Administraţia
Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice şi a
precipitaţiilor ce se vor produce în intervalul 15 - 28 aprilie, în fiecare
regiune a ţării. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale
Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading,
Anglia.
Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate
pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt
indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a
precipitaţiilor.
BANAT
Temperaturile maxime
vor creşte treptat până în jurul datei de 19 aprilie, de la valori medii
cuprinse între 15 şi 17 grade până la valori medii cuprinse între 22 şi 24 de
grade. În intervalul 20 - 22 aprilie valorile termice diurne vor fi în scădere
spre medii cuprinse între 12 şi 17 grade, apoi vor creşte uşor până la
sfârşitul intervalului în medie la valori cuprinse între 19 şi 22 de grade
Celsius. Temperaturile minime vor avea aceeaşi oscilaţie ca şi cele maxime şi
vor fi cuprinse, în tot intervalul, în medie între 2 şi 10 grade.
Probabilitatea de
ploi, în general slabe cantitativ, sub formă de aversă şi posibil însoţite de
descărcări electrice, va fi mai ridicată în intervalul 20 - 23 aprilie.
CRIŞANA
Temperaturile diurne vor creşte treptat până în jurul datei
de 19 aprilie, de la valori medii cuprinse între 15 şi 17 grade până la valori
medii cuprinse între 21 şi 23 de grade. În intervalul 20 - 22 aprilie maximele
termice vor fi în scădere spre medii cuprinse între 12 şi 16 grade, apoi vor
creşte uşor până la sfârşitul intervalului în medie la valori cuprinse între 19
şi 22 de grade Celsius. Temperaturile minime vor avea aceeaşi oscilaţie ca şi
cele maxime şi vor fi cuprinse, în tot intervalul, în medie între 2 şi 10
grade.
Probabilitatea de
ploi, în general slabe cantitativ, sub formă de aversă şi posibil însoţite de
descărcări electrice, va fi mai ridicată în intervalul 20 - 23 aprilie.
TRANSILVANIA
Temperaturile maxime vor creşte treptat până în jurul datei
de 20 aprilie, de la valori medii cuprinse între 13 şi 15 grade până la valori
medii cuprinse între 19 şi 22 de grade. În intervalul 21 - 22 aprilie valorile
termice diurne vor fi în scădere spre medii cuprinse între 13 şi 16 grade, apoi
vor creşte uşor până la sfârşitul intervalului în medie la valori cuprinse
între 16 şi 20 de grade Celsius. Temperaturile nocturne vor avea aceeaşi
oscilaţie ca şi cele diurne şi vor fi cuprinse, în tot intervalul, în medie
între 0 şi 8 grade.
Probabilitatea de ploi, în general slabe cantitativ, sub
formă de aversă şi posibil însoţite de descărcări electrice, va fi mai ridicată
în intervalul 20 - 24 aprilie.
MARAMUREŞ
Maximele termice vor
creşte treptat până în jurul datei de 19 aprilie, de la valori medii de 14...15
grade până la valori medii cuprinse între 20 şi 22 de grade. În intervalul 20 -
22 aprilie temperaturile diurne vor fi în scădere spre valori medii cuprinse
între 12 şi 15 grade, apoi vor creşte uşor până la sfârşitul intervalului în
medie la valori cuprinse între 17 şi 20 de grade Celsius.
Temperaturile minime
vor avea aceeaşi oscilaţie ca şi cele maxime şi vor fi cuprinse, în tot
intervalul, în medie între 0 şi 8 grade.
Probabilitatea de ploi,
în general slabe cantitativ, sub formă de aversă şi posibil însoţite de
descărcări electrice, va fi mai ridicată în intervalul 20 - 24 aprilie.
MOLDOVA
Temperaturile maxime vor creşte treptat până în jurul datei
de 20 aprilie, de la valori medii cuprinse între 11 şi 13 grade până la valori
medii cuprinse între 19 şi 21 de grade. În intervalul 21 - 22 aprilie valorile
termice diurne vor fi în scădere spre medii cuprinse între 12 şi 16 grade, apoi
vor creşte uşor până la sfârşitul intervalului în medie la valori cuprinse
între 17 şi 21 de grade Celsius. Temperaturile minime vor avea aceeaşi
oscilaţie ca şi cele maxime şi vor fi cuprinse, în tot intervalul, în medie
între 2 şi 8 grade.
Trecător va ploua slab în prima zi, apoi probabilitatea de
averse slabe, posibil însoţite de descărcări electrice, va fi mai ridicată în
intervalul 20 - 25 aprilie.
DOBROGEA
Maximele termice vor creşte treptat până în jurul datei de
19 aprilie, de la valori medii cuprinse între 13 şi 15 grade până la valori
medii cuprinse între 16 şi 18 grade. În intervalul 21 - 22 aprilie
temperaturile diurne vor fi în scădere spre medii de 14...15 grade, apoi vor
creşte uşor până la sfârşitul intervalului în medie la valori cuprinse între 16
şi 19 grade Celsius.
Temperaturile minime vor avea aceeaşi oscilaţie ca şi cele
maxime şi vor fi cuprinse, în tot intervalul, în medie între 4 şi 10 grade.
Temporar va ploua slab în prima zi, apoi probabilitatea de ploaie va fi redusă.
MUNTENIA
Temperaturile maxime vor creşte treptat până în jurul datei
de 20 aprilie, de la valori medii cuprinse între 15 şi 17 grade până la valori
medii cuprinse între 20 şi 22 de grade. În intervalul 21 - 22 aprilie valorile termice
diurne vor fi în scădere spre medii cuprinse între 14 şi 18 grade, apoi vor
creşte uşor până la sfârşitul intervalului în medie la valori cuprinse între 19
şi 22 de grade Celsius. Temperaturile minime vor avea aceeaşi oscilaţie ca şi
cele maxime şi vor fi cuprinse, în tot intervalul, în medie între 3 şi 9 grade.
Va ploua slab în prima zi, apoi probabilitatea de ploi
slabe, sub formă de aversă şi posibil însoţite de descărcări electrice, va fi
mai ridicată în intervalul 21 - 23 aprilie.
OLTENIA
Temperaturile maxime vor creşte treptat până în jurul datei
de 20 aprilie, de la valori medii cuprinse între 15 şi 17 grade până la valori
medii cuprinse între 20 şi 22 de grade. În intervalul 21 - 22 aprilie valorile
termice diurne vor fi în scădere spre medii cuprinse între 14 şi 17 grade, apoi
vor creşte uşor până la sfârşitul intervalului în medie la valori cuprinse
între 18 şi 22 de grade Celsius. Temperaturile minime vor avea aceeaşi
oscilaţie ca şi cele maxime şi vor fi cuprinse, în tot intervalul, în medie
între 3 şi 9 grade.
Va ploua slab în prima zi, apoi probabilitatea de ploi, în
general slabe cantitativ, sub formă de aversă şi posibil însoţite de descărcări
electrice, va fi mai ridicată în intervalul 21 - 23 aprilie.
LA MUNTE
Temperaturile maxime vor creşte treptat până în jurul datei
de 19 aprilie, de la valori medii cuprinse între 2 şi 6 grade până la valori
medii cuprinse între 10 şi 14 grade. În intervalul 21 - 23 aprilie valorile
termice diurne vor fi în scădere spre medii cuprinse între 2 şi 7 grade, apoi
vor creşte uşor până la sfârşitul intervalului în medie la valori cuprinse
între 10 şi 13 grade Celsius. Temperaturile minime vor avea aceeaşi oscilaţie
ca şi cele maxime şi vor fi în jur de 0 grade, sau uşor pozitive între 17 - 21
aprilie şi 25 - 28 aprilie şi cuprinse în medie între – 5 şi – 2 grade în
restul nopţilor.
Va ploua slab în prima zi, apoi probabilitatea de ploi, în
general slabe cantitativ, sub formă de aversă şi posibil însoţite de descărcări
electrice, va fi mai ridicată în intervalul 20 - 25 aprilie.
Cristian LAURENŢIU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu