miercuri, 25 octombrie 2017

COMUNICAT DE PRESĂ

 Sorin Bota: Banca Mondială revizuiește pozitiv estimarea de creștere economică pentru România



Deputatul PSD de Maramureș, Sorin Bota a arătat că organismele financiare internaționale confirmă rezultatele aplicării programului de guvernare și admit că măsurile luate de Guvern în ultimele luni au dus la o creștere economică reală, astfel că România are cea mai mare creștere economică din Europa, în pofida rezervelor exprimate la începutul anului.
”O dovadă suplimentară a încrederii pe care Banca Mondială o are că România este guvernată bine este dată de disponibilitatea de a participa la finanțarea proiectului de autostradă Comarnic – Brașov iar, personal, sper ca împreună cu experții Băncii Mondiale, Guvernul să realizeze acest proiect într-un parteneriat public-privat, în care partea de finanțare publică să fie susținută de Banca Mondială, iar partea privată să beneficieze și ea de suportul Băncii Mondiale, acest proiect fiind cel mai fezabil pentru a fi abordat ca un proiect de succes în parteneriat public-privat. 

În primul trimestru al anului creșterea economică a țării, consemnată oficial de INS, a fost 5,9%, iar în trimestrul a doilea 6,1%, sensibil mai mare decât nivelul estimat de 5,2%, care a stat la baza construcției bugetare. La finalul anului, specialiștii se așteaptă ca avansul economic să fie de minimum 5,6%, pe fondul confirmării unui an agricol excepțional și al menținerii consistenței celorlalți indicatori economici”, susține deputatul PSD de Maramureș, Sorin Bota.

                                 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu