Fericiţi cei care de Ziua Naţională a României au fost la
Alba Iulia, cu căruţa trasă de cai, cu trenul (cum au mers bunicii noştri) sau
cu autovehicule rutiere! Noi ceilalţi ne-am mulţumit să participăm la
evenimentele din preajmă şi să folosim acest prilej pentru a vorbi despre
români, dar cu mult mai mulţi puteau să o facă!
În comuna Apa din judeţul Satu Mare, se ridică a biserică de
lemn dedicată lui Vasile Lucaciu, pe locul vechiului lăcaş de cult (în care a
fost botezat). Casa în care s-a născut Vasile Lucaciu (reconstituită) ne-a
primit cu poarta deschisă, dar nu mai înaltă de 1,50 m, aşa că ne-am aplecat
capetele cu toţii. Bustul lui Vasile Lucaciu, din curtea muzeului, a acceptat
coroana de flori cu tricolor, alături de celelalte jertbe depuse de localnici.
Cu mult mai multe aplecări de capete puteau să fie!
Oraşul Seini şi-a omagiat trecutul printr-o lansare de carte
despre istoria locală, scrisă de preotul Gheorghe Pop şi fiul său Tomel, la
care au participat o sută de seineni. De 1 Decembrie, la manifestarea populară
din piaţă, şi-au ridicat pălăria de pe cap alte sute de oameni, iar la
monumentul din faţa primăriei, grupuri de tineri au pozat cu steguleţe şi au
postat imaginile pe reţelele de socializare. Dar cu mult mai mulţi puteau să
fluture tricolorul!
Ilbenii au sărbătorit Ziua Naţională la monumentul eroilor
de lîngă biserică, unde 20 de copii au jucat hora unirii în faţa a 20 de
adulţi. În centrul comunei Cicîrlău, alaiul purtînd tricolorul păstrat de la
1918 a străbătut drumul pînă la monument, apoi localnicii au participat la un
spectacol patriotic, încheiat cu o porţie de fasole din cazan, în parcarea din
faţa primăriei – împreună cu cei 20 de scriitori veniţi pentru Festivalul
Naţional de Literatură „Vasile Lucaciu”. Mai mulţi puteau să fie!
Frigul ne-a oprit, dar sîntem cu sufletul pentru Unire. 1918
n-a fost o întîmplare istorică, o conjunctură americană pentru eliberarea
popoarelor şi pentru libertatea oamenilor. Pînă atunci femeile, n-aveau drept
de vot. Pămînturile din sat erau intabulate pe un singur proprietar, expropriat
pentru reforma agrară.
Unirea a fost o catedrală virtuală, după o mie de ani de la
romaniile populare, timp în care conştiinţa de neam s-a cristalizat şi acest
popor de la Carpaţi a reuşit să-şi afirme unitatea spirituală şi teritorială.
Putem să o facem pe mai departe, să fim vizionari spre urmaşii noştri de peste
un secol, să construim aşa cum au făcut-o cei din 1918 cu gîndul la noi.
Conştiinţa de neam a crescut prin luminătorii care au apărat
romanitatea noastră de-a lungul mileniului al II-lea (au refuzat limba altora).
Corifeii transilvăneni au spus gîtlegău în loc de cravată, cotătoare în loc de
oglindă, şi prin acest exces latinist au trezit rădăcinile neamului. Luptătorii
pentru limba română n-au fost mulţi, dar mai mulţi puteau să fie. (În zonele
maghiarizate forţat, cum a fost Satu Mare, mai sînt şi astăzi sate de români
care vorbesc limba maghiară!)
În zadar au ridicat Vasile Lucaciu, George Pop de Băseşti şi
ceilalţi memorandişti steagul pentru unirea tuturor românilor, dacă noi n-o vom
ocroti pe mai departe. Ei au fost responsabili şi n-au grăit nimic rău despre
valahi – chit că nu sîntem perfecţi. Acest model politic de demnitate trebuie
urmat şi perfecţionat – cînd ţara după comunism a apucat-o pe o altă cale, spre
occidentalizare. Modelul de societate vestic este verificat de istorie, deci
putem să avem încredere şi să păşim înainte… În 2018, mai mulţi români şi-au
cumpărat tricolor (35 de lei) şi l-au pus la poartă de 1 Decembrie (oraşul
Tăuţii Măgherăuş este un bun exemplu), dar şi mai mulţi trebuie s-o facem!…
Autor: Nicolae Goja
Sursa: Graiul Maramuresului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu