Potrivit
liderului naționalist de la PUR Bogdan Diaconu, ”Premierul Dacian Julien Cioloș a dat semnale în Olanda
că este dispus să cedeze Portul Constanța în schimbul promisiunii intrării
României în Spațiul Schengen. El le-a promis olandezilor ”proiecte mai concrete
în interes olandez în domeniul transporturilor”, după cum a declarat chiar
premierul înainte de a pleca la
Haga. Oare obligația premierului României este să negocieze
proiecte în interes olandez sau ar trebui să apere interesul românesc?”
Diaconu mai spune
că ”Olanda blochează aderarea României la Spa țiul Schengen din cauza Portului Constanța
pentru a proteja profiturile Portului Rotterdam, dar s-a arătat dispusă să
cedeze dacă punem acest obiectiv strategic pentru România sub control olandez.
Cioloș reia astfel tehnica cedării pe care Guvernele din România au practicat-o
de fiecare dată când au vrut ceva de la UE. Am plătit astfel apartenența noastră destul
de inutilă și de marginală la UE
cu multe privatizări păguboase în care statul român a avut numai de suferit,
exemplul OMV Petrom fiind o dovadă care a ajuns recent la cunoștința publicului
după ce Curtea de Conturi a descoperit că OMV nu și-a respectat angajamentele
din contractul de privatizare!”
Liderul PRU afirmă,
mai grav, că ”scopul impunerii Guvernului Cioloș la conducerea României a fost
cedarea ultimelor comori ale economiei românești, nu doar a Portului Constanța,
ci și a Complexului Energetic Oltenia, privatizându-le pe nimic, așa cum s-a tot
făcut în ultimii 26 de ani”.
Diaconu cere nu
doar ca ”această cedare de suveranitate economică să înceteze pentru că
reprezintă un jaf la drumul mare”, ci și ca ”România să își recupereze bunurile
proprii acolo unde companiile străine nu și-au îndeplinit obligațiile, cum e
cazul OMV Petrom. ltfel, România nu va mai fi deloc a românilor, ci a
companiilor străine care au un singur scop: profituri maxime cu investiții
minime, după care își scot banii afară din țară”.
Președintele
Partidului România Unită concluzionează dur că ”cedarea Portului Constanța
Olandei reprezintă vânzare de țară, pur și simplu, la fel ca și privatizarea CE
Oltenia pe suma avansată de Fondul Proprietatea, de 70 de milioane de euro.
Toată industria și toate obiectivele strategice ale României au fost cedate
într-un mod similar, iar rezultatul a fost îngenuncherea economică a României
și a cetățenilor săi. UE se comportă față de România nu ca un partener, ci ca
un asasin economic!”
Autor:
Roxana Popa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu