Suta premierului

 

                                                                                  de Gheorghe Pârja

Au venit peste noi legile austerității! Adică se strânge cureaua, oamenii simpli își numără banii din portofel, privesc cu prudență la rafturi, iar tentațiile sunt ispititoare. Ochii văd inima cere, ce să faci dacă n-ai putere de cumpărare. Nu-i o jelire zadarnică, camuflată în puf de rating, ci este o realitate dureroasă. Aveți în față un cumpărător constant, firesc și necesar pentru casă. Această îndeletnicire aproape cotidiană îmi oferă posibilitatea să văd cumpărătorii de aproape. Să le citesc în ochi vrerea unor produse, dar și ce își pun în coș. Am observat că în magazinele prin care cutreier s-au rărit cumpărătorii, iar șefii de magazine au redus personalul. Casele de marcat au rămas singure.

Într-un magazin destul de arătos, o singură doamnă servește cumpărătorii. Imaginile sunt suficient de dezolante, care spun multe despre starea omului de rând. Da, a venit austeritatea peste noi. Efectele se vor vedea mai târziu, colo în ajunul sărbătorilor, fără brad de Crăciun. Se preconizează ca Nașterea Mântuitorului să-i afle pe mulți dintre noi cu amintirile trecutului. Dă, Doamne, să nu am dreptate! Din partea puterii primim îndemnuri la optimism. Aflat într-o ofensivă de imagine, pentru a convinge cetățenii că ar fi bun de președinte de țară, premierul Marcel Ciolacu s-a gândit să arunce undița populismului în marea suficient de derutată a românilor. Care nu sunt înduioșați de pildele lui.

O faptă stângace, ca să nu spun altfel, s-a petrecut recent cu premierul nostru. A apărut la televiziuni, a postat pe rețelele de socializare imagini care arătau cum cumpără el românește, cu bani românești. L-am văzut și eu pe micul ecran cum făcea cumpărături într-o atmosferă singuratică, destul de sfios în fața rafturilor. Era magazinul cu un singur cumpărător. Cică a luat tot ce avea nevoie. S-a întors spre camera de filmat și ne-a spus: „Am luat salată, castraveți, ceapă și niște cartofi, mere, pate Ardealul, salam săsesc, ulei și zahăr, ouă, iaurt, telemea de oaie și o bere Ursus produsă la Buzău.” Cică a plătit 93,50 de lei. Da, un mod suficient de proletar de a convinge opinia publică despre starea prețurilor.

Premierul ne-a întins o capcană și nu ne-a spus ce cantități a cumpărat cu aproape 100 de lei. Am avut curiozitatea să estimez eu cât a cumpărat și mi-a ieșit că nu poți hrăni o familie cu trei persoane. O masă austeră, fără nicio exagerare gastronomică. O gospodină cu umor a avut și alte completări. A făcut o mâncare fără pâine, roșii și piper. Premierul Ciolacu s-a ambiționat să ne arate că suta de lei are forță de cumpărare. A fost poveste riscantă, deoarece are șanse să supere pe multă lume, inclusiv pe cumpărătorul care sunt, să mă pună în încurcătură. Eu aș numi suta premierului ca fiind sută electorală. Până la un punct este firească animația cu pricina, că și așa se transformă în voturi speranța noastră, dar când zbaterea candidatului are contur ridicol, este bine să arătăm că ne-am dat seama de insurecția păcălelii.

Analistul economic Constantin Rudnițchi, printre primii jurnaliști care a venit în Maramureș imediat după decembrie 1989, crede că suta de lei, simbolul cumpărăturilor consistente în viziunea premierului, nemulțumește pensionarii și asistații sociali, îngrijorați de creșterea prețurilor. Că suta săracului este mai grijulie și mai mică decât suta bogatului. Chiar și abordarea este diferită. O parte a cetățenilor români sunt îngrijorați de creșterea inflației. O altă categorie, redusă numeric, este cea pentru care suta de lei nici nu contează. Prietenul Constantin ne aduce aminte că suta de lei este o valoare care vine din socialism. Suta de lei dinainte de 1989 era, de fapt, falsă. Cumpărătorii aveau bani, dar nu și produsele pe care să îi cheltuiască și de aceea suta de lei părea că are o valoare mai mare decât o avea, ne spune analistul.

Dar în regatul inflației suta de lei își pierde mult din valoare. De aceea strădaniile premierului de a ne convinge că încă poți cumpăra o mulțime de produse cu o sută de lei sunt inutile și electorale. Că eu nu mă împac cu ceremonia exagerării, când fiecare dintre noi cumpănește zilnic fascinația zădărniciei. După anul 1990 rata inflației a fost foarte mare. În acei ani puterea de cumpărare a sutei de lei a fost complet distrusă. Adică suta de lei devenise o mie, sau chiar un milion. De aceea în vorbirea curentă de astăzi mai auzim rămășițe ale acelei inflații. A rămas în memoria colectivă astfel că nu puțini români continuă și astăzi, după două decenii de la denominarea leului, să numere sutele cu mii sau milioane.

Inflația actuală afectează puterea sutei de lei. De aceea, insistențele premierului pe subiectul suta de lei au darul mai mult să irite decât să convingă. Obsesia sutei de lei a urcat și pe portative lirice: Ce părinți! Niște oameni acolo și ei, care știu dureros ce e suta de lei.