de Gheorghe Pârja
Orașul de pe râul Uj mă fascina în taină, deoarece
citisem în cărțile vechi că, prin vreme, a adunat multă istorie. Tot din cronici
am deslușit rolul deosebit pe care l-a avut în destinul Maramureșului
voievodal. Dar și mai încoace. Îmi aduc aminte de ultima călătorie la Ujgorod.
Mi s-au confirmat fascinația din taină, relatările din cărți. Orașul de la
răscruce de drumuri închide în el farmecul unui timp revolut. Dacă închizi
ochii și îndepărtezi năpasta construcțiilor sovietice, rămâne ca un mărgăritar,
orașul ridicat cu chibzuială, făcut după normele unei lumi care a aspirat spre
durată. Așa vei putea decupa secvențe cu străzi primitoare, care îți stârnesc
imaginația, convocând timpul istoric la un dialog discret. Parcuri cochete, cu
verdeață luxuriantă, cu arbori umbroși care ascund clădiri în care s-au
petrecut bucurii, dar și drame. Arhitectura barocă, dar și alte stiluri inventive
reamintesc călătorului că în această parte de lume s-au perindat mai multe
stăpâniri, fiecare având orgoliul să-și lase amprenta și în construcții.
Ujgorod este un oraș aflat în vestul Ucrainei,
aproape de granița cu Slovacia și Ungaria. Cum spuneam, orașul a perindat mai
mulți stăpâni. În perioada interbelică a aparținut Cehoslovaciei. La primul
arbitraj de la Viena, din 1938, orașul Ujgorod a fost atribuit Ungariei. În
anul 1944 a fost ocupat de armata sovietică. După destrămarea URSS a revenit
Ucrainei. Majoritatea populației orașului este vorbitoare de limba ucraineană –
78 la sută. Apoi ruși, unguri și români. În anul 1646, peste 60 de preoți de
rit bizantin au semnat un document prin care s-a constituit Uniunea de la
Ujgorod, act prin care au trecut de sub jurisdicția Patriarhiei Moscovei sub
tutela Bisericii Romei. Uniunea a fost desființată de Stalin în 1948.
Dar să revin la vremea de astăzi. Două repere îți
lămuresc istoria acestui oraș: muzeul și cetatea. În muzeu, gospodăriile
tradiționale evocă un stil de viață rural, cu multe asemănări cu cel din
Maramureș. Lemnul a primit și aici forme dintre cele mai ingenioase. O lume
apusă se exprimă după alcătuirea sufletului oamenilor acestor locuri. Biserica
de lemn, gardurile de nuiele împletite în spic, drănițite, casele văruite în
albastru, vranițele și un întreg inventar casnic din lemn dovedesc că și în
această parte de Europă a existat o civilizație a lemnului. Asemănarea cu
Maramureșul este izbitoare. Istoricii au descifrat aceste similitudini. Oamenii
s-au cunoscut între ei, și-au împrumutat modele.
Cetatea Ujgorodului mai reține în ziduri o vreme
eroică. Cavaleri în zale, tunuri de mare calibru, ghiulele năucitoare, săbii
drepte sau încovoiate, capcane din vremurile viclene, sigilii și monede zornăitoare
– care răsuceau istoria cu puterea lor – iată o arhivă vie a unui timp de care
se reazemă, în multe moduri, și istoria Maramureșului. Din cetate se văd
întinderile, orizonturile. Zidurile crenelate au fost veritabile posturi de
veghe. Dinspre răsărit era greu de cucerit cetatea. Pe un zid mi-a atras
atenția un cuvânt săpat în piatră MARAMAROS.
Mi-am făcut o fotografie să o am ca document. Ca un
adevăr că Maramureșul avea serioase legături cu această cetate. În acest sens,
sunt o mulțime de dovezi. Cel care a săpat în piatră numele Ținutului nostru de
pe văile Marei, Cosăului, Izei și Tisei a dorit să lase mărturie că Maramureșul
nu a fost un spațiu închis, ci o energie politică și economică de care s-a
ținut seama. Dimensiunea culturală a întregit imaginea un spațiu cu vocație
întemeietoare. De aceea am luat cu mine semnătura din piatră.
…Ujgorod, care în traducere înseamnă Orașul
Șarpelui, este așezat pe râul Uj. Un oraș care m-a fascinat prin straturile
istoriei, dar și prin frumusețea sufletească a oamenilor. Mai ales a femeilor.
Au ceva din farmecul madonelor, al infantelor, dar și al orgolioasei frumuseți
moderne. Observația aceasta am reținut-o de la istoricul Vasile Marina,
profesor român din dreapta Tisei, o vreme prorector al Universității din Oraș.
Am plecat din Ujgorod purtând cu mine memoria unui oraș, plus semnătura în
piatră MARAMAROS. O semnătură istorică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu