Încă din liceul sighetean am avut parte de modele de
urmat în literatură. Sfaturile lor erau sugerate de profilul intelectual, de
suplețea gândirii și de obiceiuri personale care mi-au trezit interes și
admirație. De pildă, obiceiul de a citi reviste literare l-am preluat de la
poetul și pictorul Gheorghe Chivu, care mi-a fost profesor de desen și
caligrafie. Presa literară venea disciplinat la chioșcurile de difuzare a
presei din Marmația. Așa am fost martor la apariția revistei ROMÂNIA LITERARĂ.
Era în toamna anului 1968. Anul invadării Cehoslovaciei de către trupele
Pactului de la Varșovia, la care România nu participase. Deși tânăr, am
perceput atmosfera din țară ca fiind încărcată. Se zvonea despre plasarea unor
trupe sovietice dincolo de Prut. Deceniul care se încheia anunța schimbări care
dădeau speranțe românilor. Adică trezirea din somnul dogmatic.
Criticul literar Nicolae Manolescu ne amintește de
acest fundal politic, când poetul Geo Dumitrescu l-a invitat pe el, pe
Alexandru Ivasiuc și pe Adrian Păunescu la o întâlnire la Sinaia, pentru a face
parte din conducerea noii reviste. Mai bine zis era vorba de revista Gazeta
literară, căreia i se schimbase titulatura. Era prima dată când se făcea o
astfel de propunere unor oameni pe care regimul nu-i număra printre favoriți.
Spune Manolescu: „Geo fusese proscris o vreme, Ivasiuc făcuse închisoare și
lucrase la Ambasada Americană, Păunescu era un tânăr rebel, iar eu eram un
cetățean fără partid, tocmai ieșit din scandalul literar provocat de antologia
„Poezia română modernă”, prima carte interzisă după un deceniu”.
Manolescu și Ivasiuc au refuzat oferta, ca, mai
târziu, în timpul directoratului lui G. Ivașcu, să devină colaboratori permanenți
și de cursă lungă. Manolescu a devenit director al ROMÂNIEI LITERARE în anul
1990 și a rămas până astăzi. “Revista a fost și a rămas o fortăreață aproape
inexpugnabilă a culturii adevărate, amenințată periodic de statul comunist”,
scrie actualul director al revistei. Pentru mine, publicația rămâne reper
valoric, o tribună de exprimare a ideilor îndrăznețe, o școală pentru direcția
critică prin vreme. Rubricile de analiză și opinie semnate multă vreme de
Nicolae Manolescu și Laurențiu Ulici mi-au fost linii directoare pentru a
înțelege literatura.
Unii pot avea și alte păreri, dar generația mea de
scriitori se raportează la revistă ca la un model lămuritor. În această toamnă,
revista ROMÂNIA LITERARĂ a împlinit 55 de ani de viață continuă și luptătoare cu
aluviunile. Ancheta revistei realizată cu acest prilej este edificatoare. La
întrebarea: ce înseamnă ROMÂNIA LITERARĂ pentru literatura română și pentru
dumneavoastră personal? răspund scriitori din mai multe generații. Reproduc
câteva titluri și autori. Pentru Flavia Adam este o stea norocoasă, Adrian Alui
Gheorghe crede că revista clasicizează literatura română, pentru Hanna Bota
este Facultatea ei de Filologie. Pentru Leo Butnaru, din Chișinău, revista este
destinul lui de cititor, iar Ion Buzași o socotește cea mai importantă revistă
a Uniunii Scriitorilor. Pentru Vitalie Ciobanu este modelul formator al
optzeciștilor basarabeni, iar pentru Gellu Dorian este o istorie a literaturii
vii din România.
Ioan Moldovan își aduce aminte cât de importantă era
revista fanion a Uniunii Scriitorilor pentru devenirea lui ca poet și îi
dorește să își păstreze vigoarea și normalitatea. Ovidiu Pecican recunoaște că
s-a format, în bună măsură, pe standardele acestei reviste. Pentru Andrei
Pleșu, revista este o exemplară performanță de continuitate și un suport
intelectual stabil. Liviu Ioan Stoiciu o declară stâlp al revistelor literare
românești. Revista a influențat destine literare cum este cel al lui Varujan
Vosganian. Și multe alte credințe întru ROMÂNIA LITERARĂ, la cei 55 de ani de
viață.
Pentru mine, cum spuneam la început, a fost
sărbătoarea zilei de joi, acum de vineri. Cei care mă cunosc știu că nu sunt
doritor de premii, nici nu obosesc masa redactorilor literari cu poeme. Dar
când am primit Premiul Uniunii Scriitorilor și am fost publicat cu o pagină în
revista pe care o cinstim, m-am bucurat. Încolo, rămân un devotat cititor al
revistei ROMÂNIA LITERARĂ. Și cred în opiniile directorului ei, criticul
literar Nicolae Manolescu. Care, în numărul din 17 noiembrie a.c., explică
starea de fortăreață a revistei: „De pe la mijlocul primului deceniu al noului
mileniu, lucrurile au părut s-o ia razna în societate, în școală, în cultură,
mai cu seamă din perspectiva generației noastre. Ne-am trezit, aproape fără să
ne dăm seama, în fața unei situații pe care o mai trăisem: cultura, literatura,
revistele, editurile au fost invadate de o masă informă și incultă de veleitari
ai scrisului, mult mai agresivi decât scriitorii de partid și de stat din
timpul comunismului. De ce arme dispunem ca să ne apărăm cetatea? Asediată,
încă o dată. Principala armă este spiritul critic.”
Din Maramureș, un gând cu lumina zilei de mâine. Să
ne trăiești, ROMÂNIA LITERARĂ, cu cei care te țin pe raftul de sus al
literaturii contemporane! Că ești vestitoarea valorii literare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu