sâmbătă, 12 august 2017

Meteo, duminică 13 august 2017. Vin furtunile şi căderile de grindină!


Aproape jumătate din ţară, este sub cod portocaliu şi cod galben de ploi torenţiale şi vijelii. Azi temperaturile scad în toată România !



Instabilitatea atmosferică va deveni deosebit de accentuată în jumătatea de vest a teritoriului, unde vor fi averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi căderi de grindină.
În Maramureş, nordul Crişanei, vestul Transilvaniei şi în sudul şi estul Olteniei, cantităţile de apă vor depăşi 25...30 l/mp şi pe arii restrânse 50 l/mp. 
Duminică, 13 august, în ţară, valorile termice vor fi însă în scădere în toată ţara, astfel în regiunile vestice, nord-vestice şi centrale, vremea va deveni răcoroasă, în timp ce în restul teritoriului se va menţine călduroasă, izolat caniculară în orele amiezii în est şi în sud-est, unde local şi disconfortul termic va fi ridicat.
Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi local se vor semnala averse, descărcări electrice şi izolat căderi de grindină în regiunile din jumătatea de vest a ţării, dar şi în zonele de deal şi de munte din rest, iar din a doua parte a zilei pe arii mai restrânse şi în est şi sud. Cantităţile de apă vor depăşi local 25...30 l/mp şi izolat 50 l/mp.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor, iar în a doua parte a intervalului se va intensifica temporar în regiunile estice.
Temperaturile maxime se vor încadra între 18...20 de grade în dealurile vestice şi 35...36 de grade, izolat în est şi sud-est, iar cele minime între 12 şi 23 de grade, cu cele mai ridicate valori pe litoral.

                                                                                     ANMR

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu