În perioada 31 octombrie – 1 noiembrie 2017 în Ucraina se va
afla o delegaţie de experţi ai Comisiei de la Veneţia, care vor studia situaţia
creată după adoptarea Legii Educaţiei. Potrivit reprezentanţilor minorităţilor
naţionale, art.7 al acestei legi îngrădeşte substanţial dreptul la studii în
limba maternă – informează Agenţia BucPress, preluată de Romanian Global News.
În cadrul unei conferinţe de presă de la Kiev, ministrul
ucrainean al Educaţiei, Lilia Grinevici, a declarat că va avea o întâlnire cu
experţii Comisiei de la Veneţia şi le va explica prevedereile articolului 7
(despre limba procesului de învăţământ) al noii legi.
Grinevici a menţionat că experţii Comisiei de la Veneţia vor
discuta cu reprezentanţii minorităţilor naţionale, deputaţi ai Radei Supreme,
miniştri etc. şi vor trage unele concluzii.
Agenţia BucPress reaminteşte că la 20 octombrie 2017 Lilia
Grinevici s-a aflat la Cernăuţi. Vizita ministrului ucrainean al Educaţiei la
Cernăuţi a cuprins întâlniri cu oficialităţile regiunii, dar şi cu profesorii,
elevii şi studenţii români din nordul Bucovinei. Atât liderii asociaţiilor
naţional-culturale româneşti din regiunea Cernăuţi, cât şi părinţii elevilor de
la Gimnaziul nr. 6 „Alexandru cel Bun" cu limba română de predare din
oraşul Cernăuţi, şi-au exprimat întru totul nemulţumirea faţă de noua Lege a
Educaţiei, care vine să restrângă drepturile minorităţilor naţionale de a
învăţa în limba lor maternă.
Părinţii elevilor români i-au adresat Liliei Grinevici o mulțime de întrebări și au cerut explicații
clare pentru ce li se încalcă dreptul de a studia în limba maternă. Ei s-au
revoltat, întrebând-o pe Grinevici de ce nu a avut curajul să se întâlnească cu
minorităţile naţionale din Ucraina înainte de adoptarea acestei legi, care a
creat o imagine negativă ţării în spaţiul european. De asemenea, reprezentanţii
comunităţii româneşti au declarat că au trecut prin anii 90 printr-un asemenea
experiment, când în şcolile cu limba română de predare se deschideau clase
ucrainene sau ruse. În consecinţă, şcolile româneşti au dispărut, iar satele au
fost asimilate. „Nu dorim asimilare, ci integrare", a declarat unul din
părinţii prezenţi la întâlnirea cu Lilia Grinevici.
RGN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu