marți, 8 septembrie 2015

La mulţi, mulţi ani Vasile Tivadar!


Preşedintele Partidului Verde, filiala Maramureş şi vicepreşedinte naţional, candidat la europarlamentare din partea Forţei Civice şi candidat în 2012 la preşedenţia Consiliului Judeţean Maramureş Domnul Vasile Tivadar, căci despre el este vorba, împlineşte o vârstă rotundă – 60 de ani!
Născut în 10 septembrie în Sighetu Marmaţiei într-o familie de români adevăraţi, Vasile Tivadar a absolvit Liceul „Dragoş Vodă” în 1974, a urmat serviciul militar la arma grăniceri, unde este lăsat la vatră cu gradul de sublocotenent în retragere. În 1977-1980 urmează cursurile Institutului de Ştiinţe Economice din Cluj Napoca, specializarea finanţe-contabilitate. La absolvire este repartizat la CPADM Sarasău, în calitate de contabil-şef, iar în perioada 1979-1985 este ales preşedintele Cooperativei de Consum. Din 1985-1991 este angajat ca şef birou producţie export la Consumcoop Sighetu Marmaţiei , unde îl găseşte şi Revoluţia din decembrie 1989. Între anii 1991-1995 este cursant al Institutului de Teosofie/Dianetica Munchen-Germania. După această perioadă se dedică scrisului fiind între 1995-2005 director SC Emanuel, redactor-şef publicaţia „Radical”, colaborator la televiziunile OTV, DDTV, Axa, redactor la ziarul „Necenzurat”, redactor la săptămânalul „Jurnalul de Vineri” şi este o voce aparte la şedinţele Cenaclului Scriitorilor din Maramureş, unde a apărut, anul acesta, într-o Antologie de poezie realizată în colaborare cu scriitorul albanez Baki Ymeri.
Poliglot (vorbeşte fluent franceza, engleza, maghiara, ucraineana, armeana, rusa şi germana), cu o voce de crainic radio, vertical,  Vasile Tivadar este o persoană cu un simţ civic peste medie şi foarte cunoscut băimărean.
La aniversare - familia, rudele, membrii de partid, prietenii, colegii şi colaboratorii îi urează un sincer „La mulţi ani!”

                                                                         

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu