Retrobaladă

Suntem purtați de forța oarbă

a ceea ce progres numim

și ignorăm că sufletește azi

tot mai devreme ne-ofilim.

Mașini și-automate ne-asaltează

creând iluzia de bunăstare,

dar n-avem ochi ca să vedem

că suferința noastră-i tot mai mare.

Când viața-i permanentă suferință

de la născare până la mormânt,

cu rare bucurii, oaze-n deșertul

călătoriei dure pe Pământ,

lipsea aportul omului modern

(risipă, falsitate, poluare)

ca traiul lui necugetat

să le-ngrozească și pe fiare…

Unde-i traiul de-altădată,

liniștit și așezat

cu salutul cât o rugă:

“Domnul fie lăudat!”

Unde-i marea bucurie

de-a trăi în simplitate,

convins c-averile-s deșarte

când parte n-ai de sănătate?

Și-unde e țăranul nostru

cu a lui filosofie:

“E bine-așa cum ne dă Domnul,

numai mai rău să nu ne fie”?...

S-au dus toate și simțim

cum mașinismul greu ne-apasă –

suntem tot mai săraci în bogăție

de când ni-i țara pentru alții casă.

*

Bălădiță, bălădiță

cu-albă ie și bundiță,

spune-mi unde te-oi afla

dorul când mă va-ncerca?

Poate ești în vârf de munte

unde zarea spune multe

și-unde codrii vorovesc

despre neamul românesc.

Că doar ei au mai rămas

din întinsele păduri,

praf și pulbere făcute

de nenumărații furi.

Poate ești unde odată

erau mine-nfloritoare,

iar azi pofta-mbogățirii

prin a lor înstrăinare.

Sau, pesemne-ndurerată,

colinzi sate-mpuținate,

dealuri fără de livezi

și câmpii abandonate,

ca la apele hotare

să te-ntrebi cu multă jale:

“Unde-s ale mării nave

și cu cele fluviale?”

Că-n orașele prăfoase

asaltate de mașini,

dacă scapi de cerșetori,

ești luat în colți de câini.

Căci toate gem de farmacii,

bănci, crâșme, supermagazine,

și România duhu-și dă

tot mai puțini s-o ducă bine.

            Sighetu Marmației,                                                     George PETROVAI

              3-4 martie 2016