Bârfa chiar ne face să ne schimbăm părerile despre cei din
jur. Bârfa negativă, spun specialiştii modifică modul în care sistemul nostru
vizual răspunde ca urmare a perceperii chipurilor celor din jur.
Descoperirile sugerează că, la oameni, creierul este
programat în aşa fel încât să răspundă la bârfă. Acest lucru susţine o teorie
anterioară potrivit căreia bârfa i-a ajutat pe oamenii primitivi să prospere.
„Bârfa ne ajută să prezicem cine ne este prieten şi cine
nu”, e explicat autorul studiului, profesorul Feldman Barrett de la
Universitatea Northeastern.
Barrett face parte dintr-o echipă care studiază modul în
care bârfa afectează nu numai ceea ce ştim despre un necunoscut, ci şi ceea ce
simţim în legătură cu el. Până acum, oamenii de ştiinţă au arătat că obţinerea
informaţiilor „la mâna a doua” poate avea un efect puternic.
În ultima sa cercetare, Barrett a vrut să găsească răspunsul
la o altă întrebare: „Odată ce zvonurile ne-au determinat să îl vedem pe un
individ într-un anumit fel, este posibil ca noi chiar să îl vedem diferit?”.
Întrebarea poate părea ciudată, însă ea are sens atunci când luăm în
considerare faptul că, la oameni, creierul are mult mai multe conexiuni între
regiunile care procesează informaţiile vizuale şi zonele implicate în
producerea emoţiilor de bază.
În studiu, echipa coordonată de Barrett a pus un grup de
voluntari să analizeze poze ce conţineau atât chipurile unor oameni, cât şi
câte o bârfă despre aceştia, precum: „a aruncat cu un scaun într-un coleg de
clasă”(bârfă negativă) sau „a ajutat o femeie în vârstă să traverseze
strada” (bârfă pozitivă).
Apoi, cercetătorii au urmărit modul în care creierele
voluntarilor răspund la tipuri diferite de informaţii. Pentru a realiza acest
experiment, subiecţii au urmărit cu un ochi o imagine şi cu celălalt o alta (de
exemplu un ochiul drept un chim, în timp ce ochiul stâng vedea o casă). Aceste
imagini diferite au creat ceea ce se numeşte rivalitate binoculară. Mai exact,
creierul uman percepe imaginile pe rând. Aşadar, în mod inconştient, tinde să
se concentreze asupra celei pe care o consideră mai importantă.
În studiu, oamenii de ştiinţă au constatat că voluntarii se
concentrau mai mult pe imaginile care prezentau chipuri asociate cu bârfa de
tip negativ. „Bârfa nu influenţează doar opinia pe care o avem despre oameni,
ci şi modul în care îi percepem vizual”, a explicat Barrett.
Descoperirea sugerează că suntem „programaţi” să fim mai
atenţi la persoanele despre care ni s-a spus că sunt periculoase, neplăcute sau
mincinoase. Iar această teorie este susţinută şi de alţi oameni de ştiinţă care
explică faptul că din punct de vedere evolutiv, ipoteza are sens.
„Am fost încântat să văd lucrarea. De mulţi ani, oamenii ca
mine tot spun că interesul nostru intens pentru bârfă nu este chiar un defect
de caracter. Face parte din cine suntem. Este aproape un eveniment biologic
care există din motive evolutive bune”, a declarat Frank McAndrew, profesor de
psihologie la Knox College, Galesburg.
Încă de pe vremea în care oamenii primitivi trăiau în
grupuri mici, indivizii aveau nevoie să ştie cine le poate deveni partener şi
cine le este duşman. Aflarea acestor informaţii direct din propria experienţă
putea fi un proces lent şi periculos. Aşadar, soluţia ideală era bârfa. Tocmai
de aceea creierul uman este programat să acorde o atenţie deosebită bârfei
negative. „Dacă cineva reprezintă competiţia, atunci vrei să creeze bârfe
negative la adresa lui pentru a-l depăşi”. Sursa: NPR
Gelu DRAGOŞ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu