luni, 23 octombrie 2017

Gabriel Zetea: PSD Maramureș demarează consultările instituționale cu partidele politice pentru stabilirea vicepreședintelui Consiliului Județean


 Președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată luni, 23 octombrie 2017, la sediul filialei județene, că în această săptămână vor avea loc consultări instituționale cu partidele politice care fac parte din Consiliul Județean, pentru a stabili un nou vicepreședinte în locul lui Lucian Morar.
”Începând cu anul 2016, după alegerile locale, la nivelul Consiliului Județean Maramureș s-a creat o majoritate care a dat o anumită coerență administrativă actului de guvernare propus de PSD. În urmă cu mai bine de un an de zile, majoritatea partidelor care au reprezentanți în CJ, respectiv UDMR, PSRO, PNȚCD, UNPR, PER, PMP au semnat protocoale de colaborare cu PSD. Acest lucru a asigurat, în tot acest timp, liniștea administrativă și votul necesar atât pentru proiectele aflate în derulare, cât și pentru proiectele pe care administrația județeană dorește să le implementeze în viiorul apropiat.
Această majoritate a funcționat fără sincope până acum și, pentru acest fapt doresc să mulțumesc tuturor partidelor din Consiliul Județean care au achiesat la propunerile PSD. Majoritatea a fost oarecum perturbată după alegerile care au avut loc la Ulmeni, în luna iunie 2017, în urma cărora fostul vicepreședinte, Lucian Morar a optat pentru funcția de primar al orașului. Tocmai din acest motiv, la ședința ordinară de marți, 31 octombrie 2017, un proiect de hotărâre pe ordinea de zi va fi alegerea viitorului vicepreședinte al Consiliului Județean”, a declarat președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea.

PSD nu va avea consultări cu reprezentanții PNL Maramureș

Liderul filialei județene a social-democraților a arătat că a avut consultări informale cu toate partidele politice care constituie actualul Consiliu Județean, cu excepția PNL, urmând ca, în aceste zile să aibă loc consultările instituționale. ”Dorim să găsim cea mai bună soluție pentru a îl înlocui pe Lucian Morar în executivul CJ Maramureș, motiv pentru care vom discuta cu UDMR, care face parte din grupul politic PSD-UDMR, cu PER, cu partidele care au reprezentat Coaliția pentru Baia Mare, respectiv PNȚCD, UNPR, PSRO, dar și cu reprezentanții PMP. În ceea ce privește PNL, am avut cu ei discuții informale, însă aici există trei tabere: vechii liberali, vechii democrat-liberali și actuala conducere reprezentată de de președintele Ionel Bogdan, care este contestat atât din interiorul partidului, cât și din exterior. De-a lungul anilor am subliniat, în repetate rânduri, că mi-aș dori să am în PNL un partener în Maramureș, însă cu vechea conducere nu am reușit să ajung la un consens, având o meteahnă veche de a face politică care nu este în asentimentul PSD. Am sperat că lucrurile se vor schimba odată cu noua conducere, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Consiliul Județean și Maramureșul au nevoie de coerență, ceea ce PNL nu ne poate oferi. Ei au luptele lor interne, fapt pentru care, în prezent, nu putem dezbate împreună proiectele județului”, a conchis președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea.

PSD Maramureș nu va face nicio propunere pentru funcția de vicepreședinte

Președintele PSD Maramureș a subliniat faptul că, filiala județeană a partidului nu va propune niciun candidat pentru poziția de vicepreședinte al Consiliului Județean. După alegerile locale din 2016, în baza protocoalelor încheiate cu partidele politice, Partidul Social Democrat a dat asigurări că, în schimbul funcției de președinte, va oferi pozițiile de vicepreședinți altor două partide reprezentate în Consiliul Județean Maramureș. În acest sens, zilele următoare urmează să fie resemnate toate protocoalele de colaborare încheiate cu partidele menționate, care trebuie să ofere ceva nu PSD, ci Maramureșului, respectiv stabilitate administrativă. PSD Maramureș nu va impune identitatea acelei persoane, cerând doar ca viitorul vicepreședinte să fie un om responsabil care să aducă un plus valoare echipei Consiliului Județean. Actuala structură a coaliției majoritate a funcționat foarte bine, fapt care s-a reliefat în voturile pozitive acordate unor proiecte extrem de importante ale județului, aflate în derulare, respectiv Sistemul Integrat de Management al Deșeurilor (SMID), Aeroportul Internațional Baia Mare, dar și unor proiecte noi, cum este Drumul Nordului, reabilitarea drumurilor județene de pe Valea Izei și Valea Ruscovei, drumul județean din Țara Lăpușului, dar și reabilitarea Casei Tineretului din Baia Mare.
”Documentația pentru reabilitarea Drumului Nordului a fost una extrem de stufoasă, fapt care a necesitat nenumărate hotărâri de Consiliu Județean. Vestea bună primită de la Ministerul Fondurilor Europene a fost aceea că întregul proiect a fost deja evaluat, iar în cursul acestei săptămâni, la Palatul Administrativ va fi prezent ministrul Marius Nica, pentru a semna proiectul. Am ajuns în faza finală și cu proiectele înregistrate la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, respectiv proiectele pentru finațarea reabilitării drumurilor județene. Dacă în decursul a 26 de ani, în Maramureș au fost reabilitați doar 56 de km de drum județean din rețeaua de peste 800 de km, doar în cursul anului 2016 – 2017 am semnat reabilitarea altor 220 de kilometri, suma totală finanțată fiind de 120 de milioane de euro, iar lucrările ar trebui să fie executate în următorii doi ani de zile”, a declarat președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea.


                                                                                                CJ MM

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu