miercuri, 1 februarie 2017

COMUNICAT DE PRESĂ

Declarația comună a președintelui Juncker și a prim-vicepreședintelui Timmermans privind lupta împotriva corupției în România


Bruxelles, 1 februarie 2017

"Lupta împotriva corupției trebuie să avanseze, nu să fie subminată. Urmărim cu foarte mare îngrijorare evoluţiile recente din România.

Ireversibilitatea progreselor realizate în lupta împotriva corupției este esențială pentru a permite Comisiei Europene să ia în considerare eliminarea treptată a monitorizării României în cadrul Mecanismului de cooperare și verificare (MCV).

Raportul Comisiei privind Mecanismul de cooperare şi verificare (MCV), publicat săptămâna trecută, a salutat bilanțul pozitiv realizat de către procurorii și judecătorii din România în abordarea corupției la nivel înalt. Totodată a precizat că orice alte măsuri care subminează acest progres, sau au ca efect slăbirea sau restrângerea domeniului de aplicare al corupției ca infracțiune, va avea impact asupra evaluărilor viitoare.

În acest context, Comisia Europeană atrage atenţia asupra posibilelor regrese şi va examina în detaliu ordonanțele de urgență privind Codul penal și Legea cu privire la grațieri."



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu