luni, 10 iunie 2013

INVITAŢIE - CAIET ANIVERSAR NICOLAE IUGA – 60 ANI

Miercuri, 12 iunie 2013, la Biblioteca  Judeţeană „ Petre Dulfu” Baia Mare va avea loc prezentarea Caietului biobibliografic NICOLAE IUGA – 60 ANI! 
    Câteva date sunt strict necesare pentru şi despre această mare personalitate a culturii maramureşene şi româneşti care este  prof. univ. dr. Nicolae Iuga.
    Felicităm conducerea Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” pentru acest minunat gest în a-l omagia la împlinirea vârstei de 60 ani printr-un Caiet biobibliografic aniversar.
    Iată ce am aflat despre Domnia Sa pe wikipedia:
Nicolae Iuga (n. 12 iunie 1953, Săliștea de Sus, Maramureș, România) este doctor in filosofie, cadru didactic universitar, scriitor și jurnalist român.
Educație
1974-1978: Universitatea din București, Facultatea de Filosofie, licențiat în Filosofie
1998-2002: Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, Studii doctorale, doctor în Filosofie din anul 2002
Apartenența la organisme profesionale
membru Asociația Ziariștilor din România (1992)
membru în Societatea Română de Fenomenologie (2007)
expert în Registrul de evaluatori al ARACIS
membru al Centrului de Studii CIEM Madrid
membru în Consiliul științific la Muzeul Județean Maramureș
deputat în Adunarea Eparhială a EOR a Maramureșului și Sătmarului (din 1997)
Experiența profesională
1978-2000: profesor titular discipline socio-umane la Colegiul Național „Dragoș Vodă” din Sighetu Marmației, județul Maramureș
1990: vicepreședinte al Consiliului Județean Maramureș
1991-1993: inspector școlar la ISJ Maramureș
1993-2000: redactor șef la Jurnalul de Sighet
1998-2005: lect. univ. dr. CDA la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj
2000-2003: lect. univ. dr. La Facultatea de Științe Umaniste a Universității de Vest Vasile Goldiș din Arad
2003 – prezent: conf. univ. dr., prodecan și respectiv șef catedră la Facultatea de Științe Umaniste, Politice și Administrative a Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad
Domenii de competență
Filosofie: profesor de Filosofie, Istoria filosofiei, Etică și deontologie, Filosofie politică, Filosofia culturii, Introducere în științele sociale
Jurnalism: jurnalist de presă scrisă, cu activitate publicistică de peste douăzeci de ani, din care opt ani (1993-2001) în funcția de redactor șef; realizator de emisiuni la TV „Cinemar” Baia Mare (1999-2003)
Activitate
Revista Tribuna, Cluj Napoca, 15 martie 1973
Debut editorial
Întoarcererea Casandrei (eseuri), Ed. Proema, Baia Mare, 1999
Colaborări Radio
Colaborator permanent Radio „Europa Liberă” (1991-1993)
Colaborări la reviste și ziare din țară
Peste 200 de studii, articole, cronici, recenzii publicate în reviste de specialitate și de cultură precum: Revista de Filosofie, Amfiteatru, Steaua, Astra, Familia, Tribuna, Contemporanul, Vatra și altele.
peste 1000 de editoriale și articole de atitudine publicate în presa săptămânală și cotidiană
Colaborări la reviste din străinătate
„Gracious Light” , New York (SUA)
„Cahiers de psychologie politique”, Caen (France)
„Journal for the Study of Religions and Ideologies” (ISI databases)
Membru în colegii de redacție/referent [modificare]
„Gracious Light”, New York
„Nord Literar”, Baia Mare
„Societate și politică”, Arad
„Studii de știință și cultură”, Arad
Teza de doctorat
Teza de doctorat a fost susținută la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj și elaborată sub îndrumarea profesorului Andrei Marga, a fost publicată la recomandarea Comisiei, sub titlul: Filosofia contemporană despre morala creștină, Ed. Paralela 45, Pitești, 2002
Îngrijire ediții/prefețe [modificare]
Hassan II al Marocului, Iubire și credință, Ediție îngrijită de Nicolae Iuga, Ed. Nemira, București, 2000
Codul lui Hammurabi, Ed. Proema, Baia Mare, 2001, Postfață de Nicolae Iuga
Săpânța (album), Ed. Grinta, Cluj, 2005, Prefață în lb. engleză de Nicolae Iuga
Cărți - autor unic
Intoarcerea Cassandrei, (eseuri), Ed. Proema, Baia Mare, 1999
Etica creștină privită dinspre filosofie, Ed. Proema, Baia Mare, 2000
Profesorul și sirena (eseuri), Ed. Proema, Baia Mare, 2001
Filosofia contemporană despre morala creștină, Ed. Paralela 45, Pitești, 2002
La porțile Occidentului (jurnal de călătorie), Ed. Proema, Baia Mare, 2003
Cercul și copacul. Repere pentru o monografie a esotericului, Ed. MLNR, București, 2005
Bisericile creștine tradiționale spre o Etică globală, Ed. Grinta, Cluj, 2006
Un muzeu de caricaturi (analize politice), Ed. Grinta, cluj, 2007
Le Cercle et l’Arbre de la Vie (în lb. franceză), Ed. Limes, Cluj, 2007
Cauzalitate emergentă în Filosofia istoriei, Ed. Limes, Cluj, 2008
Studii și articole în reviste cotate CNCSIS – intervalul 2005-2008 (selectiv) [modificare]
St Paul or the Fall from Heavens, www.zf.ro/autori
In căutarea coloanelor, în rev. „Nord literar”, Baia Mare, nr. 23/2005
Brâncuși – simboluri funerare arhaice, în rev. „Gracious Light”, New York, nr. 2/2006, ISSN 1086-2366
Soeren Kierkegaard în evoluția eticii, în rev. „Studii de știința și cultură”, Arad, nr. 4/2006, ISSN 1841-1401
Despre tragic, pe românește, în rev. „Mișcarea literară” , Bistrița, nr. 16/2006, ISSN 1583-1957
La psychologie des mysteres dans l’Egypte antique, în rev. „Cahiers de psychologie politique, nr. 9/2006, Caen (France)
Mormântul este gol, în rev. „Mișcarea literară”, Bistrița, nr. 1(24)/2007, ISSN 1583-1957
Călăuza lui Maimonide, în rev. „Studia Iudaica”, Arad, nr. 2/2007, ISSN1841-2335
Centenar Mircea Eliade, în rev. „Societate și politică”, Arad, Vasile Goldiș University Press, nr. 1/2007, ISSN 1843-1348
O provocare la adresa filosofiei feministe, în rev. „Societate și politică”, Arad, nr. 2/2007, ISSN 1843-1348
Teologia lui D. Stăniloaie, în rev. „Gracious Light”, New York, nr. 2/2007, ISSN 1086-2366
Moshe Idel, Maimonide și mistica evreiască, în rev. „Journal for the Study of Religions and Ideologies”, ISI databases, nr. 18/winter 2007
O schiță a fenomenologiei eticului, în rev. „Cetatea culturală”, Cluj, nr. 3(75)/2008, ISSN 1842-4791
Un romând la Madrid: Adrian Mac Liman, în rev. „Studii de știință și cultură”, Arad, nr. 1(12)/2008, ISSN 1841-1401
Problema legitimării statului la Platon și Aristotel, în rev. „Societate și politică”, Arad, Vasile Goldiș University Press, nr. 1/2008, p. 89-109, ISSN 1843-1348
Lighea lui Lampedusa în trei lecturi românești, în rev. „Studii de știință și cultură”, Arad, nr. 2 (13)/2008, p. 63-67, ISSN 1841-1401.
Elemente de civilizație medievală românească în bazinul Tisei superioare, în rev. „Studii de știință și cultură”, Arad, nr. 3(14)/2008, ISSN 1841-1401.
Comunicări științifice/Conferințe – intervalul 2005-2008 (selectiv) [modificare]
13 mai 2005, Universitatea „Vasile Goldiș” Arad, Problema legitimării statului în Republica lui Platon
24-26 martie 2006, Universitatea Independentă din Lisabona și Centrul de Studii „Fernando Pessoa”, Despre simbolistica inițierii în riturile arhaice
12 mai 2006, Universitatea „Vasile Goldiș” Arad, Hans Kung și Etica globală
11 mai 2007, Universitatea „Vasile Goldiș” Arad, Centenar Mircea Eliade
29 martie 2008, Congres Național de Istorie a Presei, organizat de ARIP, Arad, Presa românească din Maramureș în perioada interbelică
16 mai 2008, „Universitatea „Vasile Goldiș” Arad, Iraționalul în istorie
Octombrie 2007-iunie 2008, în cadrul Proiectului internațional „De la surse la resurse”, a susținut în Transcarpatia (Ucraina) un ciclu de opt Conferințe despre Diplomele maramureșene
Vizibilitate internă și internațională/Prestigiu profesional
Nicolae Iuga este titlu de dicționar în: Dicționarul biografic al literaturii române, autor Aurel Sasu, Ed. Paralela 45, Pitești, 2006, p. 810-811
Expert evaluator în Registrul de evaluatori al ARACIS
Cărțile lui Nicolae Iuga au fost citate în diverse reviste din țară și străinătate, precum: „Tribuna” (Cluj, nr. 4/2002), „Observatorul cultural” (București, nr. 4/2004), „Adevărul literar și artistic” (București, nr. 17/2005), „Convorbiri literare” (Iași nr. 3/2008), „Gracious Light” (New York, nr. 3/2002, nr. 1/2003, nr. 2/2003, nr. 4/2005), în vol. The Tallest Wooden Church, Detroit, 2003
Autorul este inclus în baza de date EUPHIDAS (European Philosophical Database System)
Membru al CIEM Madrid
Cartea lui Nicolae Iuga intitulată Bisericile creștine tradiționale spre o Etică globală (Ed. Grinta, Cluj, 2006) a fost achiziționată de Biblioteca Indiana University, Bloomington, SUA
A fost invitat și a participat la un Congres științific internațional, la Lisabona între 25-26 martie 2006, congres organizat de către Universitatea Independentă din Lisabona și Centrul de Studii „Fernando Pessoa”
Colaborează la reviste din străinătate, respectiv reviste cotate ISI
Referințe critice selective
În volume
V.R. Ghenceanu, în Dreptul la singurătate, Ed. Proema, Baia Mare, 2001, p.312
V.R. Ghenceanu, Comentarii de sâmbătă, Ed. Proema, Baia Mare, 2004, p. 184-187
Ilie Rad, în La un ceai cu Stefan Fay, Ed. Institutul european, 2003, p. 105
Ion M. Mihai, în Lecturi sublimate, Ed. Dacia, Cluj, 2005, p. 202-206
Recenzii despre cărțile lui Nicolae Iuga în reviste [modificare]
Ion Burnar, O carte de eseuri, în „Informația zilei”, 11 decembrie 1999
V.R. Ghenceanu, Cartea și sunetul ei fundamental, în „Graiul Maramureșului” , nr. din 18 decembrie 1999
A.I. Brumaru, Morala creștină, în „Monitorul de Brașov”, nr. 28.12.2000
V.R. Ghenceanu, Despre spiritul în formare, în „Graiul Maramureșului” nr. din 17.06.2001
A.I. Brumaru, Cu sau fără Iisus?, în „Foamie pentru minte, inimă și literatură”, Brașov, nr. din 25 aug. 2001
Victor Iancu, Lectură târzie, în „Informația zilei” nr. 1147/22 dec. 2001
Vasile Latiș, Însemnări despre Profesorul și sirena, în „Informația zilei” nr. din 12 iunie 2002
Vasile Latiș, Etica creștină privită dinspre filosofie, în rev. „Mișcarea literară”, Bistrița, nr. 2/2002
Ioan Alexandru Tofan, Îndreptățirea filosofiei, în rev. „Convorbiri literare”, Iași, nr. 12/2002
Vasile Latiș, Esoterism și filosofie, în rev. „Mișcarea literară”, Bistrița, nr. 3-4(15-16)/2005
Ion Burnar, O carte orientativă într-o lume debusolată, în „Informația zilei”, nr. din 20 iunie 2006
Marian Nicolae Tomi, În căutarea vârstelor secrete, în rev. „Nord Literar”, Baia Mare, nr. 6(37)/iunie 2006
Dragomir Ignat, Bisericile spre o etică globală, în „Glasul Maramureșului” nr. 2791/10 iunie 2006
Petre Fluerașu, Nicolae Iuga caricaturizând muzeul, în www.hermeneia.com
Activitatea de cercetare/Granturi:
A susținut conferințe privind prevenirea traficului de ființe umane, în perioada ianuarie-iunie 2005, în cadrul Proiectului IP29310 finanțat de Secour Catolique (Franța), fiind remunerat cf. Contract nr. 3/29.07.2005
Grantul internațional intitulat: De la surse la resurse, Contract RO 2005/017-539.01.02.16, External Actions of the European Community, finanțare PHARE (38.500 euro), Grant consacrat cooperării culturale transfrontaliere România – Ucraina. Nicolae Iuga are aici calitatea de expert-evaluator
Este inclus cu lucrarea Essais sur les racines de l’esoterisme dans la philosophie antique în planul de cercetare al CIEM Madrid pe anul 2007
Membru în echipa Proiectului Istoria presei din România în date (în derulare 2008-2009)
Surse
Nicolae Iuga, Caiet biobibliografic aniversar, Biblioteca Județeană Petre Dulfu, Baia Mare, 2008
Aurel Sasu, Dicționarul biografic al literaturii române, vol. 1, editura Paralela 45, Pitești, 2006



                                                                                      c.l.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu