Istoria
umană, ca parte a procesualității
universale ce vizează un scop, este, desigur, expresia voinței divine. Dar numai la modul orientativ-strategic, căci
– potrivit liberului arbitru – omul a fost dăruit cu marea șansă de a decide la nivel tactic-aplicativ, așa încât fiecare individ are posibilitatea să-și aleagă calea moral-spirituală pe care o va urma în
această viață și care constituie darea lui de seamă la înfricoșătoarea Judecată finală.
Cum
decizia individuală nu concordă, ci de regulă intră în conflict cu hotărârile
sau reglementările sociale, și
cum progresul material-aparențial
(dătător de consum, confort și
comoditate) este în inseparabilă legătură cu compromisurile și autoamăgirile de felul „Fă-te frate cu dracul până
treci puntea”, iată de ce cu adevărat esențială este fermitatea aceluia care țintește
dincolo de iluziile acestei lumi. Da, pentru că numai cineva detașat de „goana după vânt”, ne înștiințează
Eclesistul, are capacitatea să cunoască adevărata fericire, prin înălțarea sa interioară deasupra nedreptăților și
inegalităților generate de bogăție, putere, faimă și plăcere.
Cu
precizarea că atari nedreptăți și inegalități apar nu doar între indivizii dintr-un grup social (de-a
lungul istoriei, toate popoarele au fost divizate de egoism, ură și lăcomie în bogați și săraci,
puternici și slabi, jecmănitori și jecmăniți),
ci și între state, unele dintre
ele, avide și ipocrite până la
cruzime, îmbogățindu-se pe
seama țărilor intrate în
înrobitoarea lor sferă de interese, fie prin războaie de cotropire (cazul
tuturor imperiilor mai mult sau mai puțin întinse și mai mult sau mai puțin durabile în timp), fie prin sforile
politico-financiare trase din umbră de către păpușarii planetari (bunăoară, sferele de influență statornicite de învingători după cel de-al doilea
război mondial, respectiv după dezmembrarea Uniunii Sovietice).
Din
păcate, România neîntregită (principatele românești), apoi întregită la sfârșitul primei conflagrații mondiale și iarăși
dezîntregită prin vrerea sforarilor cu ifose demiurgice, face parte dintre
statele care, în întreaga lor istorie, au purtat războaie strict defensive
pentru a-și apăra „sărăcia, și nevoile, și neamul”, drept urmare, ea a fost necontenit la cheremul
cotropitorilor (turci, austrieci, muscali, transnaționale), plătind tribut și fiind jefuită mai ceva ca-n codru.
Concluziile
profesorului prahovean Eugen Stănescu, cel care a raportat toate monezile la
aur, sunt mai mult decât grăitoare în acest sens:
1)Din
anul 1415, dată la care românii au început să pătească tribut turcilor, și până la 1877, anul în care și-au redobândit independența, otomanii, austriecii și rușii
au jefuit principatele românești
de echivalentul a circa 1200 tone aur.
2)Din
1877 și până la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, prin
atotputernicele companii străine din perioada interbelică și prin uriașele despăgubiri de război, jaful României a fost de
aproximativ 12.500 tone aur, adică de 10 ori mai mare într-un interval de timp
de aproape șase ori mai mic! Firește, în averea sustrasă nu intră tezaurul României în
valoare de 93,4 tone aur, pe care cârmuitorii de la acea dată (decembrie 1916 și iulie 1917) l-au trimis la Moscova, adică l-au făcut
cadou rușilor, și din care au fost recuperate doar 33 kilograme.
3)După
redresarea economică din perioada ceaușistă, în cei aproape 28 de ani de postdecembrism, numai
prin transnaționale s-a furat de
3,3 ori mai mult decât în 530 de ani, adică 46.000 tone aur, ceea ce reprezintă
echivalentul a circa 2000 de miliarde euro! Și, atenție,
fără a pune la socoteală enormele prejudicii provocate de aleși și ciracii
lor prin tâlhării, incompetență și încurajarea nemuncii (peste 1200 de întreprinderi
industriale desființate,
agricultura paradită, transporturile mătrășite și
milioane de asistați din
punct de vedere social).
Cum
spuneam și altădată, în aceste condiții atroce pentru neam și țară, pe
mine nu mă miră că în România se fură proporțional cu poziția socială dobândită pe căi nelegiuite, ci că încă mai
este ce fura – pentru aleși și-ai lor cu carul, pentru prostime cu paharul.
Sighetu
Marmației, George PETROVAI
8 oct. 2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu