luni, 21 aprilie 2014

Salut Trecut - A fost întemeiată Roma de către Romulus şi Remus


Intr-o zi de 21 aprilie, in anul 753 i. Hr., potrivit legendelor, era construita Roma de catre Romulus si Remus, marcand nasterea vechiului Imperiu Roman. Romulus si Remus, cei doi fii ai preotesei Rhea Silvia si ai zeului razboiului, Marte, au fost condamnati la moarte din prima zi de viata, de catre fratele bunicului lor, care se temea ca gemenii vor avea pretentii la tron. Servitorul care trebuia sa-i omoare i-a pus intr-un cos si i-a lasat pe malul fluviului Tibru. Copii vor fi ingrijiti de o lupoaica si hraniti de o ciocanitoare sub un smochin, apoi vor fi descoperiti de un pastor care ii va lua acasa si ii va creste. Romulus si Remus au intemeiat mai tarziu orasul Roma pe malurile Tibrului, dar s-au certat, iar Remus a fost omorat de fratele sau, care a devenit primul conducator al cetatii. Romulus l-ar fi ucis pe Remus, potrivit legendei, intr-o disputa asupra locatiei viitorului lor oras, pe care Romulus avea sa-l numeasca dupa numele sau, Roma. Dupa fondarea orasului, Romulus nu doar ca a creat Legiuni romane si Senatul roman, dar a si adus cetateni in noul sau oras prin rapirea femeilor triburilor Sabine vecine, actiune din care a rezultat mixtura sabinelor si romanilor intr-un singur popor. Romulus avea sa devina cel mai mare cuceritor al Romei antice, adaugand mari teritorii si popoare sub dominatia Romei. Dupa moartea sa, a fost deificat ca zeul Quirinus, persoana divina al poporului roman.


                                                                             Iuliu Ionuţ DRAGOŞ

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu