Pastorala de Paşti a IPS Justinian, arhiepiscop al Maramureşului şi Sătmarului

Iubiţii mei fii sufleteşti,

Privind intr-o buna zi cetatea Ierusalimului, Iisus Hristos a zis: ”Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci si cu pietre ucizi pe cei trimisi la tine; de cate ori am voit sa adun pe fiii tai, dupa cum aduna pasarea puii sai sub aripi, dar nu ati voit” (Lc. 13, 34), drept dovada ca Fiul lui Dumnezeu era indragostit de oameni, era indragostit de lumea aceasta, de locuitorii acestui pamant, era indragostit de toata creatia Sa.

De aceea Duhul Sfant, prin cuvantul inspirat al Sfintei Scripturi, ne descopera aceasta mare si uimitoare taina: dragostea lui Dumnezeu fata de minunata Sa creatura si, mai presus de toata creatia, dragostea lui Dumnezeu fata de faptura umana. ”Caci Dumnezeu asa de mult a iubit lumea - si pe omul care se afla sub robia pacatului si a mortii - incat pe Fiul Sau Cel Unul-Nascut L-a dat, ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica” (In. 3, 16).

Omul era cazut in adancul intunericului cel dinafara si pierduse legatura cu Dumnezeu-Tatal si Creatorul sau, pierduse legatura cu Lumina vietii si a intregii sale existente. De aceea, Tatal a trimis pe Fiul Sau intre oameni si I-a cerut sa treaca prin viata pamanteasca, prin lumea aceasta materiala, pe care Hristos a patruns-o pana in cele mai adanci parti ale materiei, pana in infern, care este la periferia lumii materiale. Acolo, in adancuri, unde era cazut tot ceea ce fusese creat, coborand Hristos Iisus, a ridicat intreaga creatie, ce alunecase prin razvratire si neascultare. A coborat Fiul lui Dumnezeu acolo unde se afla oaia cea pierduta, acolo unde se afla Adam si Eva si, impreuna cu ei, tot neamul omenesc.

Primind, asadar, fire omeneasca si gustand din paharul mortii, Fiul lui Dumnezeu i-a salvat pe toti cei din iad, inviind a treia zi cu trupul din mormant, iar prin Invierea Sa cu trupul, toti cei ce-L asteptau au fost ridicati din moarte la viata, de la intuneric la lumina si de pe pamant la cer.

Iubiti frati si iubite surori,

A inviat Iisus Hristos cu trupul reintorcandu-se pe pamant, venind din nou intre oamenii pe care asa de mult i-a iubit, venind din nou pe pamantul si in lumea aceasta vazuta, in care si noi traim astazi. A inviat Hristos cu trupul si, venind la noi, a ramas intre noi, a ramas impreuna cu noi. Patruzeci de zile, dupa Invierea Sa, Domnul a ramas aici pe pamant, aratandu-ne cat de mult S-a indragostit Fiul lui Dumnezeu de creatura Sa.

In aceste 40 de zile, dupa Inviere, Iisus Hristos, noul Adam, S-a aratat multora, cu trupul inviat si nestricacios, intreg si nevatamat de acul mortii, asa cum fusese trupul lui Adam cel vechi, inainte de caderea in pacat. Asadar, in zorii zilei celei dintai a saptamanii, mai inainte de rasaritul soarelui si mai inainte de a intalni orice faptura omeneasca, Fiul lui Dumnezeu inviat se arata mai intai Preacuratei Maicii Sale. Aceasta devenind astfel cel dintai vazator si martor al Invierii lui Hristos.

Chiar daca Sfintii Evanghelisti nu consemneaza acest lucru, pentru a nu pune cineva la indoiala marturia unei mame in favoarea fiului ei, este de neconceput ca Fiul sa nu se arate mai intai Maicii Sale, cu trupul inviat si biruitor asupra mortii; acestei Mame care L-a purtat in pantece si L-a hranit ca pe un Prunc la sanul ei, acestei Mame care a pasit cu inima sfasiata de durere pe urmele Fiului ce-si ducea crucea insangerata pana pe Golgota, acestei Mame prin inima careia a trecut durerea ca o sabie in momentul crucificarii, acestei Mame care a ramas langa picioarele crucii in timp ce toti ceilalti s-au ascuns de frica iudeilor, acestei Mame care, impreuna cu Iosif si cu Nicodim, a asezat trupul Fiului ei intr-un mormant nou din gradina lui Iosif din Arimateea. Aceasta Mama, Maica lui Hristos Dumnezeu, dupa ce Iosif si Nicodim s-au retras, a ramas singura la mormant, contemplandu-l si asteptand neadormita, priveghind ferita de ochii lumii, intr-o chilie alaturata, care se poate vedea si astazi. Acolo a asteptat Fecioara Maria Invierea Fiului ei, pentru ca ea stia ca Fiul ei este Fiul lui Dumnezeu, Creatorul vietii si incepatorul invierii noastre, pe Care mormantul si moartea nu-L pot inghiti.

De aceea, mai inainte de orice, Fiul lui Dumnezeu se arata mai intai Maicii Sale, care ramasese neclintita langa mormant, zicandu-i: ”Bucura-te, Maica, si te veseleste intru invierea Celui nascut al tau”, iar ingerul Gavriil din usa mormantului i-a strigat: ”Bucura-te, ca Fiul tau a inviat a treia zi” (Axionul Invierii). Asadar, in ceasul in care celelalte femei mironosite Il cautau pe Iisus printre cei morti, Preacurata Maica isi vazuse deja Fiul inviat si intru slava, vazuse marile minuni care au insotit momentul Invierii, vazuse cum ingerul deodata rostogolise piatra de la usa mormantului si cum strajerii alergau speriati strigand: ”Hristos a inviat!” De aceea, Maica Domnului este cea dintai vazatoare si martor al stralucitei Invieri a lui Hristos.

S-a aratat apoi Hristos, in dimineata Invierii, la Maria Magdalena careia i-a zis: ”Nu te atinge de Mine, caci inca nu M-am suit la Tatal Meu. Mergi la fratii Mei si le spune: Ma sui la Tatal Meu si Tatal vostru si la Dumnezeul Meu si Dumnezeul vostru” (In. 20, 17). A calatorit apoi, in ziua Invierii, cu doi ucenici de la Ierusalim spre Emaus cu care a stat la masa si care L-au recunoscut in momentul frangerii painii, incat ziceau ”unul catre altul: Oare, nu ardea in noi inima noastra, cand ne vorbea pe cale si cand ne talcuia Scripturile?” (Lc. 24, 32). Spre seara, a venit Hristos la ucenicii Sai, care se aflau la Ierusalim cu usile incuiate de frica iudeilor si le-a dat cel mai sfant dar, darul preotiei, precum si puterea de a lega si dezlega pe oameni de pacatele lor: ”Adevarat graiesc voua: Oricate veti lega pe pamant, vor fi legate si in cer, si oricate veti dezlega pe pamant, vor fi dezlegate si in cer” (Mt. 18, 18).

A opta zi dupa Inviere, pe cand ucenicii erau din nou impreuna, inconjurati de o mare multime de popor, iar Toma, care mai inainte fusese indoielnic, era si el in mijlocul lor ”a venit Iisus, usile fiind incuiate, si a stat in mijloc si a zis: Pace voua! Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tau incoace si vezi mainile Mele si adu mana ta si o pune in coasta Mea si nu fi necredincios, ci credincios.” Iar Toma a raspuns si a zis: ”Domnul meu si Dumnezeul meu!” (In. 20, 26-28).

Iubitii mei fii sufletesti,

Pana acum am vorbit de cateva momente care s-au petrecut in Ziua Invierii, dar in cele 40 de zile, de la Inviere pana la Inaltarea la cer, Mantuitorul Hristos a savarsit si alte multe si importante fapte. ”S-a infatisat pe Sine viu dupa patima Sa prin multe semne doveditoare, aratandu-li-Se timp de patruzeci de zile si vorbind cele despre Imparatia lui Dumnezeu” (Fapte 1, 3). A dat porunci ucenicilor Sai, a avut convorbiri cu ucenicii si cu multimile de oameni care au venit sa-L vada si sa-L asculte. In fata ucenicilor indoielnici care ”credeau ca vad un duh”, Mantuitorul, spre a le dovedi Invierea Sa cu trupul, ii indeamna pe Apostoli: ”pipaiti-Ma si vedeti, ca duhul nu are carne si oase precum Ma vedeti pe Mine avand” (Lc. 24, 39). Apoi le cere ceva de mancare, nu pentru ca ar fi avut nevoie de hrana pentru trup, ci pentru a hrani sufleteste pe ucenici, pentru a le intari credinta si a le confirma realitatea trupului Sau inviat, ”iar ei i-au dat o bucata de peste fript si dintr-un fagure de miere si luand, a mancat inaintea lor” (Lc. 24, 42-43). Din marturia Sfantului Apostol Pavel aflam ca, dupa Inviere, Hristos ”S-a aratat deodata la peste cinci sute de frati, dintre care cei mai multi traiesc pana astazi, iar unii au si adormit. Dupa aceea S-a aratat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor; iar la urma tuturor, ca unui nascut inainte de vreme, mi S-a aratat si mie” (I Cor. 15, 4-8). ”Si alte multe minuni a facut Iisus - in cele 40 de zile, dupa Invierea Sa - inaintea ucenicilor Sai, care nu sunt scrise in cartea aceasta”, ne spune evanghelistul Ioan (In. 20, 30).

Una dintre aparitiile lui Hristos in fata ucenicilor s-a facut la Marea Tiberiadei, in ceasul in care acestia pescuiau. Dupa o noapte de truda, favorabila pescuitului, dar in care nu prinsera nimic, sapte dintre ucenicii pescari sunt intampinati, spre dimineata, la tarmul marii, de Insusi Mantuitorul Hristos, ”dar ucenicii nu stiau ca este Iisus” (In. 21,4). Abia in momentul in care, la indemnul Strainului misterios, au aruncat mreaja de-a dreapta corabiei si ”nu mai puteau sa o traga de multimea pestilor”, abia atunci L-au recunoscut, iar ”ucenicul acela pe care il iubea Iisus a zis lui Petru: Domnul este!” (In. 21, 6-7). Pe cand au iesit la tarm, in chip minunat, au vazut jar pus jos si peste pus deasupra si paine. ”Aceasta este, acum, a treia oara cand Iisus S-a aratat ucenicilor, dupa ce S-a sculat din morti” (In. 21, 14).

Momentul cel mai induiosator de la Marea Tiberiadei este cel al reasezarii lui Petru in treapta Apostoliei, din care cazuse prin intreita lepadare de Hristos, in curtea lui Pilat, de unde Petru ”iesind afara, a plans cu amar” (Mt. 26, 75). Inima lui Petru a plans neincetat, in fiecare zi si in fiecare noapte, din momentul lepadarii sale de Hristos, pana cand, pe malul marii, Hristos ii pune din nou credinta la incercare, il iarta si-l primeste din nou, ca pe fiul risipitor, in treapta si slujirea apostolica zicandu-i: ”Simone, fiul lui Iona, Ma iubesti?”, iar Petru Ii raspunde: ”Doamne, Tu stii toate, -Tu cunosti inima mea, Tu cunosti lacrimile mele, vointa mi-o vezi si suspinurile mi le auzi,- Tu stii ca Te iubesc.” Atunci Iisus, fara a-i acorda prin aceasta vreun loc special intre Apostoli, i-a zis: ”Paste oile Mele!” (In. 21, 17). Aceasta dragoste si ingaduinta pe care Iisus a aratat-o lui Petru, fara sa-i mai aminteasca de greseala sa, va trebui sa o arate si el fata de oile incredintate lui spre pastorire. ”Ma iubesti?”, este ultima intrebare pe care Mantuitorul, dupa Invierea Sa din morti, o adreseaza tuturor oamenilor si fiecarei generatii pana la sfarsitul veacurilor.

Cea din urma intrevedere a lui Hristos cu ucenicii Sai se petrece intr-a 40-a zi dupa Inviere, cand ”cei unsprezece ucenici au mers in Galileea, la muntele unde le poruncise lor Iisus. Si vazandu-L, I s-au inchinat, ei care se indoisera. Si apropiindu-Se Iisus, le-a vorbit lor, zicand: Datu-Mi-s-a toata puterea, in cer si pe pamant. Drept aceea, mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, invatandu-le sa pazeasca toate cate v-am poruncit voua, si iata Eu cu voi sunt in toate zilele, pana la sfarsitul veacului” (Mt. 28, 16-20).

Iubitii mei fii sufletesti,

In mileniul trei harta lumii, harta globului pamantesc, fundamental se va schimba. Culorile care acum despart natiunile din punct de vedere etnic, dar mai ales confesional si religios, se vor estompa, transformandu-se intr-un miraculos curcubeu, in razele de lumina ale unui soare unic, care va lumina pamantul. Soarele, acest corp cosmic, lumineaza, incalzeste si da viata pamantului cu razele lui de lumina, pe care ochiul nostru, ochiul omului, nu le poate vedea in toate culorile din care aceasta este formata. Aceasta raza de lumina ce vine de la soare este formata dintr-o mare multime de culori, pe care unele nu le vedem cu ochiul liber. Tot asa si lumina ce va lumina lumea in viitorul mileniu, din cer se va revarsa pe pamant - de la Soarele etern, de la Iisus Hristos - si va lumina pe toti cei ce poarta chip omenesc, incalzind si luminand, dandu-le viata tuturor.

Omenirea mileniului trei nu va putea nega si nici ignora existenta lui Hristos, prezenta Sa istorica, morala si spirituala, pentru ca posibilitatile societatii, ale omenirii, se vor dezvolta. Omenirea va avansa asa de mult, incat multe din cele nevazute acum de oameni, cu mijloacele de care dispunem azi, vor fi depasite, iar fiinta omeneasca, uluita, va constata ca tainele - intre care si taina vietii lui Hristos, pe care unii azi nu o cunosc - in viitor vor fi cunoscute. Astfel, omenirea va ajunge la cunoasterea la care a ajuns marele ucenic Toma, atunci cand a pus mana in coasta lui Iisus si a strigat : ”Domnul meu si Dumnezeul meu...” (In. 20, 28).

Pentru Toma, mai mult de trei ani, Iisus Hristos a ramas un necunoscut, desi a stat cu El la masa, L-a vazut mancand si vorbind, L-a vazut umbland pe valurile marii, L-a vazut inviind mortii, vindecand leprosii, dand vedere orbului din nastere, L-a vazut ca de bunavoie S-a lasat vandut, prins, legat, judecat, palmuit, scuipat, hulit, judecat de un judecator las si fricos, la propunerea unor autoritati mincinoase care strigau: ”Rastigneste-L, Rastigneste-L”. Toti dusmanii lui Hristos, toti fariseii de atunci si de azi, stiau si stiu ca Iisus este Hristos, Mesia cel mult asteptat de-a lungul timpului de tot neamul omenesc, de la Adam si pana la Ioan Botezatorul. Cu toate acestea ei strigau: ”Rastigneste-L, Rastigneste-L” (In. 19, 15). Strigau in fata Nevinovatului care tacea, in fata puterilor ingeresti, in fata Tatalui care privea spre Fiul, ce de buna voie S-a lasat condamnat la moarte, pentru ca stia ca prin jertfa si Invierea Lui va salva omenirea de osanda vesnica.

Iisus a primit sa fie rastignit si sa moara intre cei mai pacatosi oameni, condamnati de justitia pamanteasca, intre doi talhari. A primit sa fie dezbracat de haina, batjocorit si rastignit. Nu a cerut ajutor nici ingerilor, nici oamenilor, ci i-a iertat pe toti, rugandu-se Tatalui: ”Parinte, iarta-le lor, ca nu stiu ce fac” (Lc. 23, 34), in timp ce in jur se auzeau strigatele: ”Rastigneste-L, Rastigneste-L!”.

De doua mii de ani acest strigat nu a incetat. Cei ce nu-L cunosc pe Hristos mereu striga: ”Rastigneste-L!”, ucigand zeci de mii de credinciosi, daramand altare, pustiind biserici, ucigand pe slujitorii lui Dumnezeu. ”Rastigneste-L”, striga toti dusmanii lui Hristos, crezand ca astfel Il vor ucide si pe Hristos. Insa Fiul lui Dumnezeu, Care ”a inviat din morti, cu moartea pe moarte calcand...”, ne-a fagaduit zicand: ”iata Eu cu voi sunt in toate zilele, pana la sfarsitul veacului. Amin” (Mt. 28, 20).

Hristos a inviat!