miercuri, 31 mai 2017

Ședința lunară a Comisiei Județene de Fond Funciar



Comisia Județeană de Fond Funciar, întrunită în ședință miercuri, 31 mai, la Palatul Administrativ din Baia Mare, a avut pe ordinea de zi analizarea a 252 dosare, având ca obiect validarea/invalidarea a tot atâtea documentații privind terenuri agricole. Întâlnirea a fost condusă de prefectul Sebastian Mihai Lupuț, președintele comisiei. 
S-au avut în vedere solicitări privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenuri de pe raza a peste 35 de unități administrativ-teritoriale. Majoritatea dosarelor au avut ca obiect terenuri agricole situate în zone necooperativizate. Comisia Județeană a analizat și votat propunerile Comisiilor locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și ale Comisiei Tehnice.
Conform Anexei 11 a HG 401/2013 cuprinzând persoanele fizice și juridice pentru care nu există disponibil teren agricol sau forestier la nivelul unității administrativ teritoriale, respectiv al județului, în vederea reconstituirii dreptului de proprietate solicitat prin cerere, în unele cazuri s-a votat acordarea de măsuri compensatorii.

Instituția Prefectului – Județul Maramureș

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu