Doar în primele șase luni ale lui 2017 s-au acumulat pierderi de 104 milioane de lei, mai mult decât 2015 și 2016 la un loc. La toate acestea se mai adaugă un milion de dolari valoarea despăgubirilor plătite de companie pentru întarzierea aeronavelor. Conform unui raport al conducerii Tarom, în frunte cu demisionarul Eugen Davidoiu, Tarom s-a confruntat cu o reducere a capacității de transport cu aproximativ 20% ca urmare a scoaterii din operare a celor două aeronave A310, cumpărate în 1992 pe vremea când guvernul era condus de Petre Roman, la sfârșitul anului 2016 și fără a fi luate măsurile necesare pentru înlocuirea acestor aeronave în flota.
Păsările atacă profitul Tarom
În felul acesa, a fost alterarat programul de operare al companiei pentru anul 2017, program elaborat în 2016. În februarie 2017, actualul guvern a achiziționat prin leasing două aeronave noi Boeing 737-800, cu care Tarom vrea să ajungă în China și SUA. Pierderea de 104 milioane de lei se datorează și diferitelor moduri în care aeronavele companiei au fost imobilizate la sol, independent de voința operatorului, determinate de apariția unor evenimente neprevăzute care au condus la alterarea programului normal de operare al companiei. La Madrid, un motor a fost avariat de o pasăre, la Amsterdam o aeronavă a fost avariată de un agent de handling, iar un motor s-a defectat la Bruxelles. Toate acestea au generat au generat costuri suplimentare, precum achizitionarea unui motor pentru aeronava B737 , în valoare de circa 1,4 milioane de dolari, achiziționarea unui tren de aterizare pentru aeronava ATR42 în valoare de circa 1,1 milioane de dolari. În plus, nu s-au mai încasat venituri pentru că s-au anulat cursele.
O altă cauză care a dus la pierderea de 104 milioane de lei o reprezintă diferența de preț a petrolului, comparativ cu anul 2016, a înregistrat o creștere în valoare de peste 15 milioane de lei. De asemenea, Tarom a trebuit să suporte influența negativă a cursului valutar pentru perioada ianuarie-iunie 2017 de peste 6 milioane de lei. Creșterea salariului minim pe economie în ultimii trei ani a umflat costurile companiei cu 3 milioane de lei. Tarom, compania statului român, are mari probleme cu sistemele informatice pentru că aceste sunt neperformante și disruptive. Asta provoaca o lipsă de transabilitate a informațiilor și generează costuri cu personal și întreținere a aplicațiilor.
Cădere liberă
Din anul 2000 şi până în prezent, Tarom a fost condusă de 13 directori generali care au fost subordonaţi unui număr de 12 miniştri ai transporturilor, din cinci guverne. Niciunul dintre acești oficiali nu au recurs la un proces complex de restructurare. Iar Tarom a fost una dintre primele companii ale statului unde s-a apelat la management privat. Până în martie 2016, Tarom a fost condus timp de patru ani de belgianul Christian Heinzmann. Acesta a fost nevoit să își dea demisia după ce în 2015 a reușit contraperformanța să ducă peirderile la 41 de milioane de lei, în loc de estimarea de 8 milioane de lei, în condițiile în care prețul carburanților a scăzut destul de consistent. Două controale ale corpului de control al Ministerului Transporturilor au scos la iveală neregulile de la compania aeriană, create în special de jocurile politice. În 2008, compania Tarom avea în conturi 400 milioane de dolari şi o cotă de 30% pe piaţa transporturilui aerian de persoane. De atunci totul a luat-o la vale din cauza managementului ineficient. Azi, cota de piaţă e în jur de 15%, avioanele sunt pe jumătate goale, iar pierderile sunt uriaşe. Spe comparație, Wizz Air deține în jur de 33,3% iar Blue Air ceva mai mult de 15%. Raportul arăta că managerii Tarom au realizat mai multe achiziţii ilegale. În plus, piloţii şi însoţitoarele de zbor s-au declarat în mod ilegal inapţi, iar asta a dus la anularea mai multor curse şi a generat costuri suplimentare de 525.000 de dolari. Cursele Tarom a înregistrat în ultima perioadă întârzieri de până la 2-3 ore pentru fiecare aeronavă din cauza dotării tehnice a flotei de avioane.
Blaturi sau incidente
În afară de pierderea cotei de piață, Tarom s-a confruntat în ultimul timp cu mai multe incidente. Deputatul PSD Silviu Macovei a înaintat recent o interpelare către ministrul Transporturilor, Alexandru-Razvan Cuc, pe tema problemelor din ultimele 12 luni ale companiei Tarom. “Am identificat peste 38 de incidente referitoare la întârzieri (5), defecțiuni (11), curse anulate sau suspendate (19)! Mi se pare suspect faptul că TAROM, care era recunoscută ca o companie aeriană solidă, are acum extrem de multe probleme. În plus, pierde curse și rute profitabile și pe care nu are concurență în fața unor companii particulare. Am cerut imperativ, prin interpelare oficială, un punct de vedere de la Ministerul Transporturilor”, a declarat în luna martie deputatul PSD Silviu Macovei. Acesta a formulat o intrepelare Minsterului Transporturilor, proprietarul Tarom, prin care a solicitat să i se răspundă la următoarea întrebare: “Există un risc de inducere voluntară și intenționată a unei necompetitivități a Tarom față de companii particulare?”.
Retrogradarea Tarom
Până în luna mai, când au venit cele două aeronave noi, flota Tarom era compusă din patru Boeing 737-300, patru Boeing 737-700, patru Airbus A318-111, șapte ATR 42-500 si doua ATR 72-500. Cele două avionale Boeing 737 sunt închiriate în regim de dry-lease, pe zece ani, la finalul căreia Tarom poate decide sa cumpere aeronavele sau să închirieze noi aeronave. Leasingul e de la compania Air Lease. Mișcarea Tarom vine după ce în această primăvară a renunțat la mai multe curse internaționale din Iași și a retras din flotă avioanele A310. Tarom dorește ca prin noile aparate de zbor să revitalizeze cota de piață după ce Wizz Air și Blue Air au depășit-o iar Ryanair îi suflă în ceafă. Davidoiu, până luni, 21 august, director general al companiei, a declarat recent că societatea de transport aerian deținută de statul român duce o luptă inegală cu competitorii de pe plan intern, în condiţiile în care aceştia au un mod diferit de organizare, mai eficient, şi şi-au externalizat multe dintre costuri. Spre finele anului trecut, Tarom a pierdut poziția a doua în topul operatorilor aerieni prezenți în România, în defavoarea Blue Air, departându-se considerabil de ocupantul locului întâi, Wizz Air din Ungaria. ”În ceea ce priveste competiția, lupta este inegală. Competitorii au un mod de organizare diferit, prin care pot funcționa cu mai puțini angajați și și-au externalizat o mare parte din costuri”, a spus Davidoiu.
Autor: Cosmin Pam Matei
Sursa: Cotidianul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu