Manifestarea literară "Ziua Scriitorului" s-a desfăşurat în data de 6 iunie 2014 în sala "Europa" şi a avut parte de un invitat special, cum s-a întâmplat şi la ediţiile precedente - criticul literar Alex Ştefănescu.
Evenimentul de ţinută a avut loc şi datorită primarului Cătălin Cherecheş, a Consiliului Local, a Asociaţiei Scriitorilor, preşedinte Săluc Horvat, Uniunii Scriitorilor filiala Maramureş, revistei "Nord Literar"- reprezentanţi de seamă Delia Pop, Florica Bud, Augustin Cosmuţa.
Trebuie să mai spun că s-a marcat împlinirea a 100 de ani de la naşterea poetului-erou Ion Şiugariu din Băiţa printr-o aducere în atenţie a valorosului poet din Băiţa Băii de către profesoara Nadia Roman. Prezentă, ca de fiecare dată, nepoata poetului - distinsa Aurelia Petruşca.
Felicitări câştigătorului "Scriitorul Anului", poetul Gheorghe Pârja, care a plecat acasă cu un plic acceptabil! Despre Domnia Sa, maestrul Gheorghe Pârja, voi scrie cât de curând pentru că am motive, numai dacă mă gândesc la Serile de poezie de la Deseşti sau prietenia lui cu Nichita Stănescu!
Gelu DRAGOŞ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu