Sibiul se numea Hermannstadt în întunecatul
Ev Mediu, când românii nu aveau dreptul să intre în „burg” – cum numesc orașul
obiedenții
de tip nou, musai
germanofili – decât la târguri și
contra unei taxe, înnoptatul în interiorul zidurilor cetății fiindu-le interzis
cu desăvârșire! Aceiași obiedenți, mânuitori de condei, promovând
legende
emoționante despre cultura și umanismul contelui sas Brukenthal, fostul
guvernator al Transilvaniei și fondatorul muzeului cu același nume, făcându-se
că uită voluptatea, respectiv plăcerea nefirească a acestuia, de a
asista extaziat la execuțiile sau schingiuirea românilor pe eșafodul
din Piața Mare a Hermannstadt-ului. Sub stăpânirea „umanistului” conte Samuel Brukenthal a avut loc și barbara
ucidere, care a îngrozit Europa, a liderilor țăranilor români răsculați de prea
mult bine austro-ungaro-săsesc, Horea
și Cloșca, pe eșafodul construit la Alba Iulia de această dată.
Cât de mult ne-au iubit unii dintre etnicii
respectivi de-a lungul zbuciumatei istorii a Transilvaniei, citiți aici un text
scris de marele patriot român Vasile Stoica din Avrigul Sibiului, un ardelean
care a fugit din imperiul austro-ungar ca să lupte cu arma în mână alături de
frații români pentru Marea Unire: Propaganda mincinoasă despre armonia dintre sași și români
este departe de adevărul istoric. Este bine să nu semănăm discordie
între etnii, dar nici nu avem voie să uităm ceea ce s-a întâmplat în trecut,
fiindcă atunci vom fi obligați să dăm ocazie istoriei să se repete. Este
anormal și degradant să te umilești, lingușind și ridicând sașii în slăvi, după
ce strămoșii tăi au fost uciși, exploatați și batjocoriți de către neamul lor!
Simultan
(desigur poate fi vorba de o simplă coincidență) cu depunerea primei
candidaturi a lui Klaus Iohannis, în anul 2000, la Sibiu a apărut G.T.Z. (Deutsche Gesellschaft für Technische Zusammenarbeit) – Societatea Germană pentru cooperare tehnică,
o organizaţie nemţească cu iz copilăresc și deopotrivă naiv, adică un fel de Cireșarii, care, deşi se declara
neguvernamen-tală, recunoştea că este finanţată de Ministerul de Interne german și nu (sic) de Palatul Copiilor, sau chiar de Consiliul Național al Pionierilor! Tot atunci a apărut și
inscripția bilingvă Sibiu – Hermannstadt pe indicatoarele rutiere
de intrare în municipiu. Noii veniţi germani, cu prima Cartea de muncă la
STASI, că doanu se făcea să renunțe nemții la agenți mai profesioniști decât
cei din Germania de Vest, după ce le-au făcut publice numele în presă și i-au preamărit
pe plan intern, devenind astfel numai buni de folosit în exterior, erau
adevăraţi profesionişti în artele sociale și chiar marțiale, iar activitatea
lor pe meleaguri sibiene nu a vizat decât două direcţii:
1) Consolidarea poziţiei şi fabricarea unei imagini drăgălașe, cu iz mitologic, a
reprezentantului lor în aceste vremuri…;
2) Retrocedarea
imobilelor din centrul istoric al Sibiului în favoarea unor cetăţeni
germani (proprietari impostori sau falşi succesori) şi în detrimentul românilor
care locuiau în ele.
Sub pretextul renovării porţilor din lemn
ale clădirilor (!!!), G.T.Z.-ul a
întocmit chiar un istoric al tuturor imobilelor situate în centrul istoric,
care includea numele foştilor proprietari din perioada interbelică. Evident
că, după aceea, nu a fost greu să găsească cetăţeni germani cu nume similare
pentru a revendica acele locuinţe! Până şi deviza acestui O.N.G. (!?) german „Să facem din trecutul
Sibiului viitor!” poate fi interpretată ca o atenționare făţişă la adresa
românilor, care au fost persecutaţi până în anul 1918 la Sibiu exact de către aristocraţia
săsească.
Se
promovează insistent denumirea Hermannstadt în locul numelui românesc Sibiu!
Până
și echipa de fotbal a orașului, care este pe primul loc în liga a doua, se
numește F.C. Hermannstadt. Este și
acesta un pas spre secesionismul dorit de unii unguri, sași și chiar de unii
dintre noii intelectuali români (desigur europeniști) (merită citit acest
articol: Unii dintre sași şi unii dintre românii sincroniști, parcă ar milita pentru
dezmembrarea României), dezintegrarea României fiind susținută și de
Germania, care a dezmembrat Iugoslavia și Cehoslovacia conform vechiului dicton
latin „Divide et impera” („Dezbină și stăpânește”). Acest plan, de rupere a
Transilvaniei de România, este menționat în întelegerea germano-rusă de
împărțire a sferelor de influență în Europa, după căderea Cortinei de Fier,
dintre Helmut Kohl și Mihail Gorbaciov! Klaus Werner poate fi și el o piesă de joc pe această tablă
de șah ? Se poate imagina oare Klaus Werner Iohannis și dezmembrarea României
„pas cu pas” ?
Parcă nu ne vine să credem, ar fi tragic, dar mai
știi ?
Jean Claude Juncker, președintele Comisiei
Europene și agent electoral iohannhist despre „parastasul” Brexit din anul 2019
– an electoral pentru Klaus Werner Iohannis: „Dorința mea este ca acest summit să fie
ținut în frumosul oraș vechi Sibiu,
sau Hermannstadt, așa cum îl știu
eu.”
Manipulatorul post al unor drăgălași evrei, Pro TV a
tăiat, atunci când a prezentat știrea, partea cu „Hermannstadt, așa cum îl știu eu”. De unde știe blândul bos
comunitar, la fel ca Iohannis și Merkel, de Hermannstadt? De la Iohannis, fiindcă Juncker era premierul
Luxemburgului în anul 2007, când Sibiu a fost capitală culturală europeană
împreună cu orașul Luxemburg și cei doi s-au tot vizitat reciproc tot anul
respectiv, amândoi fiind activiști neobosiți și devotați ai globalismului
iud-mas. Klaus Werner Iohannis, care recent a numit Sibiul ca fiind capitala
sașilor, a promovat permanent în străinătate denumirea germană Hermannstadt, în
total dispreț față de numele oficial al orașului și desigur față de locuitorii
săi români.
Chiar și inscripționarea indicatoarelor rutiere, de
intrare-ieșire în oraș, cu textul Sibiu –Hermannstadt
este ilegală, deoarece sașii nu reprezintă 20% din populația Sibiului, ca
să fie justificată astfel aplicarea Legii 215/2001 privind inscripționarea
bilingvă!
Ce Hermannstadt vreți, bă distinșilor? N-ar
fi mai bine Hermannshit, că-i același concept
politic…, da‘ pe engleză, că suntem în „partenereat” – vorba soțului
primei doamne a țării, mai cunoscător de „luxemburgheză” decât de limba română!
– cu americanii, nu cu germanii!
Publicăm, mai jos, un articol pe aceeași temă, scris de
gazetarul Florin Matei.
Marius Albin MARINESCU
Orașele Stalin și Hermannstadt, în
curând Iohannisburg?
Se împlinesc, în curând, 67 de ani, de la schimbarea
numelui Brașovului în Orașul Stalin. Actul a avut la bază o hotărâre a
organelor de conducere a Republicii Populare Române de atunci, în semn de
adâncă recunoștință adusă lui Iosif Vissarionovici și în concordanță cu – nu-i
așa? – profundul atașament al țării noastre față de Marele Prieten de la
Răsărit. Relocarea identitară a localității din inima României, așa, peste
noapte, dintr-un scurt condei, n-a provocat nici cea mai mică revoltă în sânul
comunității brașovene. Preocupați să asimileze cât mai temeinic temele venite
dinspre imensul aparat de propagandă al acelor vremuri, oamenii locurilor s-au
conformat fără crâcnire, iar de a doua zi, toate scrisorile și coletele poștale
expediate spre Brașov aveau scrise, la destinatar, noua adresă. Puțină lume
știe, însă, că în aceeași ședință de redenumire a unor localități, diriguitorii
au fost la un pas să adopte și pentru Sibiu o titulatură în genul celei a urbei
vecine. Astfel, un isteț din zona decizională a avut, brusc, o revelație,
propunând ca și Sibiul să aibă o soartă toponimică asemănătoare și, începând cu
dată imediată, să i se zică Orașul Lenin. În aceeași notă specifică de
gratitudine, desigur, și cu aceeași aplecare către ploconeala față de Uniunea
Republicilor Sovietice Socialiste. Toată lumea a votat ,,pentru”, când,
tam-nisam, un tovarăș s-a ridicat și a pus pe tapetul discuțiilor o problemă la
care nimeni nu se gândise. ,,Tovarăși, dar cum va cere cetățeanul de rând
de-acum înainte, la băcănie? O sută de grame de salam de Lenin? Nu merge,
tovarăși! Nu merge!” Și n-a mers, tovarășii dând înapoi și lăsând denumirea
Sibiului în pace.
Anii au trecut, lucrurile s-au schimbat – unele, în bine,
altele, în rău – orientările politice, curentele doctrinare și parteneriatele
strategice modificându-se, și ele, în ton cu regimurile care s-au perindat de-a
lungul anilor pe plaiurile carpato-danubiano-pontice. A rămas, însă, bătută în
cuie, veșnică parcă, încremenită în gena strămoșească, mentalitatea second-hand
a multora dintre trăitorii de pe aceste meleaguri. S-a statornicit lingușeala,
s-a menținut obediența, a persistat supușenia. Căci, cum altfel poți explica
faptul că, la doar jumătate de an de la alegerea lui Klaus Iohannis în funcția
de președinte al României, în Sibiu, orașul său de baștină, apare echipa Fotbal
Club Hermannstadt? Nu Șoimii, nu Inter, nu Independența, nu I.P.A., nu Voința,
cluburi care (din 1913 încoace) au reprezentat orașul în plan sportiv zeci de
ani. Și cum se face că în doar doi ani de la înființare, F.C. Hermannstadt a
ajuns în Liga a II-a, unde – mai miră pe cineva? – e considerată cea mai
avizată candidată la promovarea în primul eșalon fotbalistic al țării?
Aidoma sovietizării Brașovului în 1950, nici teutonizarea
Sibiului de azi nu pare a-i deranja pe locuitorii orașului, chit că la ultimul
recensământ, cel din 2011, așezarea transilvană îngloba, procentual, doar 1,06%
germani (sași). Ceea ce este firesc la Miercurea Ciuc (vezi Csikszereda), ai
cărei locuitori sunt maghiari în proporție de aproape 80%, pare nenatural
într-o așezare preponderent românească. A accepta să ți se pervertească propria
identitate – sportivă, culturală, socială – doar ca să faci pe plac unor
vremelnici deținători de putere, să le cânți în strună și să le ții hangul, mi
se pare sub demnitatea unei comunități. L-am înfierat, uneori poate chiar pe
bună dreptate, pe Nicu Ceaușescu pentru ce făcea la Sibiu înainte de 1989, dar
aplaudăm ce fac actualii, arătam, pe timpuri, cu degetul către Viitorul
Scornicești, dar tăcem mâlc în fața unui exemplu al zilelor noastre de aceeași
factură. Iar pentru a ne escamota oportunismul și a ne motiva edulcorarea
spiritului civic, utilizăm, din plin, dubla măsură. În aceste condiții,n-ar fi
de mirare ca, mâine, poimâine, niște puternici ai momentului să instituie că,
în semn de adâncă recunoștință și în concordanță cu bla-bla, începând cu acea
dată, Sibiul se va numi Iohannisburg…
Marius Albin MARINESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu