(Articol foooooarte lung, greu, de necitit, cel mai bine e să nu treceți dincolo de rândul ăsta!)
După ce în ultimii 4 ani au jucat în picioare
Constituția și legile României (bine, ei fac asta de 34 de ani, dar în ultimii
4 a fost mai rău ca oricând), PSD și PNL, alături de trepădușii ăia de la USR
(care au fost și ei la guvernare) vă spun acum că TREBUIE să-i votați pe ei
(culmea!) ca să apărați DEMOCRAȚIA. Democrația, care înseamnă ad litteram
„puterea poporului” – demos + kratos, voința celor mulți -, adică fix
principiul pe care ei au micționat în ultimii ani, atât în pandemie, cât și
ulterior.
Da, e adevărat că democrația merită a fi construită
și protejată, la fel cum e adevărat că azi nu există pericol mai mare la adresa
democrației decât PSD, PNL și USR, toate măsurile luate de aceste partide în
ultimii ani servind drept dovadă irefutabilă a acestui lucru.
Diverși lideri politici ai așa-ziselor partide
mainstream se întrec în cuvântări amfigurice unde se zbat să explice
ascensiunea în sondaje a partidelor ce se declară anti-sistem, aruncând vina pe
diverse rețele sociale, ba pe dezinformare, ba pe extremism (sanchi!), dar
NICIODATĂ pe eșecurile lor. În realitate, lucrurile sunt mult mai simple, atât
de simple încât le-aș vorbi despre briciul lui Occam, dar unul ca Ciolacu ar fi
capabil să mă întrebe dacă asta e vreo frizerie nouă deschisă pe lângă Guvern.
Sastisiți de incompetența și jemanfișismul
guvernanților, indiferent că vorbim de PSD, PNL sau USR, mefienți, neputincioși
în fața acestui festival al trădării intereselor României și românilor, cei mai
mulți oameni fie privesc cu lehamite înspre orice mesaj propagandistic vine
dinspre zona politică, fie caută speranța în mai bine în altceva, într-o
alternativă (reală sau nu), căci s-au lămurit demult că PNL nu e alternativa la
PSD, la fel cum USR nu e alternativă la nimic, ci catastrofă.
Pentru români, orice politician a devenit azi o
figură patibulară, căci democrația reprezentativă nu poate funcționa dacă
vulgul NU se simte reprezentat de clasa politică, nu simte că interesele sale
reprezintă obiectul preocupării guvernanților și că voința sa (ca națiune)
primează în fața altor directive. Asta e situația în care ne aflăm azi, nu doar
în România, ci în numeroase state din Europa, chiar și în SUA, Canada, însă, în
România, după zeci de ani în care românii au fost „amăgiți atât de-adese”, trădați
și sfidați, umiliți, batjocoriți de clasa politică, boala s-a acutizat, rana a
devenit cangrenă.
O
scurtă retrospectivă:
În anii de criză financiară, majoritatea
populațiilor și-au dorit protecție în fața băncilor hulpave care …provocaseră
criza, aveau nevoie de stabilitate, sprijin, măsuri sociale, pentru a nu ajunge
în indigență. În schimb, coluziunea dintre politicieni și bancheri a dus la
protejarea EXCLUSIVĂ a celor din urmă, cu prețul unor milioane de vieți
distruse și drame de neimaginat și nesuportat (mai țineți minte tăierea
salariilor și creșterea TVA?). În capitalism, bănci private au fost salvate de
la faliment cu bani publici, în vreme ce oamenii au fost evacuați din case,
și-au pierdut afacerile, economiile, uneori viețile. Pentru ajutorarea lor nu
au fost bani.
În anii de pandemie, majoritatea și-a dorit să vadă
că sistemul politic, sistemul de sănătate și sistemul educațional vor funcționa
ca la carte în fața unei situații cu care omenirea s-a mai confruntat în
trecut, ba chiar pentru ea s-au făcut numeroase exerciții/repetiții/predicții,
deci nu ar fi trebuit să vină ca o surpriză-surpriză. În schimb, au văzut circ,
li s-a oferit teroare – politică, mediatică -, cei mulți au fost înșelați,
sechestrați, ostracizați la comandă, discriminați, mințiți cu nerușinare.
Protestele au fost interzise (democratic, nu?), presa a fost cenzurată,
dictatura a fost instaurată ca la carte. NU, nu pentru protecția noastră, ci a
lor, pentru ca ei să dea tunuri în liniște și pace.
Apoi
au venit conflictele! Ucraina, Gaza…
De zeci de ani plătim o armată de sinecuriști,
întregul aparat birocratic din spatele unor instituții, ba OMS, ba CE, ba ONU,
avem o mulțime de summituri unde liderii politici merg cu avioanele private, cu
alai, cu ighemonicon, se tratează cu mâncăruri și băuturi alese pe banii
noștri, dar, cumva, crizele tot îi iau pe toți prin surprindere, habar n-au cum
să minimizeze daunele și nici pacea nu sunt capabili s-o mențină.
După anii duri ai pandemiei (sau pandaliei?),
abrutizați de teroare și spaimă, decepționați, plângându-și morții și
lingându-și rănile, cu sechele dobândite din cauza serurilor alea despre care
li s-a repetat obsesiv că sunt „SIGURE, EFICIENTE, OBLIGATORII”, cei mulți și
necăjiți ar fi vrut doar explicații, o brumă de liniște și o mână de ajutor
pentru a se întoarce la lucru/studii sau a-și repune afacerile pe picioare,
pentru a minimiza daunele din anii de restricții.
În schimb, li s-a oferit perspectiva unui conflict
sângeros, chiar nuclear. Americanii au dat startul la noua cursă a înarmării
și, folosindu-și fantoșele, birocrații de la Bruxelles, au diseminat și mai
multă teroare pe plan mondial. Banii ce în mod normal ar fi trebuit alocați
pentru a sprijini oamenii afectați de măsurile imbecile și inutile luate în
pandemie de politicieni au fost pompați în conturile oligarhilor din industria
de armament, organizați sub denumirea pompoasă de „Complex Militar-Industrial”.
Și dă-i cu miliarde, apoi cu zeci de miliarde, apoi sute, pentru a produce și
mai multe arme.
Tancuri și rachete, în loc de leacuri și bunăstare,
asta comandă sau livrează azi politicienii! „De ce nu puneți banii la un loc
pentru aflarea leacurilor bune?”, întreba cândva Adrian Păunescu în poemul
Manifest pentru sănătatea Pământului. „Nu sunt bani pentru leacuri!”, ne urlă
ei sfidător! Dar oamenii, majoritatea, poporul, pe oameni îi întreabă cineva CE
VOR? Vor să continuăm această competiție a neputinței, a morții? Îi întreabă
cineva dacă vor să poarte războaiele altora, dacă vor conflicte și arme, în loc
de diplomație și prosperitate pentru cei mulți și oropsiți?
Revenind pe plan intern, bolnave de securism și
infestate de securiști, partidele care au guvernat de la ultimul rând de
alegeri încoace, PSD, PNL și USR, și-au dovedit în repetate rânduri impotența
și cinismul, liderii lor comportându-se între granițe precum vătafii, dar
precum o haită de făfălugi în afara lor. Pe cât de ticăloși și asupritori au
fost cu poporul român, pe atât de slugarnici, de obedienți și ridicoli au fost
în relația cu Înalta Poartă de la Washington (pardon, parteneru’ nostru
strategic) și birocrații de la Bruxelles.
Din 2020 încoace, mai întâi PNL, apoi PNL și USR, au
terorizat la propriu România, servind gafe pe bandă rulantă, măsuri totalitare
și profund ilegale, încălcând drepturile și libertățile oamenilor, promovând
legi pe cât de inutile, pe atât de lugubre, totul dovedindu-se, în final, în
zadar. Nimic, nicio singură măsură din cele luate de PNL, apoi de guvernarea
PNL-USR în pandemie, nu a combătut sau atenuat efectele virusului vedetă, din
contră, astăzi putem oferi ca enunț apodictic faptul că deciziile acestor
guverne au dus la creșterea numărului de decese, nu mai vorbim de dramele
românilor sechestrați ilegal în starea de urgență, a afacerilor ajunse în
faliment, a milioanelor de oameni discriminați și ostracizați, ori de gaura de
MILIARDE de euro în buget.
Apoi, PSD-PNL și-au bătut joc, pe rând, de
profesori, medici, polițiști, fermieri, elevi, studenți, pensionari,
investitori – am uitat pe cineva? De toată România! Doar de SUA nu și-au bătut
joc, că acolo sunt stăpânii lor, nu între granițe. Acolo, când au zis că dau,
au dat, când au zis că iau, au luat. Au dat bani, banii noștri, nu ai lor, și
au luat plăcuța suedeză, dar n-au luat-o ei, ci tot noi. Singurul lucru pentru
care nu a crâcnit Partidul Comasat Român că n-ar fi bani a constat în comenzile
de arme, peste 12 MILIARDE DE DOLARI doar anul trecut. În rest, s-au frăsuit
într-una.
12 miliarde de dolari doar anul trecut! Și unii spun
că nu investim suficient în (sanchi!) APĂRARE. Comandăm arme de miliarde de
dolari în țara unde școlile cad la propriu pe copii și pacienții mor din cauza
lipsei minimelor dotări necesare în spitale, dar ne apărăm cu submarinele de
hamsiile din Marea Neagră, cu avioanele de muște, cu rachetele de ploaie și cu
tancurile de găurile din covrigi. Nici de astea, că armele le plătim acum, dar
vor fi livrate …cândva, dacă vor mai fi livrate, iar când vor ajunge vor fi
bune de dus la muzee, căci tehnologia va fi demult învechită.
Iar acum, pentru ca orice culme a tupeului fantastic
să fie marcată, EI vin să ne spună că ei reprezintă democrația, că partidele
lor sunt DEMOCRATICE, că dacă îi votați pe EI apărați democrația, libertatea,
prosperitatea? Care democrație?
Democrația fără presă liberă? Presa a fost
cenzurată, majoritatea jurnaliștilor au TRĂDAT publicul în pandemie, luând bani
de la Guvern pentru silenzio stampa, pentru a chestiona „SURSELE OFICIALE”.
Apoi, televiziunile și site-urile de știri, îmbuibate cu bani de la buget via
subvenției pentru partide, în loc de informații veridice și analize lucide,
s-au apucat să livreze propaganda noului PCR, escamotează dezvăluirile despre
impostura lui Ciolacu, incompetența lui Ciucă și mișculațiile lui Klaun.
Democrația unde 90% din mass-media sunt presă militarizată – controlată de
Sistem?
Democrația fără societate civilă, căci proteste în
România nu se fac decât cu sprijinul Sistemului? Democrație fără alegeri
libere, căci comasarea alegerilor și ingerințele SRI (Serviciul Român de
Infractori) în politică, justiție, media și procesul electoral seamănă cu
operațiunile staliniste de menținere la putere a liderului suprem și partidului
său?
Asta e „democrația” pe care PSD și PNL vă cer v-o
apărați votându-i pe ei!? S-o apărați de extremiști? Ce mostră mai mare de
extremism poate exista decât extrema incompetență, ticăloșie, arghirofilie și
trădare specifică celor 3 purceluși – Klaun, Marcelino Ciolacu și Ciuca – ce
azi s-au aciuat în palate?
Am mai spus asta, însă, iată, o repet: e datoria
oricărui om de bună credință să facă TOT ce depinde de el pentru ca acest odios
sistem represiv, securist, servil, să piardă puterea anul acesta. Personal, voi
sprijini TOATE forțele politice care nu au fost niciodată la guvernare pentru a
obține un scor cât mai mare la alegerile de anul acesta. Nu contează că vorbim
de AUR și George Simion, Partidul Patrioților Români Răzvan Constantinescu,
Mihai Lasca etc), Blocul Suveranist (Peia Ninel, Dan MV Chitic ș.a.m.d.), S.O.S
(Iovanovici-Șoșoacă) sau cine o mai fi. ORICINE e mai bun decât cei care sunt
astăzi.
Dacă ei vor dezamăgi, dacă unii dintre ei nu sunt
alternative reale, ci forme de opoziție controlată, timpul va dovedi. Personal,
consider că e o eroare faptul că azi, în loc să se lupte UNIȚI împotriva
Sistemului represiv, se luptă între ei. Totuși, în final, asta e politica. Dar
ei în niciun caz nu sunt nici răul cel mai mare, nici răul cel mai mic.
În
alegerile de anul acesta, nu există răul cel mai mare și răul cel mai mic!
Răul cel mai mare l-am văzut din partea partidelor care au guvernat în ultimii
4 ani – in extenso în ultimii 34. Ce pun ei pe masă, dincolo de discursurile
soporifice, e subminarea independenței, anularea libertăților, crize, intrarea
în războaie, dictatura minorităților, acceptarea dictatului de la Washington,
servilism abject în fața Înaltelor Porți. TOATE deciziile lor, fără vreo minimă
excepție, dovedesc asta. Ăsta nu că e răul cel mai mare, ăsta e dezastrul
absolut pentru viitorul României. Ori, dacă PSD, PNL și USR/PMP/FD (sunt tot
aia) vor rămâne la guvernare după acest an, dacă vor avea scoruri mari, ăsta e
viitorul.
În încheiere fac o prolepsă: unii vor spune „stai,
domnule, că nu e așa, de zici de USR, că USR e partid anti-sistem!”. E pe
dracu’. Anti-sistem când ești braț la braț cu oamenii lui Băsescu și Lucovid Orban, premierul care se
abțiguia în sediul guvernului când românii aveau nevoie de țidulă pentru a
părăsi domiciliul? Anti-Sistem după ce ai fost la guvernare și ai produs orori
și erori care au produs, la rândul lor, alte orori și pagube (vă mai amintiți
de Ghinea sau Vlad Voiculescu)? Trepădușii uSRIști n-au fost în stare să-și
gestioneze fără țâfne puerile partidul balama, dar unii îi văd ca salvatori
demni de a guverna țara. Vă mai amintiți de circul din lunile petrecute de ei
la guvernare? Ricanez.
Cât despre PSDPNL (Partidul Comasat Român), ar fi o
uriașă eroare să faceți o comparație cu USL-ul de pe vremuri. USL era o creație
împotriva sistemului băsist, când Băsescu era SISTEMUL. Tot Sistemul! Azi,
Sistemul reprezintă conjurația dintre PSD, PNL și USR, dintre Antena 3 CNN și
Digi24, dintre politicienii mainstream și jurnaliștii cu epoleți, toți fiind
uniți în jurul mărețului Serviciu Român de Infractori, care a fost demult
predat la cheie partenerului nostru strategic.
Vreți să știți cu cine vă luptați? Asta e hidra
extremistă! Ăsta e adevăratul pericol la adresa democrației. Azi, în România
(de fapt în majoritatea statelor lumii) nu mai există democrație, ci iluzia
democrației. Democrația nu trebuie APĂRARĂ, ci CONSTRUITĂ. Ori construcția ei
nu poate începe cu partidele care au demantelat-o în trecut.
Partidul Comasat Român, când vă cere votul, în
realitate vă cere să apărați SISTEMUL. Adică ei și stăpânii lor. Asta e
democrația în viziunea lor: lumea în care elitele (cei mai norocoși) nu trebuie
deranjate în vreme ce își exercită tirania asupra celor mulți și lipsiți de
putere. Asta e democrația pe care cei trei purceluși (Klaun-Ciolacu-Ciucă) ne
cer s-o apărăm? Atunci, să ne 3.14ȘĂM pe democrația lor!
Am certitudinea că n-a citit nimeni până aici, însă
o scriu oricum: Felicitări pentru că ai lecturat până aici! O zi frumoasă,
excelențelor!
PS: Dacă totuși ați citit până aici, vă îndemn să și
distribuiți! Hai să-i exasperăm și pe alții!
Autor:
Dinu Popescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu