea ce spunea omul, i-am aprecia talentul poetic, numai că o femeie din Borşa şi-a pierdut copilul la naştere din lipsa profesionalismului dovedit de medicul ginecolog, numai că un medic pediatru din Buzău lega de pat copiii cu probleme mintale, numai că la Galaţi un om moare datorită căzăturii din pat şi exemplele pot continua. Din 1990 se tot face reformă în sănătate, acum se încearcă cu „coplata”, cu cardul de sănătate, cu finanţarea spitalelor private, dar deocamdată pacienţii români sunt trataţi cel mai prost dintre ţările membre U.E. Cu alte cuvinte, ne împuţinăm pe zi ce trece şi este rău ca naţie...
      O ştire proaspătă ne spune că Ecaterina Andronescu s-a certat cu Raluca Ţurcan în Comisia de educaţie în cadrul dezbaterii care a avut loc astăzi. Acuma eu sper că nu s-au certat pe culoarea cu care profesorii vor trebui în viitorul apropiat să corecteze lucrările elevilor. Dacă e să fie verde, verde să fie, toţi avem de câştigat la această culoare: ecologiştii, pro-legionarii, UDMRiştii şi simpatizanţii Partidului Verde, marţienii, care am auzit că mai dau târcoale din când în când României. Revenind la lucrurile serioase, să spunem că nu putem vorbi de educaţie cu „E” mare când elevii vin fără cei „şapte ani de acasă”, când la extrem de mulţi copii părinţii sunt plecaţi la muncă în străinătate, când schimbările din sistemul educaţional  sunt mai dese ca garderoba Elenei Udrea, când finalitatea unui ciclu educaţional, liceu de exemplu, se termină la Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă.
   Deocamdată se trâmbiţează mult indexarea din 1 februarie cu 4% a pensiilor, dar ce ne facem cu faptul că au crescut şi preţurile la început de an cu 4,9%! Adică e ceva în genul taxelor şi impozitelor locale...
    Şi totuşi suntem mai fericiţi decât George Copos care a aflat că a fost condamnat la 4 ani cu executare în dosarul ”Loteria”numai că şi această decizie poate fi atacată cu recurs. Aceea cu „greii fotbalului” nu mai poate fi atacată. Cam „rapid” se poate duce mărirea unora. Oare ce zic acum nea George şi nea Gigi Becali ?! Pe Adrian Năstase nu-l mai întrebăm, nici măcar de ouă...

                                                                               Gelu DRAGOŞ


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu