duminică, 20 august 2017

Satul meu din Maramureș (autoparodie amară)



Casele din centru și de pe lângă drum
Sunt fie goale, fie mai au câte-un bătrân,
Iar celor de pe dealuri și de pe uliciori
Se-întâmplă să le fi rămas câte un strat cu flori.

Laptele de vacă cu toții l-am abandonat
Mai nou ne vine în peturi, în centru, la automat,
I-adus cu avionul din Europa și din viitor
N-am mai văzut o vacă sură, doar una mov, la televizor.

Vai cât de trist e satul meu din Maramureș
Nu-i ca odinioară când îl trăiam în tandru iureș.
Acum stau singur, cu trecutul și bunul Dumnezeu
Privesc câte-o icoană, pe internet, în vreun muzeu.

Mai trec pe drum, adus de bătrânețe și de-alean
M-aș bucura să întâlnesc vreun verișor sau vreun sătean,
Dar nu-s nici câini, poate ai vrea să arunci c-un șteap
N-am cui să-i dau binețe, doar poate,poate pe WhatsApp.

O, sat al meu din Maramureș,retras prea repede-n trecut
Credeam că tu ești totul pentru mine, de aceea eu nu te-am vândut
Destinul ți-e rarefiat precum o pânză de păianjen în lumină
Te văd tot mai sărac, cu câte un sătean, cu câte o grădină!

Te umplu buruienile, pădurea și tufișul
Vai, cine îi cunoaște disperării, măsurișul!?
Mă tem că-i prea mult de găzdăluit pe la oraș
Și Dumnezeu te abandonează, ori ți-o fi devenit pizmaș?!


                                             dr. Ilie GHERHEŞ

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu