marți, 15 noiembrie 2016

Ghettoizarea. Un risc mai real şi mai mare decât invazia rusească

După victoria lui Donald Trump în alegerile din SUA şi consecinţele sale regionale (rezultatele din alegerile din Bulgaria şi Republica Moldova), nu am putut să nu remarc un fenomen deosebit de îngrijorător în dezbaterea publică manipulată de mass-media mainstream din România.

 Este vorba de inventarea unui mit; acela al insularităţii României, iată, înconjurată de state care, „trădând” idealurile euro-atlantismului, se orientează tot mai pronunţat spre Rusia.
România începe să fie „vândută” mediatic românilor ca fiind o oază de democraţie şi de libertate, într-o mare musai „roşie”, neobolşevică, totalitară. De asemenea ni se sugerează că toţi (cehi, slovaci, maghiari, sârbi, bulgari, greci, turci, români basarabeni şi, desigur, americani) greşesc în timp ce România are dreptate.
Acest mit al insulei de democraţie şi de libertate este o formă perversă de extremism, care acoperă de fapt auto-izolarea şi ghettoizarea statului român şi societăţii româneşti.
Am mai fost pe acolo: anii cei mai stupizi din secolul XX, „iepoca de aur” a lui Ceauşescu, i-am petrecut într-un astfel de ghetto în care ni se susura ideea că nimeni în lume nu e mai democrat, mai liber, mai socialist, decât poporul închis între graniţele frumoasei noastre ţări.
Acelaşi scenariu ni se susură şi acum: spre deosebire de România euro-atlantică, democratică, liberă, restul sunt sau tind să devină victimele Răului absolut care este identificat cu un duşman ce face parte deja din mitologia politică a poporului român: Rusia. La care se pot adăuga, pentru accentuarea dramatismului, ameninţarea maghiară, a „bulgăroilor cu ceafă groasă” (doar aşa le spunea poetul nostru naţional), a „grecoteilor cu nas subţire” şi al turcilor („lihtele păgâne”).
Desigur, nimeni nu poate demonstra că România ar fi „mai” democratică decât Bulgaria, Serbia sau Ungaria, sau că economia noastră ar fi mai „viabilă” decât cea a Ungariei, Slovaciei, Cehiei sau Austriei (care va avea şi ea în curând un preşedinte naţionalist, conservator, „populist”).
Ba din contră, o ţară în care preşedintele, secondat de ministrul de justiţie, acuză de extremism şi spune explicit că se va împotrivi unui demers constituţional, iniţiat de 17 procente din populaţia ţării, este o ţară cu ceva (dar serioase) carenţe de democraţie şi de libertate. O ţară în care avem o cenzură ideologică (CNA, CNCD, Institutul Wiesel), în care suspiciunile „rezonabile” ale procurorilor sunt suficiente pentru privarea de libertate a unor cetăţeni, iar serviciile secrete sunt, practic, atotputernice, nu poate fi considerată „land of the free” decât prin comparaţie cu China sau Coreea de Nord, categoric nu cu Bulgaria, Ungaria, Cehia sau Slovacia….
Evident, ghettoizarea nu va face decât să agraveze inevitabilul: România este o ţară ce nu poate fi ignorată, într-o regiune care trece prin schimbări geopolitice majore..
O presă, o intelectualitate şi o „societate civilă” care sugerează, sau îndeamnă direct la ghettoizare şi lipsă de respect faţă de opţiunile democratice ale popoarelor vecine, comite un rău greu cuantificabil prezentului şi viitorului acestei ţări.
Acum, mai mult ca oricând, România trebuie să deschidă dialogul sincer, pragmatic şi motivat de interesul naţional (care este libertatea şi prosperitatea cetăţenilor României) cu toţi vecinii şi toţi factorii de influenţă geopolitică din zonă.
România trebuie să devină un actor suveran şi raţional în UE şi în NATO, un bun vecin şi un partener onest de dialog şi de afaceri.
O societate civilă responsabilă, o intelectualitate responsabilă, o presă responsabilă, trebuie, mai mult ca oricând, să încurajeze guvernul (oricare ar fi acesta) la o politică externă raţională şi prietenoasă.
Da. Politica externă de până acum a dat faliment. Trebuie să o înlocuim cu o alta rezonabilă, care, foarte IMPORTANT, va lucra cu mai multe scenarii şi nu va mai miza soarta României pe o singură carte.
Da. Ghettoizarea României, sugerată iresponsabil zilele acestea poate fi un rău mai mare pentru ţară decât un război.
                                                                                      Autor: Bogdan Duca

Sursa: Bogdan Duca Blog

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu