luni, 31 iulie 2023

Scriitoarea Angela Monica Jucan nu mai este!


 Deși titlul pare banal, inima mea este puternic zguduită de trista veste pe care am primit-o de circa un minut de la Ștefan Selek, mulți ani colegul ei la Biblioteca Județeană ”Petre Dulfu” Baia Mare. Cu Angela Monica am început să colaborăm când a scris o carte biografică despre Corul bărbătesc din Finteușu Mare și îmi cerea date despre unii membri, inclusiv ce cunosc despre dirijorul, profesorul și directorul Andrei Dragoș. Apoi ne-am intersectat la BJPD, am stat la o cafea și am pus literatura contemporană la cale. A scris despre mine (https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com/2017/02/22/gelu-dragos-mapa-biobibliografica/
și nu știu dacă am reușit vreodată să-i mulțumesc așa cum se cuvine. Era o perfecționistă, o cercetătoare minuțioasă, cu studii serioase în acest sens, motiv pentru care dr. Teodor Ardelean o aprecia tacit, îi oferea un program de lucru în care ea avea multă libertate, spre deosebire de alți colegi.

Înainte de a pleca la fiica ei peste ocean, mi-a făcut o vizită prietenească la Lucăcești împreună cu fiul ei Amza iar eu doream să-i ofer de toate din grădină noastră dar ea a ales să-și ducă cu ea doar ...busuioc! Am rămas prieteni, am vorbit mult pe mail, până mai deunăzi. Era mândră de nepoțica ei, mi-a povestit cum se simte pe pământ străin, dar nu mi-a vorbit niciodată despre problemele ei de sănătate. Era tristă după plecarea la cele veșnice ale lui Adrian Pop, poetul din Copalnic Mănăștur. Mi-a trimis sporadic materiale pe care m-a rugat să le public pe blogul personal, spunându-mi că se trezește și se culcă cu blogul ”Moara lui Gelu” fiindcă este cel mai aplecat asupra activităților culturale din Maramureș.

Căut pe internet să aflu mai multe date despre Angela Monica Jucan, dar cum ea era modestă,  discretă,  inclusiv cu viața sa, am descoperit doar aceste câteva date oferite de un site intitulat ”Scriitori contemporani”:

~Jucan Angela Monica~

n. 2 dec. 1952, Cluj Napoca

Numele actual: Angela-Monica Spiridon;

Religia: Ortodoxă;

Copii: Ioana-Cosânzeana şi Amza-Mihail;

Studii: Facultatea de Filologie – Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca (promoţia 1976);

Ocupaţia actuală: Pensionară din funcția de bibliotecar la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” din Baia Mare;

Volume proprii:

– Optimismul bacovian, Cluj-Napoca, Editura Dokia, 1999.

– „Patologia” lui Păcală sau Simptomatologia sănătăţii, Baia Mare, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”, 2006.

„Înstelatul Finteuş”, editată de Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” din Baia Mare, 2018.

În volume colective:

– Eminescu în actualitate, Cluj-Napoca, Editura Sedan, 2000.

– Paşi în iarba ninsă, Cluj-Napoca, Editura Remus, 2000.

– Biruirea de sine. Volum omagial Mircea Vulcănescu, Baia Mare, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”, 2004.

 Ea va rămâne în memoria noastră prin scrisul ei, prin talentul nativ și dragostea de literatura română și cea universală, fiind un model de urmat pentru mai tinerii ei colegi de la Biblioteca județeană care trebuie să conștientizeze faptul că reușești în viață doar prin muncă, multă trudă și sacrificii. Să ai parte de odihnă veșnică, Angela Monica Jucan!

                                                              Gelu Dragoș

6 comentarii:

  1. Azi va fi inmormantata alaturi de parinti, la Cluj Napoca! Dumnezeu s-o ierte si s-o odihneasca in pace, suflet bun si bland! Pe veci nemangaiata Ioana

    RăspundețiȘtergere
  2. Angela Monica, te-ai grabit sa te intalnesti cu marea ta iubire, Adi Pop!

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce veste tristă! Dumnezeu să o odihnească!

    RăspundețiȘtergere
  4. Dumnezeu să o odihnească în pace!

    RăspundețiȘtergere