miercuri, 23 aprilie 2014

Semnificaţii istorice pentru ziua de 24 aprilie

1711 - A fost încheiat Tratatul de la Luck, un tratat de alianţă între Dimitrie Cantemir, domnul Moldovei şi Petru cel Mare, prin care era garantată domnia ereditară a lui Dimitrie Cantemir, graniţa Moldovei pe Nistru şi dreptul de azil în Rusia, în caz de nevoie, pentru domn. În urma acestui tratat, trupele ruse au intrat în Moldova, dar au fost înfrânte de turci la Stănileşti, iar Dimitrie Cantemir s-a retras în Moldova.
1911 - S–a născut poetul Eugen Jebeleanu, autor al volumelor de poezii "Schituri cu soare", "Poeme de pace şi de luptă", "Cântece împotriva morţii" şi "Harfa şi Minotaurul" (m. 21 august 1991)
1918 - Este încheiat tratatul de pace de la Bucureşti, dintre România, pe de o parte, şi Germania, Austro–Ungaria, Bulgaria şi Turcia, pe de altă parte. Pacea nu a fost niciodată ratificată de către regele Ferdinand, tratatul devenind nul
1980 - A murit scriitorul Alejo Carpentier y Valmont, întemeietorul literaturii latino–americane moderne. (“Împărăţia acestei lumi”, “Recurs la metodă”, “Harpa şi umbra”) (n. 26 decembrie 1904)
1993 - La iniţiativa sindicatelor miniere conduse de Miron Cozma, s-a format Alianţa Confederaţiei Sindicale Democratice din România, la care au aderat 9 confederaţii
1993 - Filosofului Gabriel Liiceanu i s-a decernat Ordinul de ofiţer de onoare al artelor şi literelor, din partea ministrului Culturii şi Comunicaţiilor din Franţa, Jacques Lang
1996 - România şi Bulgaria au semnat un acord interguvernamental privind notificarea rapidă în caz de avarie nucleară şi schimbul de informaţii în domeniul nuclear
1997 - Consiliul Europei a hotărât încetarea monitorizării speciale a României, adoptând Raportul întocmit de echipa de monitori Jansson-Scwimer-Durieux
2002 - Bosnia–Herţegovina a devenit cel de–al 44–lea stat membru al Consiliului Europei
2003 - Conducerea centralei nucleare de la Cernobâl a anunţat că există riscul prăbuşirii structurii de beton din jurul reactorului nuclear distrus în timpul accidentului din aprilie 1986
2004 - A murit Estée Lauder, fondatoarea companiei de cosmetice ce îi poartă numele. (n. 1 iulie 1906)
2005 - Papa Benedict al XVI-lea a primit paliumul şi Inelul Pescarului, cele două însemne ale funcţiei sale, care marchează inaugurarea pontificatului
2008 - A încetat din viaţă Cezar Ivănescu, poet, dramaturg, traducător şi director de editură român (n. 6 august 1941).

2008 - A încetat din viaţă artistul plastic Marcel Chirnoagă, autorul celei mai importante opere româneşti de la sfârşitul secolului XX - ciclul de gravuri "Apocalipsa"; a realizat, de-a lungul vieţii sale, peste 3.000 de lucrări - gravuri, desene, picturi, sculpturi şi gravuri (n. 17 aug. 1930)

                                                                                                                         I.I.D.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu