Gruparea ilfoveana FC Voluntari a produs surpriza si a
invins-o in finala pe Astra Giurgiu cu 6-4, dupa executarea loviturilor de
departajare (1-1 a fost scorul in timpul regulamentar).
Alexandru Ionita (min.35) a marcat pentru Astra, in timp ce
golul Voluntariului a fost inscris de Laurentiu Marinescu (min.83). La
penaltiuri a ratat doar Alexandru Stan.
La ultimul meci cu antrenorul Marius Sumudica pe banca,
fosta campioana a Romaniei a facut o prima repriza excelenta, in care a marcat
un gol si a ratat alte ocazii importante.
Singura reusita a primei reprize i-a apartinut lui Alexandru
Ionita, in minutul 35, cu un sut excelent plasat de la marginea careului.
Dupa pauza, antrenorul Claudiu Niculescu (foto) a mutat bine,
introducandu-i in teren pe Ivanovici si Vodut, iar ilfovenii au pus stapanire
pe joc. Egalarea a venit tarziu, in minutul 83, cand Marinescu a transformat un
penalti dictat de Istvan Kovacs dupa un fault al lui Morais asupra lui Vodut.
In prelungiri, tot Voluntari a fost echipa care a dominat si
a incercat mai mult, insa scorul a ramas 1-1 si s-a trecut astfel la loviturile
de departajare:
Voluntari: au marcat Balan, Marinescu, Vodut, Ivanovici si
Achim.
Astra: au marcat Fabricio, Sapunaru si Seto, iar Stan a fost
singurul care a ratat.
E primul trofeu castigat de FC Voluntari in istoria ei de
doar 7 ani.
Nota. Ramane acum de vazut daca FC Voluntari va reusi sa
primeasca licenta pentru cupele europene si sa evolueze in preliminariile
Europa League. In caz contrar, Astra e echipa care va merge in cea de-a doua
competitie ca importanta din Europa.
Nota 2 Anul trecut, Cupa Romaniei a fost castigata de CFR 1907
Cluj Napoca, dupa o finala in care a invins-o la penaltiuri pe Dinamo Bucuresti.
C.L.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu