miercuri, 31 mai 2017

Sesiune specială pentru primirea solicitărilor de finanțare pentru proiecte în limba germană în cadrul programului TPS


România va fi țară - invitată de onoare în cadrul ediției 2018 a Târgului Internațional de Carte de la Leipzig. În vederea suplimentării numărului de traduceri disponibile din limba română în limba germană, ICR, în calitatea sa de finanțator, lansează, în  perioada 1-30 iunie 2017, o sesiune specială în cadrul programului Translation and Publication Support Programme (TPS) pentru primirea solicitărilor de finanțare din partea editurilor străine care doresc să traducă şi să publice, în limba germană, lucrări de ficţiune şi non-ficţiune din domeniile literatură, artă, științe umane și sociale, aparținând autorilor români. Pentru a participa la sesiunea specială de finanţare „Leizpig 2018" a programului TPS, editura străină trebuie să se angajeze să publice cartea până cel târziu la data de 1 martie 2018. 
CONDIȚII DE ÎNSCRIERE ȘI REGULAMENT DE PARTICIPARE
Lansând sesiunea specială „Leipzig 2018" a programului TPS, Institutul Cultural Român își propune să sprijine traducerea şi publicarea, în limba germană, a unor opere relevante de ficţiune şi non-ficţiune din domeniile literatură, artă, științe umane și sociale, aparținând autorilor români.

OBIECTIVE:
promovarea dialogului cultural şi răspândirea culturii şi civilizației românești în lume;
susţinerea traducerii operelor românești de referință în spaţiul de limbă germană.
CHELTUIELI ELIGIBILE:
În cadrul sesiunii speciale, sunt considerate eligibile numai cererile de subvenţie TPS formulate de edituri (private sau de stat), înregistrate în  afara teritoriului statului român, care vizează traducerea şi publicarea, în limba germană, a operelor aparținând autorilor români. Subvenţiile acordate pot acoperi până la 100% din costurile traducerii (fără să depăşească suma de 17 000 EUR) şi, în anumite cazuri, până la 50% din costurile de editare (tipar, machetare, corectură, design, legătorie etc.), fără să depăşească, însă, suma de 3 000 EUR. Pentru aplicaţiile care solicită doar costuri de editare, TPS acoperă până la 9 000 EUR din costurile eligibile. Suma totală de finanţare se va stabili în funcţie de îndeplinirea criteriilor de evaluare.

ACORDAREA FINANŢĂRII:
Valoarea finanţării se stabileşte în raport cu bugetul prezentat de aplicant, detaliat pentru toate tipurile de cheltuieli. ICR va efectua plata către editură, după ce va primi din partea acesteia: un număr de exemplare din lucrarea publicată, conform contractului de finanţare, având menţionat pe pagina de copyright sprijinul financiar acordat de ICR; facturi, documente bancare (extrase de cont) ce atestă efectuarea plăţii/plăților în perioada de valabilitate a contractului (conform prevederilor contractuale). Institutul Cultural Român nu va deconta nicio plată făcută de editură înainte de încheierea contractului cu Institutul Cultural Român.  Suma finală ce se va acorda editurii cu titlu de sprijin financiar se va determina în baza documentelor justificative ce urmează a fi prezentate finanțatorului în conformitate cu prevederile contractului de finanțare si nu va putea depăși în niciun caz valoarea maximă a finanțării stabilită în urma evaluării de către comisia de experți independenți.
ATENȚIE: Decontarea se va face pe parcursul anului 2018.
TPS NU VA FINANŢA:
lucrări care nu aparţin autorilor români;
copyright;
cursuri universitare, volume colective care conţin texte susţinute la congrese sau conferinţe;
volume distribuite gratuit;
reviste sau ziare;
volume deja publicate la data formulării cererii de finanţare prin TPS;
ghiduri;
costuri instituţionale care includ cheltuieli administrative, plăţi în contul deficitului bugetar, salarii, alte plăţi curente ale editurii.

EVALUAREA CERERILOR DE FINANȚARE VA ŢINE CONT DE:
calitatea lucrării propuse (30 p.);
experienţa editurii, planul de distribuţie şi strategia de promovare (20 p.);
experienţa traducătorului (30 p.);
finanţarea solicitată în raport cu bugetul total necesar operaţiunii şi de tirajul propus pentru editarea lucrării (20 p.).

TERMENE LIMITĂ PENTRU DEPUNEREA CANDIDATURII:
Pentru sesiunea specială „Leipzig 2018”, dosarele complete pot fi trimise în intervalul 1-30 iunie 2017 (data poștei).
ATENŢIE: Pentru a participa la această sesiune de finanţare, editura trebuie să se angajeze să publice cartea până cel târziu la data de 1martie 2018. 
Dosarul de candidatură trebuie să conţină:
formularul de înscriere disponibil pe www.cennac.ro, completat și semnat în original de către editor și traducător(i) (veziApplication_Form_TPS_Leipzig_2018);
bugetul estimativ al operaţiunii de editare care va include şi detalii privind investiţia editorului; ofertă de la tipografie - în cazul în care se doreşte o finanţare şi pentru costurile de editare; planul de distributie şi strategia de promovare a volumului propus; catalogul editurii pe ultimul an; un exemplar al volumului propus spre traducere; curriculum vitae al traducătorului cu prezentarea detaliată a experienței relevante; copie a contractului de drepturi de traducere sau, în cazul unui volum inedit, un exemplar al contractului încheiat cu autorul/autorii lucrării; copie a contractului încheiat cu traducătorul.  Documentele care însoţesc formularul de înscriere pot fi trimise în limbile engleză, franceză, germană, italiană sau spaniolă. Dosarele complete vor fi trimise prin poştă, la adresa de mai jos, cu mențiunea „Pentru programul TPS - sesiunea specială «Leipzig 2018»” :
Institutul Cultural Român
Aleea Alexandru nr. 38, Sector
1011824 Bucureşti
ROMÂNIA
Contact:
E-mail: tps@icr.ro, www.cennac.ro, www.icr.ro
ATENŢIE: Nu sunt admise aplicaţiile transmise prin fax sau prin e-mail. Dosarele care nu conţin toate documentele necesare sau care au  fost trimise după expirarea termenului de depunere a candidaturii nu vor fi luate în considerare şi nu vor intra în concurs.

CONDIŢII FINALE:
Cererile de finanțare vor fi analizate de către Comisia de experţi a TPS pe baza unui dosar de candidatură complet. Deciziile comisiei de experți deschid finanţarea numai cu avizul Comitetului Director al ICR, în limita bugetului disponibil. Toate deliberările juriului TPS sunt confidenţiale şi nu sunt supuse obligaţiei de a se justifica. Finanţările vor fi acordate cu condiţia ca editura candidată să accepte termenii contractului de finanţare, incluzând menţionarea sprijinului din partea ICR pe pagina de gardă a volumului. În acest sens, editura contractantă este rugată să consulte manualul de identitate vizuală/sigla ICR disponibil la rubrica Resurse media, accesând link-ul http://www.icr.ro/bucuresti/identitate-vizuala/.
                                                                                                  ICR

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu