duminică, 27 ianuarie 2013

POESIS - VASILE BELE (II)


XVIII.
fiecare purtăm o mască

fiecare purtăm o mască
azi ies cu a mea la vânzare
am pus-o într-o cutie de carton
am umplut-o cu ură cu minciună
cu fățărnicie cu necazuri cu supărare
și-am s-o vând pe nimic

vreau – măcar o clipă – din
mine să dau pe sinceritate
dacă nu-mi găsesc cumpărător
am să las cutia la poarta iadului
poate o suflă vreun vânt
înspre înainte

îmtâmplarea face să nu fiu
prezent la apel am plecat
după cuvinte
nu stau mult mă întorc
dar nu mă uit să văd ce-mi
face cutia de carton

poate așa  printre flori și fericire
indiferent că sunt rege sau
deputat în acest mandat
voi schimba alfabetul
și-o dată cu el voi scoate
din vocabular treizeci de mii de
cuvinte fără de folos oamenilor
din vocabular le scot
dar din suflet?

degeaba mă lupt pentru sinceritate
simt că în loc să cresc
scad – izvorul seacă – apa
dătătoare de viață e tot mai
puțină
mă apuc de săpat o fântână
poate în întunecimea ei
voi găsi liniște
și doar vorbe frumoase ...

25 ianuarie 2013 – Baia Mare

XIX.
bradul cu vârful uscat

bradul cu vârful uscat
își îndeamnă încă rădăcina
să mai caute izvorul de apă
pănă și inima se agață
în crengi

o pasăre neagră și-a făcut
cuibul pe o creangă
frunzele celorlalți copaci deja
s-au uscat iar vântul rece le mai
poartă prin univers
formând un convoi de departe
pare să fie o scară cu cât te
apropii din lumină apare
tot mai mult întuneric

curând o să vină cineva
nu dau niciun nume
își va face semnul crucii
fără a privi spre cer
și va îndesa securea în bradul
cu vârful uscat

se vor auzi gemete și mai spre
mâine suspine și vor curge
lacrimi – bradul va ajunge
scândură iar aceasta cu ajutorul
a patru cuie ruginite va fi casa
veșniciei mele iar de-acolo
voi deveni o rădăcină ce-și
caută apă pentru a stinge
focul în care voi ajunge să ard
fără puterea de-a mai face ceva
sau altceva ...

25 ianuarie 2013 – Baia Mare

XX.
mugurul plantei abia ieșit din primăvară

mugurul plantei abia ieșit din primăvară
își caută lumină și apă
străin și gol ascult glasul pământului
șiniștea e din ce în ce mai dureroasă
bătăile inimii din ce în ce mai grăbite

cutia poștală mereu plină
scrisori pliante colorate și vânt
praf cenușă și fum
calul s-a oprit din galop
s-a oprit să muște din mugurul
plantei abia ieșit din primăvară
lângă mine zâmbetul
lipsește cu desăvârșire

privirea-mi este fixată spre cer
luna aceasta sunt restanțier
la taxe iar Moartea nu mă duce
dacă nu plătesc la zi taxa de drum
dorința de iubire a rămas aceeași
o să-mi sădesc mâine trandafiri
în inimă și-apoi peste trei
ceasuri va sosi trăsura
caii albi conduși de-o voce
de undeva de sus îmi strigă
în urechi – GRĂBEȘTE- TE – mai ai
un pic și urmezi tu

întreb îngerul ce m-a vegheat
toată viața ce înseamnă
pentru voi UN PIC?
îmi răspunde zâmbind
cel puțin un veac
am înțeles deci
trei ceasuri sunt pentru voi un veac ...

25 ianuarie 2013 – Baia Mare

XXI.
fotografia alb negru

fotografia alb negru
îmi dezvăluie adevărata identitate
alb – râs, bucurie, nădejde, bine,
vis împlinit, speranță, dorință,
iubire, fericire
negru – minciună, ură, dușmănie,
frig, ceață, ploaie, tunete
paradoxal cuvintele nu se mai rătăcesc
până și eu am înțeles calea
alb și negru – lumină și întuneric
pace și război
bucurii și necazuri

unde mi-or fi îngerii păzitori
nu mi-au spus că pleacă în concediu
greierele își cântă piesa fără
a avea partitura în față
o știe pe de rost
fug de singurătate și tot cu ea
mă întâlnesc

oare să fug și de mine?

amintirea bradului de Crăciun
tare frumos împodobit nu mă lasă
reușesc să revin cu picioarele pe pământ
dintre atâtea amintiri
marele păcat este că-l calc
dar încă n-am aripi
dac-așa ar fi aș face supărarea
să pară mai timidă

lumânarea îmi arde de când m-am născut
doar fumul parfumat
îmi aduce aminte că
mai trăiesc în rest nimic deosebit

cireșele coapte mă îndeamnă
să fur din culoarea lor
la masă nu vin azi
orgoliul mă face să fiu mai pervers
nu mai bănuiesc nimic din nimic
pentru că de fiecare dată bănuiala
mi s-a transformat în realitate
în certitudine în adevăr

doar fotografia alb negru-mi
aduce aminte că azi fug
din trupul meu ...

25 ianuarie 2013 – Baia Mare

XXII.
nimic din jurul meu nu-mi place

nimic din jurul meu nu-mi place
doar slova și rima și versul
și poemul mi-s pe plac
acuz judecătorul de nedreptate
și pe gropar de prea mult adânc
acuz dușmanul de nefrățietate
și găsesc o vină la toate și în toate

nimic din jurul meu nu-mi convin
doar rugăciunea mă poate scăpa
trec peste toate înnecându-mă-n vin
ritualul se termină mult prea devreme
albastrul dispare din ce în ce mai des
vântul ce-mi suflă foaia dinainte
are și el un înțeles

nimic din jurul meu nu-mi place
doar rima și calul alb ce-mi dau pace
liniștea cerului și-a stelelor
căzătoare mă apără de moarte
și culmea cum găsesc o vină la tot și la toate

nisipul scos din fundul de mare
ghiocelul ce din zăpadă-mi răsare
privesc prea a soarelui splendoare
și mereu mă întreb – ce-or fi astea oare?

mereu mă întreb – cine-i următorul oare?
nimic din jurul meu tihnă nu-mi dă

vâltoarea-mi spală păcatul făcut
rugăcinea spusă este din veacul trecut
mă urăsc și pe mine și-mi pun
o singură întrebare –
de ce-am venit pe lume?
de ce oare aici doar frig mi se pare?

când în jurul meu totul îmi va place?
când voi avea tihnă-n suflet și pace?

25 ianuarie 2013 – Baia Mare

XXIII.
de ce atâtea norme și reguli?

de ce atâtea norme și reguli?
de ce atâtea întrebări?
de ce poetul scrie poeme?
fără punct virgulă sau alte semne
de ce atâția poeți supărați?
melancolia azi mi-a bătut la poartă
de ce poetu-și recunoaște a lui soartă?

ne dăm viteji și credem în curaj
de ce poetul vede bujori în obraji?
virtutea nu-mi este azi o calitate
de ce poetul scrie și despre moarte?

azi cu benzină mi-am umplut rezervorul
pentru cele douăzecișipatru de vămi
până și sărăcia este un motiv de divorț
solstițiul este tot mai aproape de mine
regula e făcută și mereu mereu încălcată
de-o boală ce nu poate fi vindecată
prin intersecții vezi cine este mai grăbit
prin moarte vezi cine a fost mai iubit
de ce poetul crede-n destin?
de ce-și înneacă amarul și viața în vin?

de ce mereu tânjim după libertate?
de ce mereu ne ascundem de Moarte?
de ce atâta neajuns și-ntuneric?
pentru ce stăm la vamă și ce mai așteptăm
de ce a opta?????????/ poruncă ne spune – SĂ NU FURI?
și noi tot ne furăm!
de ce paharul este tot mai plin?
de ce-mi este umplut mereu cu venin?
de ce ...? de ce ...? de ce atâtea de ce-uri?
în lumea asta plină de E-uri ...

25 ianuarie 2013 – Baia Mare

XXIV.
desertul din dulce amar mi se pare

desertul din dulce amar mi se pare
vorbesc totuși serios nu-i simplă întâmplare
când voi pleca spre ploaie
dus spre moarte prin vânt
referințele primite nu vor ajunge niciodată
umpleți o cutiuță și-o puneți la poartă
realitatea de-acolo se-aude că-i pală
obosit de muncă groparul încă mai sapă
mai sapă și spală

străzi semafoare și multe foi goale
voi ciopli din mine pliscuri de ciori
vor pune peste mine pământ și blesteme
voi fi între stele voi ajungem-ntre nori

eu mă voi îndrepta spre foc
și filă cu filă viața-mi va curge
și cu noroc și cu nenoroc
și bun și rău și mult și puțin
și nu uitați să-mi puneți
cu mine pentru drum și-o sticlă cu vin

am s-o desfac acolo la vamă
printre cenuși cețuri și fum
cauza mea nici nu este trecută pe listă
probabil judecătorul nici nu știe de mine
corabia plecată apa-i tulburată
dac-aș ști ce mă așteaptă
am să îi las pe alți în față eu vin altădată

vreau duminica asta predica s-o ascult
atâta cer de la viață atâta nimic mai mult
inima-mi bate parcă din piept să-mi sară
gândind că încă e ziua
gândind că încă nu-i seară
și-n jur împrejur este doar foc și pară
steagul e sus încă nu l-au luat
sunt încă aici încă n-am plecat
desertul e dulce amar mi se pare
și-acolo-n destin departe
chiar mult în depărtare
încă un veac rămân
și totuși puțin mi se pare
vorbesc totuși serios nu-i simplă întâmplare ...

25 ianuarie 2013 – Baia Mare

XXV.
n-am fost acolo la Facerea Lumii

n-am fost acolo la Facerea Lumii
dar de-un secol veghez la distrugerea ei
primele semne al eternului sfârșit
le știu din a treia zi
comori și vise s-au astupat și s-au dărâmat

tratatul cu cele peste două mii de pagini
încă se scrie cursiv
poezii se scriu până și-n închisoare
și-acolo celula abundă de cultură
cultură e în subteran
profetul își urmărește clepsidra
precum pescărușul marea așteptând
încă un vas să apară-n port
discuții sunt multe multe din ele inutile
pe pământ încă cresc vise și-ncă cresc vile

moralul dispare va scrie în dicționar
mă-ntreb dacă la Facerea Lumii
s-a scris și-un orar
tratate se semnează fără citite să fie
sunt scrise de oameni rămân doar pe hârtie
nisip e pe plajă nisip și pe fund de mare
calul mereu înhămat paște din foc
și cenușă
cu ochii plini de lacrimi sunt singur
și-aștept la o ușă
nu văd nimic în jur decât întuneric
de când stau aici și-aștept am devenit isteric
îmi vine să strig putere nici nu mai am
e-o singură ușă nu văd niciun geam

se-aud pași și umbre și voci de-acolo de departe
de-odată cuvântul din mine explodează
în stânga și-n dreapta un haos domnește
de-un veac sunt tot aici
și isteria-mi tot crește ...

25 ianuarie 2013 – Baia Mare

XXVI.

 VASILE BELE ( Poeme din volumul „GÂNDURI CĂTRE CEI DRAGI”)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu