joi, 27 decembrie 2018

Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, fondatorul Universităţii Vasile Goldiş, a încetat din viaţă


 Comunitatea academică din Arad, Baia Mare şi Satu Mare este în doliu. Preşedintele şi rectorul fondator al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad a decedat în a doua zi de Crăciun, 26 decembrie 2018.
Profesorul universitar doctor Aurel Ardelean, dascăl sobru şi exigent, om de impecabilă ţinută morală a fost unul dintre ctitorii învăţământului superior sătmărean, alături de profesorul Gavril Ardelean.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!


Aurel Ardelean s-a născut la 4 iulie 1939 în localitatea Chişineu-Criş, judeţul Arad. A urmat Facultatea de Biologie din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj Napoca, pe care a absolvit-o în anul 1962. A obţinut titlul de doctor în ştiinţe biologice în anul 1980, cu teza Flora şi vegetaţia văii Crişului Alb, între izvoare şi oraşul Ineu. Începând cu anul 1970 a urmat 12 stagii de perfecţionare şi specializare în străinătate: Mongolia, Marea Britanie, Franţa, Africa de Sud, Australia, SUA, Mexic.

Activitatea sa profesională a cunoscut un drum ascendent şi s-a distins printr-o activitate didactică, ştiinţifică şi publicistică remarcabilă. A debutat ca profesor de biologie şi a fost inspector şcolar de specialitate timp de 15 ani. După obţinerea titlului de doctor în ştiinţe biologice (1980), specialitatea geobotanică, şi-a început cariera în învăţământul universitar, unde a parcurs toate treptele universitare. A dobândit titlul de profesor universitar începând cu anul 1996, dar   şi-a continuat şi cariera de profesor de liceu, unde a fost preocupat de stimularea interesului elevilor pentru biologie, obţinând rezultate deosebite la olimpiadele naţionale de biologie.
Ca recunoaştere a activităţii sale didactice, Ministerul Învăţământului l-a numit membru al Comisiei Naţionale de Biologie de 12 ori, comisie în care a deţinut şi poziţia de vicepreşedinte.
A contribuit la modernizarea predării biologiei în şcoli prin elaborarea şi implementarea unui amplu program de dotare a şcolilor din judeţul Arad cu laboratoare şi loturi experimentale.
Aurel Ardelean a avut un aport considerabil la înfiinţarea şi dezvoltarea învăţământului particular românesc prin întemeierea Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, încă din anul 1990, în cadrul căreia, ulterior, a înfiinţat Institutul de Ştiinţe ale Vieţii.
În 1993 a fost ales rector al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad. A fost conducător de doctorat în domeniul biologiei pentru numeroşi doctoranzi. Activitatea ştiinţifică a fost orientată spre cercetare, unde – prin contribuţii originale în domeniul biologiei celulare, moleculare, al geobotanicii şi ecologiei restaurative – prof. univ. dr. Aurel Ardelean şi-a creat un nume respectat atât în ţară cât şi în străinătate. Activitatea sa ştiinţifică a fost marcată şi de participarea cu lucrări ştiinţifice prezentate la congrese, sesiuni ştiinţifice, simpozioane, desfăşurate atât în ţară cât şi în străinătate.
Prof. univ. dr. Aurel Ardelean a fost Preşedintele Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad şi preşedintele Consiliului de Administraţie, Preşedintele Fundaţiei Universitare „Vasile Goldiş” din Arad şi Preşedintele Fundaţiei pentru Medicină Celulară şi Moleculară din România. De asemenea, a deţinut funcţia de Director al Şcolii Doctorale de Biologie – IOSUD – UVVG Arad şi Director al Institutului de Ştiinţe ale Vieţii din cadrul UVVG Arad.
Activitatea publicistică este concretizată în peste 200 de publicaţii (cărţi, tratate, monografii, cursuri universitare sau manuale şcolare), în calitate de autor sau de coautor, la care se adaugă 60 de lucrări ştiinţifice de biologie, ecologie şi protecţia mediului, 12 lucrări de istorie a biologiei.
În perioada mandatului de senator, a fost membru al Comisiei pentru Învăţământ, Tineret şi Sport a Senatului României, în legislatura 2004-2008, activitatea sa fiind concretizată în 48 de declaraţii politice, 192 de propuneri legislative, 192 de luări de cuvânt în plenul Senatului.
Activitatea ştiinţifică a prof. univ. dr. Aurel Ardelean a fost recunoscută prin acordarea a numeroase premii, distincţii şi diplome de către instituţii de prestigiu din ţară şi din străinătate, dintre care amintim: premiul Emanoil Teodorescu, acordat de Academia Română, în anul 1981, Premiul „Emil Racoviţă” al Academiei Române, 2009, Premiul „Petre S. Aurelian” al Academiei Române, 2009,  sau medalia de bronz Inventika, 2008.
În anul 2003 preşedintele României Ion Iliescu l-a decorat cu Ordinul naţional Serviciul credincios în gradul de cavaler, pentru întreaga activitate ştiinţifică şi contribuţie la dezvoltarea învăţământului românesc.
A primit titlul de doctor honoris causa al Liberty University of Sacramento, California, SUA, 1999, al Universităţii Transcarpatia, Ujgorod, Ucraina, 2009, al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Banatul, Timişoara, 2007 şi al Universităţii Danubius din Galaţi, 2009.
Afilieri< membru de onoare AOŞR, membru titular al Academiei de Ştiinţe Medicale din România, membru al European Academy of Sciences and Arts, cu sediul la Viena şi Salzburg, Viena (E.A.S.A), 1999, Albert Schweitzer World Academy of Medicine, Varşovia, 1999, Academia Brasileira de Ciencias, Sao Paolo, 2000, Academy for Europe’s Sciences and Arts, cu sediul în Canada, 2001, New York Academy of Sciences; de asemenea, a fost membru în 15 organizaţii ştiinţifice internaţionale şi în 8 organizaţii naţionale de specialitate.

Cu adâncă tristeţe în suflet ne luam rămas bun de la profesorul Aurel Ardelean, care, în dimineaţa zilei de 26 decembrie 2018, la venerabila vârstă de 79 de ani, a trecut în lumea celor buni şi drepţi, lăsând un gol imens în inimile celor care l-au cunoscut.

Comunitatea academică a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad,

Filiala Satu Mare

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu