marți, 28 noiembrie 2023

Poesis - Ana Dorina IONAC

 

Va mai cădea din calendar o toamnă,
O filă care nu se mai întoarce.
Tiptil, din lume, se retrage doamna
Și-n aer zvonul iernii parcă toarce.
Sub fulgi de nea, cernuți parcă din sită,
Ce se prefac în lacrimi pentru frunză,
Făcută una cu pământul, tristă,
Va deveni, la locul ei de veci, o muză.
Se ofilesc, sub fulgi, și ultimele flori
Ce-au colorat o toamnă minunată;
Eu le-aș picta în mantie de culori,
Să nu le știu a fi murind vreodată.
Și dacă moare-n mine o speranță,
Și cine, Doamne, poate-acum, să știe,
Când iarna va sfârși, cu siguranță;
Eu voi trăi, din nou, a florii bucurie.
Citta di Castello: 28.11.2023.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu