Poesis - Laurențiu Ulici

PORTRET TESTAMENTAR

Sunt bătrân, bătrâne, timpul nu mă iartă
Anii - nu ştiu bine când - s-au adunat:
Mai iubind o fată, mai ratând o carte
Mai plesnind din biciul râsului cifrat;

Mai lovit de soartă, câteodată-n faţă,
Mult mai des, din spate - de prieteni buni;
Mai uitat în somnul alb, de dimineaţă;
Mai plângând în zborul unor vagi lăstuni;

Mai sedus de glorii care n-au să vină;
Mai trăgându-mi clipa pentr-un ceas fictiv;
Mai stingând lumina tâmplelor, alpină;
Mai cerând ninsorii tainicul motiv;

Mai purtând pe umeri mantii iluzorii;
Mai glumind cu mine, ca să nu mă dor;
Mai căzând din şaua certă a rigorii;
Mai cutremurat de un frig interior;

Mai minţind de dragul unui alt dor - sudic;
Mai visînd la umbra morilor de vânt;
Mai pândind amurgul simţurilor, ludic;
Mai crezând în rima plânsă de cuvânt...

Sunt bătrân, bătrâne, timpul îmi împarte
Anii pe din două, leneş alternînd:
Mai ratînd o fată, mai iubind o carte...
Până unde, totuşi, până unde? Când?