Ştiu puritatea
Ştiu, puritatea nu rodeşte,
Fecioarele nu
nasc copii,
E marea lege-a
maculării
Tributul pentru a
trăi.
Albaştri fluturi
cresc omizi,
Cresc fructe
florilor în jur,
Zăpada-i albă
neatinsă
Pământul cald
este impur.
Neprihănit eterul
doarme,
Văzduhul viu e de
microbi,
Poţi dacă vrei să
nu te naşti,
Dar dacă eşti te
şi îngropi.
E fericit
cuvântu-n gând,
Rostit, urechea
îl defăimă,
Spre care o să mă
aplec
Din talgere - vis mut sau faimă?
Între tăcere şi păcat
Ce-o să aleg - cirezi sau lotuşi?
O, drama de-a
muri de alb
Sau moartea de-a învinge totuşi...
Numai iubirea
Numai iubirea
dintre părinţi şi copii
E sămânţă.
Iubitul meu, eşti
fiul meu,
De-aici răsare
totul.
Ce nu se poate
distruge
Alunecă între
părinţi şi copii.
Nu-ţi stinge
auzul
Cu legile lumii
acesteia,
Întreg universul
atârnă
În firul de sânge
care ne leagă pe noi
Ca o taină
curată.
Tu apleacă-te
doar şi, copilăreşte,
Sărută-mă pe
gură, tată.
Să lăsăm să cadă cuvintele
Să lăsăm să cadă
cuvintele
Numai ca
fructele, numai ca frunzele,
Numai cele în care moartea s-a copt.
Să le lăsăm să cadă
Aproape putrede,
Abia îmbrăcând în carnea lor
Osul sfânt.
Sâmburul gol
desfăcut,
Ca din veştezi
nori luna,
Poate s-ar furişa spre pământ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu