La conferința de
presă care a avut loc în cabinetul președintelui
CJ a fost prezent și directorului Liceului
cu Program Sportiv din Baia Mare, Adrian Gherghel, care este și antrenor de înot și care a adus, în dese rânduri, performanță Maramureșului
atât prin participările sale la diverse competiții,
cât și prin sportivii pe care i-a
pregătit.
”În urmă cu mai bine de o lună, când vijelia care a afectat
multe construcții din Baia Mare, au
apărut probleme și la acoperișul bazinului de înot. Inspectoratul pentru
Situații de Urgență ”Gheorghe Pop de Băsești” al județului
Maramureș a fost informat în cel mai
scurt timp, iar pagubele menționate au
fost împărțite în trei categorii. Prima
categorie a făcut referire la instituțiile
publice aflate în subordinea autorităților
locale, cea de-a doua s-a referit la instituțiile
aflate în subordinea deconcentratelor, iar în a treia categorie au intrat
proprietățile private. Guvernul
României s-a mișcat extrem de repede,
alocând Maramureșului, într-un timp
foarte scurt, o sumă de peste 90 de miliarde de lei vechi pentru instituțiile aflate în subordinea administrațiilor locale. În ceea ce privește instituțiile
aflate în subordinea deconcentratelor era necesară o rectificare de buget,
fondul de rezervă aflat la dispoziția
Guvernului fiind epuizat. În urma discuțiile
pe care le-am avut cu reprezentanții
Ministerului Tineretului și Sportului,
respectiv cu ministrul Marius Dunca, dar și
cu secretarul de stat Cosmin Butuza, singura variantă în care puteau să vină în
ajutorul Bazinului Olimpic era printr-un transfer intern de bani de la un
capitol la altul. Trebuie specificat faptul că MTS nu avea aceste fonduri în
buget, iar pentru a face modificările menționate
erau necesare foarte multe avize, cel mai important fiind avizul Ministerului
Finanțelor, care s-a primit în cursul
săptămânii trecute. Au urmat, apoi, avizele interne ale MTS, iar în cursul
zilei de miercuri, ministrul Marius Dunca a semnat rectificarea bugetului și transmiterea sumei de 500.000 de lei către
obiectivul din Baia Mare”, a declarant președintele
Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.
Gabriel Zetea: ”DJTS
a gestionat deficitar problema acoperișului avariat de furtună”
Șeful administrației județene
a mai menționat faptul că acești 500.000 de lei reprezintă întregul buget
al MTS, care a fost alocat pentru un singur obiectiv din Maramureș, iar reușita
acestui proiect i se datorează, exclusiv, secretarului de stat Cosmin Butuza,
care a militat și a susținut cauza până la final.
Pe de altă parte, președintele
Consiliului Județean s-a arătat
dezamăgit de atitudinea lui Cornel Săvoiu, directorul Direcției Județene
pentru Tineret și Sport, despre care
spune că a gestionat deficitar intervenția
imediată a problemei și a ales să pună
în pericol întregul amplasament, fără a ține
cont de sportivii care aveau nevoie de bazinul de înot pentru a se antrena în
vederea competițiilor interne și internaționale
la care participă.
”Consider că DJTS s-a folosit de acest pretext pentru a obține sume mai mari de bani. Acest fapt a adus
la imposibilitatea funcționării
bazinului, iar sute de copii din Maramureș
și-au decalat întregul program și au fost nevoiți să facă kilometri suplimentari pentru a se antrena în condiții improprii, mult sub standardele pe care
le oferă interiorul bazinului de înot din Baia Mare. Pe de altă parte, nu
consider că este normală nici atitudinea unora dintre părinți, care în loc să vină să discutăm, așa cum au ales alții, s-au manifestat extrem de zgomotos, fără a cunoaște faptul că instituția Consiliului Județean
Maramureș nu are nicio atribuție în gestionarea Bazinului Olimpic Gheorghe
Demeca din Baia Mare. În ceea ce-i privește
pe cei de la DJTS, sper că, cel puțin
acum vor gestiona mai bine problema atribuirii lucrării și execuția propriu-zisă
a acoperișului”, a conchis președintele Consiliului Județean Maramureș,
Gabriel Zetea.
Antrenorul Adrian Gherghel a arătat că tinerii care s-au
pregătit pentru competiții la bazinul
de înot din Baia Mare au fost puși în
situația de a găsi o variantă adiacentă
pentru a putea să își continue
antrenamentele, iar în prezent sportivii se trezesc la 5.00 dimineața și
fac kilometri întregi pentru a ajunge la un bazin care nu se ridică la
standardele celui din municipiul reședință de județ,
însă nu există, în prezent, o altă soluție.
”Noi am încercat să nu deranjăm prea mult, dar ne bucurăm că s-a găsit o
variantă pentru rezolvarea problemei. Acum sperăm ca cei care trebuie să
gestioneze repararea acoperișului să
facă acest lucru în cel mai scurt timp posibil”, a declarat Adrian Gherghel.
CJMM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu