joi, 25 aprilie 2013

Borussia Dortmund a învins fără drept de apel pe Real Madrid!


Formaţia Borussia Dortmund a învins, miercuri,24 aprilie 2013, pe teren propriu, cu scorul de 4-1 (1-1), echipa Real Madrid, într-un meci contând pentru prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor, în care toate cele patru goluri ale grupării germane au fost înscrise de polonezul Robert Lewandowski.
Pentru Borussia a marcat Lewandowski '8, '50, '55, '66 (penalti), iar pentru Real a înscris Cristiano Ronaldo '43.
Borussia Dortmund: Weidenfeller - Piszczek (Grosskreutz '83), Subotic, Hummels, Schmelzer - Bender, Gundogan (Schieber '90+2) - Götze, Reus, Blaszczykowski (Kehl '82) - Lewandowski. Antrenor: Jurgen Klopp
Real Madrid: Diego López - Sergio Ramos, Pepe, Varane, Coentrao - Xabi Alonso (Kaka '80), Khedira - Özil, Cristiano Ronaldo, Modric (Di Maria '68) - Higuaín (Benzema '68). Antrenor: Jose Mourinho
Cartonaşe galbene: Lewandowski '70 / Khedira '54, Ozil '64, Ramos '90+2
Meciul a fost arbitrat de Björn Kuipers, din Olanda, ajutat la cele două linii de Sander van Roekel şi Erwin Zeinstra, în timp ce rezervă a fost Berry Simons.
Asistenţii suplimentari pentru acest meci au fost Pol van Boekel şi Richard Liesveld.
Partida retur va avea loc, marţi, 30 aprilie.
În cealaltă semifinală, Bayern Munchen a învins, marţi, 23 aprilie, FC Barcelona, scor 4-0, returul urmând să se dispute la 1 mai.
Aşadar, se întrevede o finală nemţească de vis!

                                                                                  Cristi SOMEŞAN

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu