sâmbătă, 29 iulie 2023

Poezii creştine de Daniel Chereji

 


”Nu te teme!”


Peste groaza din suflet a lumii

Care bocește cu spaimă și geme

Răsună un glas din înaltul boltirii

Spunându-i credinciosului: ”Nu te teme!”


Stai încrezător, căci mai sus de necazuri

Sau gânduri pustii ce-ți întunecă somnul;

Deasupra oceanului vieții cuprins de talazuri,

Pe tronul din cer, măreț, șade Domnul.

 

Când teama aduce șovăire în pași,

Iar broboane de sudoare răsărit-au pe frunte

Amintește-ți Cuvântul semănat în urmași

Că biruința există cu Domnul pe munte.

 

Sufletul tău este în siguranță deplină,

Căci Fiul cu viața pe cruce-a plătit;

Aici pe pământ suferința poate să vină,

Nu spre pieire, ci dovadă de argint curățit.

 

Rămâi ancorat în El cu credință neclătinată

Indiferent de tumultul și greul din noapte,

Căci pe cei ce nu dau înapoi niciodată

Prin har, Cristos până-n ceruri vrea să îi poarte.


Când Domnul este Stânca mea


Furtuna nu-mi stârneşte teamă;

Salvat de El voiesc a sta

Şi să-L iubesc o viaţă-ntreagă.

Pe Stâncă dacă sunt scutit,

Lovească valuri înspumate;

Eu pot rămâne fericit

Ascuns în harul jertfei minunate.

În Stâncă am deplină siguranţă

Şi paşii nu se vor clinti;

Mă uit spre ceruri cu speranţă

Fără s-ascult vreun glas ce m-ar opri.

Din Stâncă beau o apă bună

Prea sfânt izvor de viaţă nouă;

A-Sale binecuvântări abundă

Cuprins la piept cu mâinile-amândouă.

Când orice vânt de-îngrijorare

Încearcă bărcile care plutesc spre mal

Nici mii de valuri nu vor fi în stare

Să mişte Stânca pe care în pace stau.

Mă odihnesc în Stânca vie

Şi-această Stâncă e Cristos;

Trăiesc cu El pe veşnicie,

Voi moşteni un loc în raiul glorios.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu