Duminică după-amiază, că mai nou nici
duminica nu ne mai lasă preşedintele ţării să ne odihnim pentru începutul de
săptămână, a ieşit pe posturile TV să discute Raportul MCV. Preşedintele Traian Băsescu, printre altele,
a spus că „raportul trebuie luat în serios” şi că „raportul pe justiţie a fost
politizat”. Acuma, eu nu doresc să intru în polemică cu nimeni şi spun
resemnat: „Nimic nou sub soare”. Despre justiţia din România mi-am făcut o
părere, atunci când lucram în sistem, (pe care o ţin doar pentru mine), dar şi
atunci când m-am lovit personal de ea. Despre această putere în stat nu mai am
curiozităţi, doar aştept liniştit şi resemnat (am făcut pariu în mod simbolic
cu un prieten) să văd ce decizii vor lua în ceea ce-i priveşte pe mai marii
fotbalului românesc cu fraţii Giovanni şi Victor Becali în frunte, în dosarul
„Loteria”cu George Copos şi chiar şi în cazul Cioacă. În ceea ce-i priveşte
însă pe „latifundiarii” Gheorghe Stelian, Alexandru Faur, Daniel Andreescu cred
că aceştia nu vor păţi nimic în tranzacţiile ilegale cu terenurile din
„buricul” Bucureştiului, deoarece „s-au orientat” rapid cu cine să fie prieteni
după ce l-au arestat pe Adrian Năstase, iar „prietenul la nevoie se cunoaşte”...
Dacă am temeri pentru viitorul apropiat nu este pentru justiţie, ci pentru „ a
patra putere în stat”- presa, căreia vor să-i pună „căluşul în gură” toţi, începând chiar cu Preşedinţia.
Revenind la
preşedintele-jucător, acesta, după ce „i-a urecheat” pe cei de la guvernare că
nu au citit cu atenţie Raportul MCV, a afirmat că „raportul este corect.” Tot
dânsul a pus şi cireaşa pe tort: „Nu vă jucaţi cu statul de drept!” Asta îmi
aminteşte de proverbul „Hoţul strigă hoţul!” sau de un aforism care spune că
„Orbul de un ochi poate să conducă în Ţara Orbilor”, numai că la noi, cum mi-a
spus un prieten care lucrează în Franţa de peste 10 ani, în „Ţara Orbilor
(România) conduce un... Chior”, da conduce cum vrea el. Revenind la raport, probabil că era mult mai bine ca acesta să fie
discutat de ambele instituţii interesate
( Preşedinţie- Guvernul USL), să se ajungă la o concluzie,
chiar şi-n „fapt de seară” şi să se dea un comunicat în acest sens. Aşa însă, a
ieşit cum a spus-o şi tata la cei 84 ani ai dânsului: „Ăştia din fruntea ţării trag
unul hăis şi altul cea!” „Nu-i nimic, tată, i-am răspuns, că pe românul de rând
nu-l interesează ce crede Comisia Europeană despre Justiţia din România, că
aceştia sunt prea puternici şi tot cum vor vrea ei vor face, iar Modelul Dâmboviţean
va exista cât va exista actuala clasă politică românească, tot mai „pestriţă”
şi mai „grasă”.
În rest, vedem că preşedintele Traian Băsescu,
după suspendare şi Referendum, şi-a revenit deosebit de bine şi nu mă miră
acest lucru după concediul petrecut în Covasna, unde a făcut Om de zăpadă
împreună cu Elena Udrea şi „Cocoşelul” ei neastâmpărat în afaceri, s-a dat cu
snow-mobilul, a servit gulaş, a băut vin Tokay şi şi-a încărcat bateriile până
pe la sfârşitul mandatului său. Românii să reziste...
Gelu DRAGOŞ
Domnule ANONIM, de calomnie te aperi în instanţă! Doar că mulţi politicieni (cu partide cu tot!) se ştiu vulnerabili şi preferă să aplice formula "cu presa să nu te războieşti, că pierzi oricum". Deci, un fel de laşitate până la urmă. E drept că şi drumul prin instanţe este lung şi greu, daunele cerute pretind depunerea acelei garanţii...
RăspundețiȘtergerePână una alta, clasa politică îşi face meandrele iar dl. preşedinte aşijderea! Românul încă mai poate îndura taxe şi foame! Nu v-am publicat comentariul din cauza limbajului suburban...