Am trăit s-o văd
și pa asta. Tocmai de Ziua Internațională a Poeziei, decretată de UNESCO,
criticul literar și președintele Nicolae Manolescu i-a dat afară ritualic pe
cei mai valoroși poeți români din Uniunea Scriitorilor. La bătrânețe,(unii
oameni nu știu să îmbătrânească frumos), Nicolae Manolescu se poartă ca un
satrap oriental demn de șef la colhozul scriitorilor comuniști din URSS, decât
ca un președinte al unei asociații scriitoricești dintr-o țară democratică
membră U.E. După incidentul de azi când floarea poeziei românești a fost
exclusă din Uniunea Scriitorilor mă bucur că nu m-am înrolat în nicio formă
asociativă scriitoricească. Până la urmă Uniunea Scriitorilor a rămas azi doar
o asociație sindicală prin care se apără doar interesele șefului Nicolae
Manolescu, care trebuie să-și susțină interesele de familie tânără. În 1990
regretatul poet anticomunist Teohar Mihadaș, mentorul moral al unei generații
de poeți clujeni de excepție mi-a dat un sfat, după o ședință a cenaclului
Zalmoxis, din clădirea Primăriei vechi, atunci municipalitatea susținea poeții
și poezia: – Ionuț, niciodată să nu fugi după premii literare și să refuzi să te
înregimentezi în asociații ale scriitorilor. Poetul trebuie să fie un om liber
care scrie pentru el și cititorii săi! Credeți-mă că i-am ascultat sfatul
autorului ”Pe Muntele Ebal” cu sfințenie. Mă interesează doar scrisul poetic și
libertatea interioară, neîncorsetată de interese trecătoare. Dacă un singur
român îmi citește o poezie și îi place atunci eu sunt mulțumit și fericit. Nu
scriu poezii pentru funcții, sinecuri, premii literare sau privilegii la Uniunea Scriitorilor ,
ci doar pentru că simt demonul creației cum se zbate în mine și vrea să iasă la
suprafață pentru a le face cu ochiul cititorilor. Punct. Până la urmă România a
rămas singura țară a Europei în care mai are o uniune scriitoricească care
moștenește vechile structuri comunsite. De câțiva ani funcționează Liga
Scriitorilor Români care oferă o posibilă alternativă acum pentru rebelii
excluși din Uniunea Scriitorilor. Prin gestul său despotic și exclusivist,
Nicolae Manolescu nu a înțeles nimic din vremurile noi și din spiritul liberal
european, a rămas o fosilă înregimentată într-un cadru mental bolșevic din anii
50. Să-i dai afară pe cei mai importanți poeți și scriitori români din Uniunea
Scriitorilor ca Florin Iaru, Dan Mircea Cipariu sau Adrian Suciu dovedește că
pe Nicolae Manolescu numai setea de putere, funcții și bani îl mai ține în
viață, nimic altceva și fără nicio legătură cu arta sau gratuitatea literaturii
de bună calitate. Sunt personal solidar cu acești scriitori, pentru că pe Forin
Iaru îl citeam pe sub bancă la orele de literatură de la Liceul ”Ady-Șincai” de
dinainte de 1989 cu ”Cântece de trecut strada” , când era semi-interzis de
regim, iar cu Dan Mircea Cipariu am debutat în aceeași perioadă la ”Adevărul
literar și artistic” prin 1992. De Adrian Suciu mă leagă o veche prietenie și
admirație. La începutul anilor 90 ne concuram în cenacluri literare, eu la Zalmoxis , iar el la Echinox , iar serile le
încheiam la o bere rece la taverna ”bombă” a artiștilor, celebra ”Ema”, unde
puneam de un manifest literar printre halbele de bere. Adrian Suciu a debutat
sub bagheta criticului Mircea Zaciu, fiind unul dintre cei mai valoroși poeți
români în viață. Mă bucur că recent ne-am revăzut după ceva ani și ne-am duelat
în versuri la Zilele
Poeziei de la Revista Tribuna.Păcat
că liderii Uniunii Scritorilor nu au înțeles că ”cireașa poeziei” este pentru
toată lumea, vorba lui Nichita Stănescu, iar o asociație scriitoricească
trebuie să aducă și să unească poeții la masa poeziei, nu să-i dea afară cum
dădea pe vremuri secretarul PCR pe membrii indezirabili.
E strigător la
cer și dacă există un Dumnezeu al poeților nu va lăsa adevărul să umble cu
capul spart pe stradă. Uniunea Scriitorilor nu poate fi doar o sinecură de
bani, excursii bugetare și funcții pentru președintele Nicolae Manolescu. Menirea
unei uniuni a scriitorilor e să promoveze scriitorii nu-i să excludă. Dar ce mă
miră în ziua de azi această cezură morală, când se fac capitale culturale ca să
facă bani doar cei care nu au nicio legătură cu scriitorii și literatura. E un
nou model de a sifona banul public pentru asociații pseudo-culturale, iar
poeții, criticii literari, istoricii și prozatorii sunt ținuți pe margine fără
să beneficieze măcar de sprijinul apariției unei singure cărți. Uniunea
Scriitorilor condusă de Nicolae Manolescu a preluat acest model balcanic de
control al banilor publici și atât, altă menire pare că nu mai are breasla
scriitorilor tăcuți ce moștenește instrumentarul lui A. Toma și Mihai Beniuc. Îi
sfătuiesc pe Adrian Suciu și compania să nu se lase înfrânți de interesele
pecuniare și sinecuristice ale lui Nicolae Manolescu și să ducă lupta mai
departe pentru o Uniune a Scriitorilor, a tuturor scriitorilor români, care
să-și redescopere menirea de breaslă a celor care scriu literatură de calitate,
cu talent și inspirație, nu doar ordine de plată, conturi bancare și semnături
indescifrabile pe delegații, pe bani publici, la Paris , New York sau Londra. Să
nu lăsăm ca U.S. să devină un fel de ICR, unde slujbașii SIE au devenit
grafomanii literaturii române în străinătate, pe bani mulți.
Ionuț Țene
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu